Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mîna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
şi scrâşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură
dar ea ştie că eu nu râd
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasă
şi eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.
Un comentariu:
Revin cu mare drag pe pagina dvs.Am preluat si eu poezia...pe blogul meu, cu precizarea sursei , bineinteles!Sper sa nu fie cu suparare!
Numai bine din California!
Prin postarea aceasta mi-ati creat o stare de bine...Multumesc!
Trimiteți un comentariu