Nimic nu s-a schimbat.
Trupul tot pradă durerii,
îi trebuie hrană şi aer şi somn,
are pielea subţire şi sânge dedesubt,
un set adecvat de unghii şi dinţi,
oasele se pot rupe, articulaţiile se pot luxa.
Toate acestea se pot numi chinuri.
Nimic nu s-a schimbat.
Trupul tremură cum tremura
înaintea Romei şi după,
în secolul douăzeci înainte şi după Christos.
Chinurile sunt aceleaşi, doar pământul e mai mic,
şi orice s-ar întâmpla pare bine de cealaltă parte a zidului.
Nimic nu s-a schimbat. Doar oamenii sunt mai mulţi,
pe lângă insultele vechi au apărut unele noi,
reale, imaginare, temporare sau deloc,
doar urletul trupului le răspunde,
războiul este şi va fi mereu un urlet al inocenţei
gradat după scala valorică a timpului şi tonalitate.
Nimic nu s-a schimbat. Poate doar manierele, procesiunile, sau dansurile.
Totuşi, mâinile care acoperă protector capul se mişcă la fel.
Trupul se zvârcoleşte, tresare, se zbate,
picioarele-i cedează, cade, genunchii dor,
devine cianotic, se umflă, salivează, sângerează.
Nimic nu s-a schimbat. Poate doar graniţele,
pădurile, coastele, deşerturile şi gheţarii.
Prin aceste decoruri bântuie sufletul,
dispare, reapare, se apropie, se-ndepărtează,
străin lui, evaziv, uneori sigur, alteori nesigur că există,
cât trupul mereu este şi este şi este
şi nu-şi găseşte locul niciodată.
_______________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu