Pe cine şi cîte cărări las în urmă nu-mi pasă
Trec singur prin lume deşi cîteodată m-apasă
Sînt vesel chiar dacă ştiu bine că drumul se înfundă
Voi merge spre zare şi n-are decît să se ascundă.
Cînt fără să-mi pese că-i cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna cînd umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost şi nu e
Deşi tot mai rece şi singur cărarea mă suie.
Din cărţi nu rămîn cu nimic, nu mă învaţă
Decît frumuseţea pădurilor cîte-o povaţă
Mi-e sufletul pajişte, inima luncă şi vie
Tristeţile toate din lume mi-s scumpe, să vie!
Cînd beau din întinderi şi gust din încinse izvoare
Nimic nu mă îmbată mai mult decît umeda zare
De oameni mi-e drag cînd departe de ei ştiu că unde
Si unde o mînă învinsă de febră se-ascunde.
Dar nu-i nici lumină si nu-i nici durere pe-aproape
De aceea m-aşez lîngă ţărmul cu vise şi ape
De aceea pe cine şi cîte cărări las în urmă nu-mi pasă
Şi-mi plac numai mie şi numai cu florïle-n casă.
Ducu Bertzi - Pe cine şi cîte cărări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu