...M-am întins, foarte obosit, în pat, căutînd, cu mîna dreaptă, Monte Carlo. L-am găsit - din nou un Aznavour, era ora lui europeană,Napoleon al şansonetei cucerea străzile din Montparnasse pînă în Foişor, cînta imnul acela de politeţe a deznădejdii: "Il faut savoir, il faut savoir quitter la table atunci cînd amorul ţi-e păgubos..." De foarte multă vreme nu mai fusesem îndrăgostit. Am tras, cu stînga, o carte de sub stinghia interioară a patului - am tras-o din adînc, simţind la picioare cartonul roşcat al operelor lui Sadoveanu, am tras-o cu acea enervare pătimaţă a jucătorului care la orele 2 de dimineaţă cere, cu dreptul acordat de prea marile pierderi, o nouă distribuire a locurilor la masă, după care am filat-o, ducînd-o încet-încet, din întunericul depozitului ei spre veioză, să-i citesc titlul. Ce trăsesem? Era un semn bun sau rău?Erau "primele iubiri", exemplarul dat cu dedicaţie de Labiş, la 10 octombrie 1956. Ceva, deodată, la acest ceas al nopţii, nu mai suna bine, în aceste rînduri, citite de nu ştiu cîte ori, ştiute pe dinafară, recitate pe dinăuntru în tăcerea unui neprihănit orgoliu: "Cu toată dragostea pe care ştie că i-o port..." Nu, aici nu era nimic, deşi "pe care ştie că i-o port" mărturisea un saţ al demonstraţiilor şi al dovezilor. "Cu admiraţie pentru atitudinea lui în general demnă". În general? De ce "în general"? Şi în amănunt? În amănunt, nu? Nu. Pentru prima oară observam acest restrictiv "în general", cu umbra densă şi înfricoşătoare a acuzaţiei din alternativa lui. Morţii au întotdeauna dreptate? Poate că nu, dar ceea ce Labiş îmi sugera, fără putinţă de a-l contrazice, era că demnitatea are amănunte care cer o altă socoteală şi o altă (sau nu) admiraţie decît generalităţile ei sumar acceptate. Am început să dîrdîi, în plină noapte de vară, cu un gest copilăresc am căutat la picioare buiota caldă pusă de mama la febră, ediţia definitivă Sadoveanu îmi transmise surîsul ei inoperant - o nelinişte stupidă mă cuprinse, incapabil s-o resping oricît de clar îmi era misticismul ei retrograd: Labiş aflase... În cinci ani, acolo unde era, aflase, aflase de noaptea mea la căpătîiul lui, la catafalcul lui, noaptea cu D. la Casa Scriitorilor, (...)
(din volumul "Meseria de nuvelist (Supravieţuiri, III)", Ed. Cartea Românească, Buc., 1980, pag.69)
_________________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu