marți, 27 noiembrie 2012

Nicolae Manolescu - Amintirile unui cititor de cursă lungă

"În mod cu totul curios, dintre lecturile de care îmi aduc aminte nu fac parte decît foarte puţine „cărţi pentru copii”. Să mi se fi părut neserioase, mie, care mă credeam deja Jules Verne? Motivul adevărat îmi scapă. Cînd, peste două decenii, i-am încropit fiului meu o bibliotecă proprie, am constatat că generaţia lui citeşte cărţi de care eu n-avusesem habar. Nu-i citisem, la aceeaşi vîrstă, pe Karl May (fiul meu ştia Winnetou pe de rost), nici pe Dumas. Cred că romane precum „Cei trei muşchetari” sau „După 20 de ani” le-am descoperit abia student fiind, cu un interes de altă natură, iar Winnetou l-am răsfoit ca să pot face faţă întrebărilor fiului meu. Am aflat cu acea ocazie şi că nu auzisem despre romane pe care generaţia dinaintea mea le savurase. Cu excepţia „Aventurilor submarinului Dox”, din care citisem cîteva fascicole, nu-mi era cunoscut nici un roman din colecţia celor „Cincisprezece lei” de la Hertz, nici dintre „Romanele captivante” din seria de la Adevărul. Din biblioteca tatei îmi însuşisem un roman cu Arsène Lupin. Era, cred, primul poliţist din viaţa mea. Tata fusese pasionat de gen. Avea colecţia „Le Masque”, în întregime, ca şi, la bătrîneţe, o etajeră plină de poliţistele anilor '70-'80 pe care le recitea fără să-şi amintească aproape deloc subiectul. În biblioteca strămătuşii mele erau romanele lui Mihail Drumeş, dintre care „Elevul Dima dintr-a şaptea” făcea furori printre colegii mei. Nu ştiu să mă fi interesat în vreun fel. Nici „La Medeleni” a lui Ionel Teodoreanu n-a lăsat vreo urmă în memoria mea. De altfel n-am trecut atunci de primul volum. Mi-a plăcut în schimb „Lorelei”, pe care, cînd eram student şi am tradus balada lui Schiller cu aceeaşi temă, l-am recitit cu prea puţină plăcere. Dar acestea nu mai erau propriu vorbind cărţi pentru copii. „Cuore”, în schimb, era şi mi-a făcut o impresie de neşters. Nu ştiu cît de sentimental era cititorul din mine dar am remarcat că mă „prindeau” uşor cărţile în care apăreau copii orfani, fugari de acasă, părăsiţi şi peste care dădea la urmă norocul. „Aventurile lui Tom Sawyer” şi ale lui Huckleberry Finn mi-au ţinut atenţia trează săptămîni în şir. Cum nu i-am recitit de atunci, nu mai am nici o idee despre ele. Mai ştiu (ce va să zică şi memoria asta!) doar că micul Huck, fugit de acasă în straie de fată, e aşa zicînd deconspirat de o bătrînă, care-l adăposteşte, după faptul că duce acul spre aţă, şi nu invers. Trucul cu pricina nu l-am mai citit nicăieri. Dar romanul lui Mark Twain care m-a făcut praf a fost „Un yankeu la curtea Regelui Arthur”. A fost cea mai mare provocare a imaginaţiei mele pe la unsprezece-doisprezece ani.

Justo Jorge Padrón

Intenţie

Am crezut aproape în toate minunile
şi mai ales într-una.

Am pierdut.
Nu-mi rămîne decît trecătoarea strălucire
a cîtorva cuvinte nerostite.

Ultima dezamăgită îndoială.

