Ion Minulescu - Romanţa zilelor de ieri

Mircea Dinescu : Vis pe arme

Mihai Eminescu - Scrisoarea a IV-a

Scrisoarea a IV-a
Cînd însuşi glasul
O, rămîi
Melancolie
Dacă iubeşti fără să speri
"...toarce-un greier un gînd fin şi obscur"
Mihai Eminescu - O biografie în imagini

Ion Pillat - Cîntec de vremelnicie

Suflet: cer întins pe-o seară
Tristă ca un zvon de-argint,
Prin ce magic labirint
Păsările-n tine zboară?

Zile cu obraz de moarte
Şi cu zîmbetul fugar,
Vreme, fumuriu ogar!
Ce aproape, ce departe...

Dau să scap de tine, nu pot.
De-nflorire şi de spini
Stau legat cu rădăcini
Trainic ca de cer, un clopot.

Scriu - şi litera îngheaţă.
Cînt - şi sunetele pier.
În cenuşă doruri cer
Veşnicie şi viaţă.

Cresc prin foile uscate
Viorele, flori adînci.
Primăvara să n-o plîngi,
Nici iubirile brumate.

Suflete, prin tine zboară
Toamne, frunze, amintiri...
Au fost vis şi ispitiri:
Fă-le aripa, uşoară.
___________________

Jan A.P. Kaczmarek - Preludium milosne ("Who Never Lived" 2006)

Justo Jorge Padrón

Intenţie

Am crezut aproape în toate minunile
şi mai ales într-una.

Am pierdut.
Nu-mi rămîne decît trecătoarea strălucire
a cîtorva cuvinte nerostite.

Ultima dezamăgită îndoială.

____________________________________

 Azi inima - un ritm inutil


Cu siguranţa cerului care n-aşteaptă nimic
deschizi fără grabă grilajul vechi
şi asculţi tărăgănaţii
paşi, ce nu par ai tăi,
pe scara cenuşie.
Nici un glas nu-ţi oferă căldura,
mergi prin întuneric, nimic
nu te poartă spre colţul tău, nici măcar muzica,
nici bătrînii poeţi, nici deterioratele scrisori
de dragoste nu sînt în această noapte
o bună companie pentru tine.
Trec prin amintire pierdutele
nume care în alte ceasuri
au dat tinereţii tale adîncă încredere.
Soseşte murmurul vîntului,
plicticosul gol din viaţa ta, şi te recunoşti în el,
pentru că iubeşti pe cel ce-ai fost
şi-ţi petreci absenţa
celor mai bune zile.
Astăzi inima îţi e un ritm inutil
o ştii şi nu te poţi înşela
şi mai laşi ca neînfricata memorie
să ia tot ce iubeşti,
tot ce-ai pierdut pe acest pămînt steril :
acea oarbă teamă de viaţă
pe care poate totdeauna ai avut-o : eşecul tău.
Dar nimic nu te mai interesează şi contempli
pe fereastră copacul cel mai vînjos
îţi umpli paharul şi gîndeşti :
iată-ţi averea de om singuratic.

____________________________________


Traducerea versurilor din limba spaniolă de Marin Sorescu.

Poeziile apar în vol. Marin Sorescu - "Tratat de inspiraţie"
Ed.Scrisul Românesc, Craiova, 1985, pp.365-373
____________________________________

David Darling - Journey ("Dark Wood" 1993)

Marin Sorescu : Don Juan

Wojciech Kilar - Tango ("Salto" 1965)

Daniela Crăsnaru : Black-box

Paul Celan : Anii de la tine la mine

Iarăşi îţi unduie părul cînd plîngi.
Albastrul ochilor tăi îl aşterni
pe masa dragostei noastre:
un pat între vară şi toamnă.
Bem o licoare pe care nici eu, nici tu,
nici un al treilea n-a pregătit-o:
sorbim ceva gol, ceva de sfîrşit.
Ne privim pe noi în oglinzile-oceanului,
şi ne-ntindem mai iute bucatele:
noaptea e noapte, începe cu zorile,
alături de tine mă culcă.

Nicolae Labiş - Alexandrin

Sărutul stînjenit şi strîmb în colţul gurii
Nu a putut fireşte să-nvie un trecut.
Speranţa, otrăvită de degetele urii,
Azi s-a insinuat şi a durut.

Un rîu murdar sub cheiuri curgea în fapt de sară,
Atît de melancolic şi fals, cum mi-a părut,
Şi încăpăţînarea cu ceara ei hilară
Azi s-a insinuat şi m-a durut.

_____________________________

James Newton Howard - What Are You Asking Me

Vara s-a dus...

"Seara, botgrosul din iarbă
Ne-ntoarce spatele şi se îndepărtează
Cu familia lui numeroasă şi cu prietenii.
Şi noi credem că ne aparţin. Aşa arată sfîrşitul.
Dacă a fost bine, fii fericit că a fost.
Căci nu va mai fi. Frigul începe să muşte.
Acum, că vara s-a dus, ne mulţumim
Cu prieteni vremelnici sau rămînem pustii."

(W.D. Snodgrass : Variaţiuni de toamnă)

Giovanni Marradi

Paul Celan : Zadarnic pe geam pictezi inimi

Zadarnic pe geam pictezi inimi: prinţul tăcerii
strînge ostaşi, jos, în curtea castelului
Flamura sa o-nalţă-n copac – o frunză,
de-azur cînd e toamnă;
împarte oştirii iarba tristeţii, florile timpului;
cu păsări în plete el merge spadele să le cufunde.
Zadarnic pe geam pictezi inimi: e un zeu între cete
înfăşurat în manta ce cîndva de pe umerii tăi căzuse,
noaptea, pe scară, cîndva, cînd era castelul în flăcări
şi tu rosteai omeneşte: Iubito...
El manta nu o cunoaşte şi steaua n-a implorat-o
şi se ia după frunza ce-i pluteşte-nainte.
“O, iarbă”, i se pare c-aude, “o, floare a timpului”.

(în româneşte de Maria Banuş)

Eleni Karaindrou : Nostalgiko se 5,8 ("To 10" 2008) 

Emil Brumaru - Insula misterioasă

Vine o vreme cînd sîntem părăsiţi, nu
de oameni, ci de personajele cărţilor citite-n
copilărie. Nu mai plutim cinci săptămîni
în balon, nu mai călătorim spre centrul pămîntului.
Adio, doi ani de vacanţă! Un ultim
salut şi căpitanul Nemo se scufundă încet,
dar pentru totdeauna, cu vajnicul său Nautilus,
sub mări. Umblăm mai tăcuţi şi mai trişti,
noi, cei rămaşi pe un ţărm.
Şi ne-am da toate bilele şi toţi nasturii
şi cioburile de sticle colorată şi zmeiele
şi sîrmele şi cretele şi mosorelele, ca să mai
fim lăsaţi o dată să văruim, într-o dimineaţă
strălucitoare de duminică, gardul lui Tom Sawyer.
"En garde!"; unde e D'Artagnan?
"En garde!"; unde, unde sînt Athos şi Porthos
şi-Aramis?
En garde!"; vicontele de Bragelonne?
___________________________________

Fuga'n doi

Este-n noi o spaimă care ne doboară
Bate vînt din lucruri, poate dinadins,
Sufletu-i o luntre spre odinioară.
Carnea dulce vîslă. Ochiul necuprins.

Rupţi din soare-s mînjii, îi aşteaptă hăţul,
Gloria căruţii - glorie pe roţi.
Ochelari de piele mărginind ospăţul
Fără ca privirea să-nflorească-n părţi.

Noi vom umple caii gata de plecare
Adunaţi în plasa ierburilor vechi,
Steaua cea aleasă poate fi oricare -
În singurătate alergăm perechi.

(Mircea Dinescu)

Stefano Ottomano - Lettera

Eugen Jebeleanu : Şi viaţa

Eugen Jebeleanu - Şi viaţa
   

Constanţa Buzea : Ca o greşeală-n care-am stat

Toamnă-n grădină, toamnă pe deal,
Toamnă pe şes,
Toată lumina prinde rugină, frunzele ies
Să se-nfăşoare pe răsuflare şi pe vedere
Într-o cădere ca o culoare fără putere.
Ea ne ajută, sufletul nostru e împăcat,
Vara e mută ca o greşeală-n care-am stat.

Cum sîntem azi, am fost şi ieri, alţii, tot alţii,
Marea ne uită, uită-ne munţii, înalţii.
Fie că stăm de-aci-nainte puri în lumină,
Frunzele aduc înspre pămînt urme de vină.

Totusi ce preţ necugetat se pregăteşte
Pentru livezi şi pentru vii, pentru nădejde,
Pentru un cer încă senin, pentru schimbare,
Pentru toţi sîmburii care devin lacre de soare?
_________________________________


Frédéric Chopin - Nocturne No.21 in C minor, Op.posth. (1837)  
 

Lucian Blaga : Echinox de toamnă

Păsări ce-au fost vreodată călătoare
fac toamna încercări ca de plecare.
Se-ntrec bătînd din aripi fără rost;
joc amintit dintr-o poveste care-a fost.

Zări largi şi mari purtau în ele
aceste păsări cari călătoreau cîndva.
Un orizont purtau cît toate apele
tălăzuind din Ocean la Marmara.

Cunoscătoarele, mai ieri, de glorii aurii
pe drumurile vîntului,
întraripatele, printre ciulini şi bălării,
ţin umbră azi pămîntului.

Subt echinox de toamnă sinilie
bat păsările-a zbor şi a zădărnicie,
parc-ar simţi în ele ca un har
ce le-nălţa cîndva prin basmul terţiar.
______________ 


  Zbigniew Preisner - Enfance ("La double vie de Véronique" 1991)

Gheorghe Tomozei : Oră fără tine

Oră năruită-n văzduhuri. Oră
lăsînd o urmă arsă pe cadrane,
peste nisipul umbrei mele stinsă,
ca luna peste caravane...

Oră sfîşiată de stele-n cădere,
oră goală de culori, ciutură spartă,
turn ameţit de ploi, rostogolite de lespezi,
pădure moartă!

... Cînd te întorci, ora se cuibăreşte
în ceasornicul de lemn, ca-ntr-o casă de ţară,
lumina se retrage-n petale,
iar stelele se înapoiază, într-o cădere spre cer,

lîngă steaua polară...

 

Mircea Ivănescu : Palide stele

cum foarte mulţi ani a scris o nuvelă în care e vorba
de o fată cu mişcări liniştite – el o însoţea
noaptea spre casă pe bulevardul foarte larg, atîta de larg
încît, în plin oraş, se vedeau stelele deasupra – (se răsturnau
stelele – el îi spunea – iată, aldebaran. şi dacă ea-l întreba
care anume din fulgurările acelea este aldebaran
el răspundea – oricare. cred că era foarte tacută.
cîţiva ani mai tîrziu mi-au spus că fata aceea
din nuvelă era o fiinţă reală – şi care, tocmai,
murise de cancer. eu ştiusem de altfel
că povestirea lui era doar o transcriere. cred
că el a vrut mult s-o iubească.) foarte mult
a trecut de atunci. acum, e o dimineaţă cu ploaie
murdară, printre casele acestea înalte şi cenuşii –
şi eu trec prin faţa intrării blocului unde el, într-o noapte,
acum o viaţă, i-a sărutat mîna. el a murit
foarte curînd după aceea – ea, ani mai tîrziu.
si eu merg acuma pe strada aceasta.
________________________________

Mircea Ivănescu : Despre moarte ca revedere
   
  

"Poetul Mircea Ivanescu, unul dintre cei mai importanti poeti romani, considerat un pionier al postmodernismului in Europa Centrala si de Est, a murit joi la Sibiu, in urma unci lungi suferinte.
Mircea Ivanescu, nascut pe 26 martie 1931 in Bu­curesti, a contribuit esential la recuperarea narativitatii in poezia autohtona din a doua jumatate a anilor ‘60 si din anii ‘70. A debutat in 1968 cu volumul intitulat simplu “Ver­suri”, urmat de “Poeme” in 1978. Printre volumele mai noi publicate de el « Poeme vechi, noua” (Cartea Romaneasca, 1989), “Versuri” (Eminescu, 1996). In 2009 i-a aparut in traducere in Marea Britanie, la editura Universitatii Plymouth, antologia « lines poems poetry ». Este traducatorul unor opere de referinta din proza universala moderna (Joyce, Kafka, Musil, Fitzgerald, Rilke, Faulkner etc.) si al unor studii de teorie literara. A fost propus, in 1999, pentru premiul Nobel pentru literatura, de catre Asociatia Scriitorilor Pro­fesionisti din Romania, la solicitarea Comitetului Nobel al Academiei Sue­deze.
Recent, Mircea Ivanescu a fost nominalizat la premiile Prometheus pentru Opera Omnia pe 2011, la sectiunea Literatura, premii ce se vor acorda in luna octombrie." (Cronica Română http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=120750)

"...toarce-un greier un gînd fin şi obscur"

E versul meu preferat din Eminescu. Mi se pare de o modernitate copleşitoare.

Alătur azi, la data unei mereu necesare comemorări, şi un cîntec, prea frumos, Dona Sol, pe versurile celui ce a facut prima revoluţie a limbajului poetic în literatura română (a doua revoluţie/reinventare a limbajului poetic fiind făcută de Nichita Stănescu). 


Corul Universitaria Cedonia - Dona Sol (versuri de Mihai Eminescu) 

Black Box

E această cameră
un zar alb azvîrlit
în containerul nopţii de antracit.
un năvod
în care spînzură luna.
va veni un păianjen s-o-nghită
un miriapod să cînte la clavecin
va veni un crab,
o pendulă urcînd pe perete
către ora exactă. aşteptînd
precum aşteaptă-n cutia neagră
memoria catastrofei
pelicula pe care curînd
o vor descifra spaimele, febra, spiritul meu
care uitase algebra.
răbdare, răbdare, răbdare.

orice vers de iubire e numai o parodie a ei
nimic mai mult, un vodevil lipicios.
ca şi cînd ai dezveli un mort iubit
de iarba crescută asupră-i
ca şi cînd te-ar obliga să-l recunoşti
într-un mort oarecare cum recunoşti zilnic
cadavrul chircit al trecutului
acoperit de ziare, răbdare, răbdare,
răbdare. în vene săruri metalifere, pe buze
gustul divin.

va veni un miriapod să cînte la clavecin.


(Daniela Crăsnaru - Black Box)

Azam Ali - La Serena ("Portals of Grace" 2002)