Să rămîn singură
Şi goală de gînd
Cum numai brazii şi pietrele
Sunt singuri şi goi.
Să spun
Auzului meu să adoarmă
Şi ochilor mei să se-nchidă
Aşa cum
Cîndva
Brazii şi pietrele
Au renunţat la ochii
Şi la urechile lor.
În tăcere şi întuneric
S-aştept să zăresc
Prin strălucitoarele crăpături
Ale sufletului meu răsturnat peste mine
Soarele veşnic şi orb
Împlîntat în zăpadă...
joi, 11 noiembrie 2010
Ana Blandiana : Gol sfîşiat
Putere de-a alege
Între a fi implicat
Şi a fi singur,
Curaj de-a opta
Între suferinţa ţipătului
Şi cea a tăcerii,
Forţă în stare să se hotărască
Între fuga în afară
Şi fuga înlăuntru,
Tu stăpîneşti universul
În care
Stelele ard
De nehotărîre.
Gol sfîşiat în două,
Eternitate duală
De unde
Cad jumătăţi de rachete
Şi ciosvîrte de îngeri.
Între a fi implicat
Şi a fi singur,
Curaj de-a opta
Între suferinţa ţipătului
Şi cea a tăcerii,
Forţă în stare să se hotărască
Între fuga în afară
Şi fuga înlăuntru,
Tu stăpîneşti universul
În care
Stelele ard
De nehotărîre.
Gol sfîşiat în două,
Eternitate duală
De unde
Cad jumătăţi de rachete
Şi ciosvîrte de îngeri.
sâmbătă, 23 octombrie 2010
luni, 18 octombrie 2010
Daniela Crăsnaru
Aceleaşi străzi pe care am trecut,
Oraşul stins într-un amurg tăcut,
Imagini care-mi umplu mintea, neîncetat,
De-atîta timp...
Pe caldarîm sunt paşii mei de ieri,
În aer, seva altei primăveri...
Un abur şters îmbracă lumea în argint curat
Şi sufletul palpită iar, ca raza unui tainic far stelar.
Ai venit precum valul cald, melancolie de amurg,
Şi străzile acestui burg, sub ploaia florii ard...
Ai venit ca un val stingher, melancolie fără leac,
Pe străzi înguste care tac, şi care duc spre nicăieri...
Să mă întorc, dar unde şi de ce?
Mă mai aştepţi, mai eşti sau nici n-ai fost?
Poate chiar strada unde-ai stat s-a spulberat încet
Şi n-o mai pot găsi nicicum, azi către tine nu e niciun drum...
Oraşul stins într-un amurg tăcut,
Imagini care-mi umplu mintea, neîncetat,
De-atîta timp...
Pe caldarîm sunt paşii mei de ieri,
În aer, seva altei primăveri...
Un abur şters îmbracă lumea în argint curat
Şi sufletul palpită iar, ca raza unui tainic far stelar.
Ai venit precum valul cald, melancolie de amurg,
Şi străzile acestui burg, sub ploaia florii ard...
Ai venit ca un val stingher, melancolie fără leac,
Pe străzi înguste care tac, şi care duc spre nicăieri...
Să mă întorc, dar unde şi de ce?
Mă mai aştepţi, mai eşti sau nici n-ai fost?
Poate chiar strada unde-ai stat s-a spulberat încet
Şi n-o mai pot găsi nicicum, azi către tine nu e niciun drum...
duminică, 17 octombrie 2010
vineri, 8 octombrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)