____________________________________

 Azi inima - un ritm inutil


Cu siguranţa cerului care n-aşteaptă nimic
deschizi fără grabă grilajul vechi
şi asculţi tărăgănaţii
paşi, ce nu par ai tăi,
pe scara cenuşie.
Nici un glas nu-ţi oferă căldura,
mergi prin întuneric, nimic
nu te poartă spre colţul tău, nici măcar muzica,
nici bătrînii poeţi, nici deterioratele scrisori
de dragoste nu sînt în această noapte
o bună companie pentru tine.
Trec prin amintire pierdutele
nume care în alte ceasuri
au dat tinereţii tale adîncă încredere.
Soseşte murmurul vîntului,
plicticosul gol din viaţa ta, şi te recunoşti în el,
pentru că iubeşti pe cel ce-ai fost
şi-ţi petreci absenţa
celor mai bune zile.
Astăzi inima îţi e un ritm inutil
o ştii şi nu te poţi înşela
şi mai laşi ca neînfricata memorie
să ia tot ce iubeşti,
tot ce-ai pierdut pe acest pămînt steril :
acea oarbă teamă de viaţă
pe care poate totdeauna ai avut-o : eşecul tău.
Dar nimic nu te mai interesează şi contempli
pe fereastră copacul cel mai vînjos
îţi umpli paharul şi gîndeşti :
iată-ţi averea de om singuratic.

____________________________________


Traducerea versurilor din limba spaniolă de Marin Sorescu.

Poeziile apar în vol. Marin Sorescu - "Tratat de inspiraţie"
Ed.Scrisul Românesc, Craiova, 1985, pp.365-373
____________________________________

David Darling - Journey ("Dark Wood" 1993)


luni, 26 noiembrie 2012

duminică, 25 noiembrie 2012

Marin Sorescu : Don Juan



Wojciech Kilar - Tango ("Salto" 1965)

Daniela Crăsnaru : Black-box


Grupul Anton Pann




Înfiinţată în 2003, formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann", alcătuită din 25 de tineri (absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi/sau ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti), conduşi de dirijorul şi orchestratorul Constantin Răileanu, şi-a propus să scoată la lumină lucrări de muzică veche românească.

Repertoriul propus de formaţia Anton Pann îşi are sursele în manuscrisele medievale de sorginte bizantină, otomană şi apuseană, fiind influenţat de parfumul balcanic şi impregnat de folclorul şi spiritul autohton. Instrumentele folosite provin din spatiul oriental (al-ud, saz, ney, bendir, cobză, nai, fluiere, clarinet etc.) Aranjamentele orchestrale si conceptul sonor sunt realizate de Constantin Răileanu.

Stilul de interpretare al formaţiei este cel al Evului Mediu balcanic, diferit de barocul cîntat în vestul Europei (Italia, Germania) şi reprezentativ pentru zona de influenţă bizantină.

Cele patru albume scoase pînă în prezent de Grupul Anton Pann - „Zaharicale", „Kalofonika", „Colinde" şi "De la lume adunate şi iarăşi la lume date"- aduc în atenţia publicului o muzică de nişă, cu un sunet unic nu numai pentru piaţa muzicală românească, ci şi pe plan internaţional.

Informaţii la zi despre activitatea celor de la Anton Pann găsiţi pe site-ul lor http://www.antonpann.ro/, un site frumos şi bine pus la punct cu programul de ultimă oră al concertelor pe care le susţine formaţia, informaţii despre albume şi posibilitatea de a le achiziţiona, etc.
_____________________________________________

miercuri, 21 noiembrie 2012

Sinéad Lohan


Versuri semnificative şi o voce în care se îmbină ingenuitatea cu o uşoară oboseală, o cantautoare din Irlanda cu două albume publicate acum mai bine de 10 ani, ultima ei apariţie publică datînd din anul 2001. De atunci a dispărut de pe scenă deşi era tînără, frumoasă, talentată. Naşterea celui de-al doilea copil a pus, se pare, capăt unei cariere muzicale promiţătoare. Nu se mai aude nimic despre ea dar cîntecele ei au rămas şi au constituit pentru mine o descoperire foarte plăcută, chiar dacă o fac cu ani buni de la debutul artistei. Vă invit să o ascultaţi şi să vă lăsaţi fermecaţi de melodiile ei curate şi de sinceritatea tonului.

Everything Around Me Is Changing

Did I Do The Right Thing

What Can Never Be

Loose Ends

This Time The Difference Is

No Mermaid