Într-o zi de 6 ianuarie în anul 1897 s-a născut Ionel Teodoreanu. A fost fiul unei familii înstărite, a fost un avocat de succes şi autorul unor romane celebre: "La Medeleni", "Lorelei", "Bal mascat". S-a căsătorit din dragoste cu Ştefana Velisar, ea însăşi autoare de romane mai tîrziu (cea pentru care a scris o carte graţioasă numită "Jucării pentru Lily"). Dar vreau să vă spun şi un lucru tare trist: că Ionel Teodoreanu a murit la doar 57 de ani, într-o iarnă geroasă, cea a anului 1954, de frig... da, de frig. Ionel Teodoreanu, unul dintre cei mai iubiţi autori în timpul vieţii, cel ale cărui cărţi fuseseră best-seller-uri la vremea apariţiei lor, a trăit după anul 1947 doar din onorariile primite ca avocat, pentru că era interzisă publicarea operei lui, a trăit în mare sărăcie în ultimii 10 ani din viaţă neavînd cu ce să-şi facă măcar focul in sobă...
Ionel Teodoreanu mi-e foarte aproape de suflet, el a creat personajul Olguţa Deleanu ("La Medeleni"), care este personajul meu feminin preferat din literatura română şi universală.
Am ales să vă redau în continuare cîteva fragmente dintr-un alt roman foarte cunoscut al lui Ionel Teodoreanu, e vorba de celebrele scrisori ale personajului principal, Lorelei :
_______________________________________________________
IONEL TEODOREANU: Lorelei (fragmente)
"Totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte? Ca să-l cunoască pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntînd-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem nici de zîmbetul tau. Deci nu mă tem de nimic. Sînt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale: depărtarea. Sînt cea mai mica fată a lumii între rîndunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicaieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sînt între cele patru zari: răspîntia lor.
Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus :"Cu-cu". Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei. Ştii să asculţi? Auzi vîntul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducînd şi aducînd primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sînt pe acolo şi într-acolo, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.
Gandeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund".
"Am visat azi-noapte un şes înflorit cu o cărare la mijloc şi o piatră mare la capăt, o piatră netedă şi albă, lucind în soare. M-am încercat în joacă să o dau la o parte. Apoi, înfierbîntată, cu mare greu, am ridicat-o din loc. Mişunau gîndacii şi viermii sub piatra albă. Şi, îngrozită, m-am deşteptat din somn.
Mi-e inima sură ca o minge de sare lucrată în ocne. Cine nu cunoaşte truda şi setea închise într-un bulgare de sare, să stea la o parte".
"Dacă ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi să ajung pînă la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfîşiate, dîndu-ţi ultima ei picătură.
De-ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung pînă la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducîndu-ţi-o să-i închizi ochii.
Dar la poarta casei tale veghează dragostea - şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoana din biserică.
Cînt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cîntă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteraneeni.
Cînt cu mîna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspîntii de drum. Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea".
"Rămas bun
Mă numesc Lorelei. Legenda spune că am ucis.
Anii mei tineri au sunat a cîntec, dar am trecut pe lînga ei cu dragostea de mîna şi am rămas cu mîna întinsă ca a regelui Lear.
Mi-e sufletul ca tufişul Păiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi care-au încununat odată fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primavară şi s-a ţesut în zare brîul frînt de mătase al curcubeului; cu el îmi incing mijlocul şi mă duc".
___________________________________________________________________
Mai multe amănunte găsiţi aici: Wikipedia - Ionel Teodoreanu, viaţa şi opera lui.
____________________________________________________________________
Şi un roman mai puţin cunoscut al autorului Medelenilor, în varianta dramatizată:
Ionel Teodoreanu: Fata din Zlataust
_____________________________________________________________________
Un comentariu:
Buna :D si eu sunt o mare fana Ionel Teodoreanu,este autorul meu preferat :x il consider demn sa stea in rand cu creanga si eminescu,desi multi au ceva de comentat pe tema asta Cartile lui sunt superbe,absolut superbe,dupa ce le termini de citit imediat iti apare un gol in suflet-sincer,cand am citit Lorelei am izbucnit in plans.Ionel Teodoreanu are un stil aparte de a scrie,in metafore pe care nu toata lumea le intelege-de-asta tendinta de-al califica drept un scriitor greoi cum fac colegii mei .E o rusine ca a murit asa cum a murit si e rusine si mai mare statutul pe care il ocupa in cadrul literaturii romane...Aproape ca nici nu auzi de el...De curand am auzit ca proprietatea pe care a ocupat-o in timpul vietii-pe strada Zlataust din Iasi va fi demolata...Deci nu pot sa cred.Casa care i-a fost sursa de inspiratie pentru romanul lui Fata din Zlataust...!A fost un mare scriitor si de la el am invatat si eu sa scriu.Stii,Olguta e deasemenea personajul meu favorit din literatura,iar cuplul format din Monica si Danut mi se pare mai tare chiar decat Romeo si Julieta.De Lorelei ce sa mai zic,o carte deosebita,care m-a impresionat profund...!Imi place felul in care scrie,romantic,nostalgic...Ce mai,il ador pe Ionel Teodoreanu si ma bucur ca mai sunt persoane care simt fata de el si de opera lui ceea ce simt si eu :D
Trimiteți un comentariu