ISeara, botgrosul din iarbă
Ne-ntoarce spatele şi se îndepărtează
Cu familia lui numeroasă şi cu prietenii.
Şi noi credem că ne aparţin. Aşa arată sfîrşitul.
Dacă a fost bine, fii fericit că a fost.
Căci nu va mai fi. Frigul începe să muşte.
Acum, că vara s-a dus, ne mulţumim
Cu prieteni vremelnici sau rămînem pustii.
VIII
Oase goale! Oase goale!
Şuieră vîntul
şi, una cîte una, frunzele,
asemeni broderiei
albite ori vorbelor din jurubiţa creierului,
arborele memoriei,
s-au dus. Toate detaliile dragi
se transformă în "abstracţia
vremii trecute": rămurişul şi trunchiul scheletic,
urma dantelată a frunzei,
măduva şi atingerea nervoasă
a drumurilor pe care cîndva le-am ştiut,
lucruri pe care le uităm
sub uşoara, fără contur
democraţie a zăpezii.
(din W.D. Snodgrass, "Cardinalul", Ed.Dali, 1999, traducere de Dona Roşu şi Luciana Costea)
Notă: Fotografia de pe copertă e realizată de soţia poetului, Mrs. Kathleen Snodgrass, prin amabilitatea căreia deţin acest volum de versuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu