Bătut-a ceasul, Doamne. Vara-a fost lungă, lungă.
Aşterne-ţi umbra peste cadranele solare
şi pe ogoare vântul dezleagă-l şi-l alungă.
Să fie pline porunceşte celor din urmă roade;
mai dăruieşte-le din Sud o zi sau două,
îndeamnă-le să se-mplinească şi înrouă
dulceaţa de pe urmă în vinul greu din cade.
Cine acum nu are casă, nu-şi mai face.
Cine acum e singur, va rămânea-ndelung.
O să vegheze, va ceti, scrisori va scrie lungi
şi pe alei va rătăci acolo şi încoace
pierdut, când frunzele se-ndungă şi cad foşnind prelung.
___________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu