Cînd însuşi glasul gîndurilor tace,Mă-ngînă cîntul unei dulci evlavii,
Atunci te chem; chemarea asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii blînd însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind -- ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zîmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strîngerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu