Să-mi torni în somn cucută şi s-o beau
Şi visul meu să strige: “Dă-mi, mai vreau!
Mai pune în cucută-amărăciune,
O, Doamne, fă o ultimă minune.”
Şi clopotul bătea din doi în doi,
Iar universul îngheţase sloi.
Lungi ţurţuri zăngăneau în barba firii
Şi ne dădeam în scrînciobul uimirii.
Şi cu hîrzobul ne veneau din cer
Urzicile, din care scoteam fier.
Nevoie-aveam mereu de pilitură,
Pentru-un magnet ce îl ţineam în gură.
Şi rău de mare nu aveam. Doar greaţă
De ceaţă. Prin urmare rău de ceaţă.
Ieşeam pe puntea lumii – scenă scurtă –
Ţinându-ne cu mâinile de burtă.
______________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu