" - În fond dragostea nu e decît o îndelungă obişnuinţă dublată solid de
gelozie. Iar gelozia nu e decît o formă de egoism şi de mîndrie
stupidă. În fond nu-l iubim pe celălalt ci imaginea noastră în ochii
lui.
- S-a mai spus.
- Dar e adevărat. Altfel ar trebui să ne fie indiferent dacă 'iubita' se
plimbă cu altul, sau îl sărută ş.a.m.d. Dar nu ne e pentru că nu putem
accepta că ea poate fi la fel de mulţumită şi alături de altcineva, că
poată să simtă aceeaşi plăcere lîngă el ca lîngă tine, că, în ultimă
instanţă, vede şi calităţile lui, apreciindu-le (poate just) cel puţin
la fel ca pe ale tale. Nu ne convine că putem fi comparaţi. Dacă ne-am
dat seama că în viaţă nu sîntem mereu primii, că sînt alţii şi mai buni,
am vrea ca ea să nu vadă asta.
- Bine, dar tocmai asta e dragostea, să nu te intereseze alţii, să vezi
că sînt alţii mai buni, dar să nu te intereseze, să-l vezi numai pe cel
pe care-l iubeşti.
- Prin tradiţie, dragul meu, prin tradiţie. Prejudecăţi. Asta se poate
întîmpla doar pe insule pustii sau în clipe de extremă pasiune. Şi astea
sînt clipe, trec, chiar dacă durează ani. Pe urmă începi să vezi
lucrurile aşa din obişnuinţă şi spunîndu-ţi că sînt aşa tot timpul, din
moment ce atunci, în clipa aceea fericită, ţi-ai spus aşa. Nu toţi pot
să accepte însă să iubească din obişnuinţă. Pentru unii (şi mai ales
pentru unele) contează numai acele clipe. Şi, dacă ele nu mai apar, sau
sînt foarte rare, şi mai ales cînd pot fi trăite alături de altul, se
dărîmă hardughia. Tocmai aici e prostia: că nici ele nu văd toată
filosofia asta. Dacă pleacă, sînt bun plecate. Prea mîndre ca să se
întoarcă. Egocentrismul, iată ce ne împiedică să fim fericiţi."
"Nimeni nu se cunoaşte pe sine destul decît atunci, poate, cînd e prea
tîrziu, şi poate tocmai fiindcă totul a devenit 'prea tîrziu'."
Constantin Ţoiu : "Galeria cu viţă sălbatică", Editura Eminescu, Bucureşti, 1976
__________________________________________________________________
Fabrizio Paterlini - Veloma ("Viandanze" 2009)
luni, 24 decembrie 2012
duminică, 9 decembrie 2012
duminică, 2 decembrie 2012
sâmbătă, 1 decembrie 2012
La mulţi ani tuturor de Ziua Naţională a României!
Cu iubirea de moşie
Unde sînt acei bărbaţi
Unde-i zarea sîngerie
Peste umeri de Carpaţi
Cronicarul tot mai scrie
Drum de ţară tot mai bat
Cu iubirea de moşie
Unde sînt acei bărbaţi
La Rovine în cîmpie
Ori în codrii cei comaţi
Ai Cosminului să fie
Spune Maică Românie
Unde sînt acei bărbaţi
(Ion Horea)
___________________
Iată o întrebare ce pare sortită să rămînă mereu actuală...
Valeriu Sterian - Cu iubirea de moşie
1 Decembrie 2012
Eu sărbătoresc această zi în sensul de a simţi aşa cum simt şi americanii în 4 iulie, francezii în 14 iulie, că este Ziua Naţională a ţării mele. Pe care o iubesc, cu bune şi cu rele, cu oamenii ei buni şi răi (fiindcă nu se pot alege doar cei buni), o iubesc fiindcă limba română mi se pare, subiectiv desigur, cea mai plină de nuanţe, lucru perfect adevărat cîtă vreme ea este limba în care visez.
Patrioţi sau nu, veţi fi români mereu dacă aici s-a întîmplat să vă naşteţi. Nu ne putem alege ţara în care să ne naştem aşa cum nu ne putem alege părinţii. Dacă părinţii noştri nu sunt aşa cum ne-am fi dorit noi, acest lucru nu ne poate împiedica să-i iubim, necondiţionat, fiindcă aşa este firesc. La fel de firesc este să ne iubim şi ţara care ne-a fost dată de întîmplarea de a fi.
La mulţi ani ROMÂNIA!
La mulţi ani români, oriunde v-aţi afla!
________________________
Unde sînt acei bărbaţi
Unde-i zarea sîngerie
Peste umeri de Carpaţi
Cronicarul tot mai scrie
Drum de ţară tot mai bat
Cu iubirea de moşie
Unde sînt acei bărbaţi
La Rovine în cîmpie
Ori în codrii cei comaţi
Ai Cosminului să fie
Spune Maică Românie
Unde sînt acei bărbaţi
(Ion Horea)
___________________
Iată o întrebare ce pare sortită să rămînă mereu actuală...
Valeriu Sterian - Cu iubirea de moşie
1 Decembrie 2012
Eu sărbătoresc această zi în sensul de a simţi aşa cum simt şi americanii în 4 iulie, francezii în 14 iulie, că este Ziua Naţională a ţării mele. Pe care o iubesc, cu bune şi cu rele, cu oamenii ei buni şi răi (fiindcă nu se pot alege doar cei buni), o iubesc fiindcă limba română mi se pare, subiectiv desigur, cea mai plină de nuanţe, lucru perfect adevărat cîtă vreme ea este limba în care visez.
Patrioţi sau nu, veţi fi români mereu dacă aici s-a întîmplat să vă naşteţi. Nu ne putem alege ţara în care să ne naştem aşa cum nu ne putem alege părinţii. Dacă părinţii noştri nu sunt aşa cum ne-am fi dorit noi, acest lucru nu ne poate împiedica să-i iubim, necondiţionat, fiindcă aşa este firesc. La fel de firesc este să ne iubim şi ţara care ne-a fost dată de întîmplarea de a fi.
La mulţi ani ROMÂNIA!
La mulţi ani români, oriunde v-aţi afla!
________________________
Tudor Gheorghe, un om pentru eternitatea sufletului românesc
Cînd îl ascult pe Domnia-sa mă simt mândră de apartenenţa mea la această ţară, mult umilită.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)