Pe 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viaţă în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimile sale cuvinte au fost: "Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu". La vestea morţii sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: "Nouă ne rămâne amintirea frumuseţilor pe care ni le-a dăruit şi o profundă întristare".Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecţiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretări pline de căldură umană şi înaltă desăvârşire stilistică, de fineţe şi nobleţe spirituală, de poezie şi graţie. Multe din aceste imprimări au fost incluse de casa de discuri EMI în colecţia "Unvergänglich - Unvergessen" (Nepieritoare - De neuitat). "Un artist de o spiritualitate divină", cum l-a numit Francis Poulenc, Dinu Lipatti prefera pentru înregistrări - înaintea lui Glenn Gould - singurătatea studioului în care se putea concentra pentru a duce arta sa la perfecţiune. În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Béla Bartók, dar şi Robert Schumann, Edvard Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti. Era modest şi exigent cu sine însuşi - „Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu" (pianista Clara Haskil).
Compoziţiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară şi violoncel Op. 1 (1933), Şătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.
(Sursa:Wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu