Cînd printre frunzele aproape reci
Te duc de mînă şi-ţi fac semn să taci
Să nu trezeşti în cuiburi puii infirmi
Părăsiţi de stolurile pornite spre sud,
Când pădurea se face luminoasă
Şi se poate vedea
Cu o sfîşietoare claritate
Cerul de la marginea copacilor,
Cînd fiarele dezvelite
De zborul frunzişului
Foşnesc şi îşi schimbă culoarea,
Suntem legaţi unul de altul
Şi necunoscuţi
Cum numai un ochi
Este legat de celălalt ochi,
Cum un ochi îi este necunoscut
Celuilalt.
Jumătatea de lume pe care o văd
Se chirceşte sub scutul pleoapei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu