Brusc, pasărea a murit în zbor; ca o pupilă piezişă taie un nor. Şterge cu aripa flască steaua verde gata să nască. Suna murdar şi greoi prin aripa ei, aerul a noroi. Cade din ce în ce mai încet spre secret. Din interiorul cel mare spre interior fără trepte şi neagră, clătinându-se pentru nimeni sporind cu greaţă singurătatea... Loveşte frunza, fructa; urmează un sunet de picior de animal în fugă atingând pământul inundat de lacrimi independente de ochi, de umezeală independentă de frig, de tăcere independentă, migratoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu