Veneam cântând spre ochii-ţi visători,cu mari buchete-n braţ. Aveai pe masă
grădini şi-alei de felurite flori,
ca în Liban, pontifica mireasă.
Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
sau flori în munţi, pe nişte stânci severe,
flori grase tolănite-n clime dulci
şi flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.
Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
şi de neprihănita-i vâlvătaie,
ai pus sub indoială un poet
buchetul risipindu-l prin odaie.
M-am răzbunat atunci pe flori. Şi sunt
duşmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
de trandafiri, cutreier devastând
hectare mari de flăcări şi arome.
Fără grădini prin anii mei te plimbi,
prădând frumos dactilii amintirii.
Am pălmi însângerate şi cu ghimpi,
că-n drum am pălmuit toţi trandafirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu