Jeni Acterian : Jurnal (fragmente)

"Simt tristeţea pe care o răspîndesc ochii mei mari deschişi în obscuritate. Aş dormi să uit, aş dormi."


"Noaptea e splendidă, puţin cam răcoroasă. Se aude foarte bine un jazz, probabil de la un restaurant apropiat. De cîte ori am ascultat acest jazz cu ochii mari deschişi, în obscuritate, întinsă de-a lungul divanului? Am o impresie curioasă de bunăstare, dar şi de suferinţă. Aceste două impresii, care sînt poate opuse cînd priveşti din exterior, eu le resimt împreună. Şi în timpul acesta nu mă gîndesc la nimic, la nimic în mod continuu. Apoi frînturi de fraze apar, dispar. Cîte un zgomot rupe şi totuşi accentuează tăcerea. Colţul de cer sumbru decupat în fereastră şi cîteva ramuri vizibile care freamătă din cînd în cînd. Văd stele mici şi luminoase care scînteiază şi sînt albastre. Albastrul e culoarea pe care o iubesc cu frenezie, pînă la a-mi face rău. Nu ştiu de ce iubesc această culoare mai mult decît alta. De ce iubeşti ceva mai mult decît altceva? Iată. Stelele şi eu. Şi eu stau întinsă şi privesc stelele şi sufăr. Sufăr fără să mă gîndesc la ceva precis, în taină. De ce?"


(Jeni Acterian : "Jurnalul unei fete greu de mulţumit", Ed.Humanitas, Buc. 2007, pag.101, 103-104)