Lucian Raicu (1934 - 2006)

Lucian Raicu s-a născut la 12 mai 1934, la Iaşi, şi s-a stins din viaţă la Paris, în 22 noiembrie 2006. A fost un apreciat redactor al revistelor "Viaţa Românească", "Gazeta literară" şi "România literară". A debutat publicistic în Viaţa Romanească (1952), iar editorial cu volumul "Liviu Rebreanu" (1967). Din opera sa vastă fac parte lucrari de critică şi istorie literară precum: "Structuri literare", 1973; "Gogol sau fantasticul banalităţii", 1974; "Critica, formă de viaţă", 1976; "Reflecţii asupra spiritului creator", 1979; "Calea de acces", 1982; "Fragmente de timp", 1984; "Scene din romanul literaturii", 1985, iar după ce s-a stabilit in Franţa, in 1986, "Journal en miettes cu Eugène Ionesco", 1993; "Scene, reflecţii, fragmente", 1994. A prefaţat volume din opera lui I. Slavici, L. Blaga, D. Stelaru, Geo Dumitrescu, E. Jebeleanu, N. Breban, Ileana Malancioiu, T. Mazilu, F.M. Dostoievski, S. Esenin.

Lucian Raicu a fost (şi este...) unul din scriitorii pe care-i iubesc. Am regretat mult când s-a exilat la Paris, astfel am pierdut posibilitatea de a-l citi o vreme, apoi a murit prea curând...
"Era orb deja de câţiva ani şi în ultimele clipe, spre deosebire de Goethe care a cerut "Mehr Licht", Lucian Raicu i-a cerut Soniei (Sonia Larian, partenera sa de-o viaţă, scriitoare ea însăşi, cea care i-a fost soţie şi soră, "the significant other", cum spun americanii) să stingă lumina... A vrut probabil să fie suspendată orice altă lumină în afara celei interioare care continua să refuze anularea." (Norman Manea)

Un fragment din "Învingătorul", eseu scris de Lucian Raicu despre George Bacovia, e chiar începutul eseului, poate vă tentează să îl citiţi în întregime, a apărut în cartea semnată de Lucian Raicu: "Calea de acces", Ed. Cartea Românească, Buc. 1982, este primul din cele 5 eseuri cuprinse în această carte (celelalte fiind dedicate lui Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Thomas Mann şi Lev Tolstoi):

"Timidul, timoratul, neajutoratul Bacovia nu prea este de recunoscut, sub forma aceasta, în poezia sa: infinit cutezătoare, nebuneşte de curajoasă, de sfidătoare, de dispreţuitoare faţă de tot ce ştim şi ne imaginăm că este poezia. Dar mai ştim noi ce este ea citindu-l pe Bacovia ? Umilul ins umileşte toată ştiinţa noastră şi îşi râde de certitudini în felul unui aventurier ce se aruncă în necunoscut fără să-i pese de riscuri în vreme ce toţi ceilalţi închid ochii de teamă şi tremură pentru soarta sa. Va scăpa cu viaţă din această încercare, vom mai recunoaşte în el poetul? Se va mai chema "poezie" produsul nemaipomenitei îndrăzneli? Nu-i va plânge nimeni de milă, nu va izbucni nimeni în râs? Primejdia există. Şi pentru că există ea şi trebuie mult curaj şi multă nepăsare ca s-o înfrunţi sau să n-o vezi sau să te faci că n-o vezi, există şi un atât de mare poet numit Bacovia."