Seara, cînd lumea s-a golit de regi
ne mai jucăm puţin de-a curţile mîhnite.
Ţi-ai desfăcut umbra mea leneşă pe umeri
nepăsătoare, ca pe-o mantie albastră.
Hai să ne rupem cîte-un sceptru din copaci.
Hai să izbim cu sceptrele-n pămînt.
Hai de-a bastarzii.
Hai de-a prinţul fără umbră.
De-a plictiseala care naşte principi strîmbi.
Am început, pe rînd, să obosim.
Am început, deodată, să fim doi.
Să ne trădăm unul pe celălalt dansînd
în treacăt cu fantoma altor regi.
Să plecăm repede cît mai departe
oriîncotro îmi porunceşti, altundeva
acum, pînă nu-ncepem să ne urîm de moarte -
măria-ta.
Ce mi-ai lăsat plecînd?
Numai regii.
Viaţa plină de regi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu