Seara, cînd umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi.
Cînd însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.
Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.
Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.
Cînd îţi prindeam mîinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de atunci.
Totuşi, cînd întunecata armonie bîntuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.
_________________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu