Dar din dar...

se face iarnă.



Poezie de pe blogul "Foaia virtuală a folkului românesc", cu mulţumiri autorului.

Nichita Stănescu: Cîntec

Căzut în zăpadă şi stîlcind fără de voie
arcele florilor albe ale lui Noe,
floarea albă de zăpadă
care m-a ţinut în ea
domnitoare, voievoadă,
floarea albă cea de nea, -
am căzut şi am stîlcit-o
deşi ea migra în sus,
deşi ea migra în sus...
Stalagmite, stalactito
deşi ea migra în sus,
deşi ea migra în sus
...Într-o apă fiartă ea
ar fi fost o peşteră,
într-un ocean pe-o stea
ar fi fost o maşteră,
Ararat de piatră rea
Everest de piatră grea...
Am stîlcit-o, am stîlcit-o,
de din alb am dezalbit-o
de din rece-am încălzit-o
şi-am pierdut-o, şi-am pierdut-o.
________________________________

SCORPIONS se retrage, după 45 de ani de carieră

Cei de la "Scorpions" se retrag, după ce vor lansa un nou album în 19 martie şi vor face un turneu mondial. Motivul e vîrsta înaintată a membrilor formaţiei, cf. declaraţiei lor. Maeştri absoluţi ai baladelor rock, Scorpions au ajuns celebri cu melodia "The Wind of Change", care a devenit simbolul căderii Zidului Berlinului, o melodie care s-a dat, sugestiv, la Radio Bucureşti, în zilele premergătoare Revoluţiei, avertizindu-i astfel pe români, în iarna lui 1989, că urmează clipe miraculoase...

Ce să spun, că regret? vine o vîrstă, vine o vreme, vine o vamă... toţi ne vom retrage la un moment dat mai în noi înşine, mai în gîndurile proprii, mereu mai singuri... e vîrsta cînd retragerea în sine e obligatorie, pentru a nu cădea altfel în ridicol.

O formaţie ce va rezista peste timpuri şi anotimpuri, peste mode trecătoare.


The Scorpions - Still loving you

W.D. Snodgrass : Memento 1

Memento 1

Umblînd printre scrisori şi teancuri de cecuri vechi
Anulate, tăieturi din ziare şi cartonaşe galbene cu note
Care odată au însemnat ceva, s-a întîmplat să găsesc
Fotografia ta. Fotografia 'aceea'. M-am oprit îngheţat,
Asemeni unui om care greblînd frunzele moarte din grădină
A dat peste o mînă desprinsă de trup.

Totuşi, în prima clipă, am fost fericit; stai în picioare
Chiar aşa cum stăteai - sfioasă, delicată, subţire,
În rochia lungă de dantelă verde cu margarete brodate
Pe care ai îmbrăcat-o la primul nostru dans. Vederea ta
Ne buimăcise pe toţi. Atunci dorinţele noastre erau altele,
Şi idealurile uşor de înfiripat.

Apoi, prin război, şi cei doi ani nesfîrşiţi
Peste mări, japonezi morţi în barăcile lor
Printre farfurii, păpuşi şi pantofi rătăciţi, am purtat
Acea imagine a ta, acolo, să îndepărtez frica mea.
Să-mi dovedesc că ai fost şi că ai putea să mai fii.
Asta era înainte de viaţa noastră-mpreună.

Înainte de a ne săcătui unul altuia forţele
Cu minciuni, tăgăduiri, regrete tacite
Şi învinuiri; înainte de divorţ
Şi trădare. Mai bine zis: înainte de a ne fi întîlnit.
Totuşi, pun fotografia ta înapoi. Cîndva, la timpul cuvenit,
O voi găsi încă acolo.

(din "Cardinalul", Ed.Dali, 1999, traducere de Dona Roşu şi Luciana Costea)
_____________________________________

Multumirile mele le adresez Doamnei Kathleen Snodgrass, cea care mi-a trimis volumele de versuri ale lui W.D. Snodgrass. Ea este si autoarea pozei de pe coperta columului "Cardinalul". Thank You, Kathy!

Mariana Marin : Elegie

Elegie

Mă grăbesc înspre moarte
fără un înţeles anume,
fără rochie de mireasă
fără zestrea de aur.
Fără mine.
Mă grăbesc senină
şi amară
de-a latul patriei.
Parcă ar fi fost mîine.

(Din volumul Zestrea de aur, 2002)
____________________________________

Constanta Buzea : Acolo unde cred că eşti

Acolo unde cred că eşti
Nici trenurile nu străbat
Acolo ca de sticlă par
Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci
Adăugat la rest mereu
Şi nu mai pot înainta
Decît pierzîndu-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum
Şi alb respiră-ntregul timp
Nici nu te-aş recunoaşte-acum
Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc
Dar nici să uit nu mă îndur
Cîtă părere-i în destin
Cîtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un şal înzăpezind
Sufletul nostru încă bun
Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Şi fi-vor brazii îngrădiţi
Acolo unde cred că eşti
Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept
Să ningă, să te pot vedea
Dacă priveşti, dacă asculţi
Dacă mai înţelegi ceva.
_______________________________

Mircea Ivănescu : cum se scrie o carte - şi ce înţeles poate avea o asemenea lucrare

însă pentru sunetele de afară străin, închis
într-o lume unde nu mai pătrund
cu ecourile lor luminile lumii de afară şi îşi închid
contururile de muzică pe care orice înscris

al unui lucru, al unei fiinţe îl aşează în cartea
uriaşă a firii, deschisă, şi întorcîndu-şi
filele cu texte uneori neînţelese, pe care ai vrea
să le opreşti - dar care curînd îşi

va întoarce ultima pagină
şi nu va mai urma decît cea de pe urmă foaie
şi aceea albă. şi cine

ştie mai cine are să vină să o îndoaie
şi va mai scrie un rînd doar şi o dată
şi va închide peste ea scoarţa crăpată.

şi tu, cartea asta care ţi-a fost
vremea, şi locul sufletului tău, nu ţi-a fost
în puteri s-o citeşti ascultînd-o în silabe

chiar dacă le-ai înţeles înţelesul,
şi în urechile tale au rămas albe,
şi ai citit doar cu ochii, şi mersul

înspre înlăuntru nu l-ai mai urmărit.
să trăieşti o vreme surd la răsfrîngerile
pe care în tine, în oricine ar fi trebuit
să le aibe rîsul şi plîngerile

din afară. şi pe urmă, cînd s-a închis
cartea, nici să nu mai ştii dacă rămîn
pentru altcineva, mai tîrziu, din ce-a scris
acolo, lucruri de înţeles cînd o va lua poate în mîini.
______________________________________________