ZOIA ALECU: La mulţi ani !

Zoia Alecu, o voce inegalabilă a folkului românesc, o voce pe care eu o iubesc şi un om pe care-l admir, spune într-un interviu că : "merită sa trăieşti pentru tot ce vezi cu ochii! Vezi cîteodată un peisaj în care simţi că ai vrea să te topeşti de frumos ce e. Cum să nu ţi se umple inima de bucurie că eşti viu atunci? Dacă deschizi ochii mari şi priveşti în jurul tau, găseşti o mulţime de motive. Oamenii care ştiu să privească se bucură mai mult şi trăiesc mai frumos. Ceilalţi sunt trişti şi închişi în ei, se cufundă în rutină şi se duc spre moarte, în pas mărunt şi egal".
"Nu mi-a fost teamă niciodată de bătrîneţe şi nu mi-am pus niciodată problema aşa. Vîrsta este o stare de spirit, eu mă simt tînără şi sînt convinsă că o să mă mai simt tînără mulţi ani de acum înainte. Iar atunci cînd te simţi tînăr, asta se vede şi pe faţă. N-ai aerul ăla obosit, de om pregătit să iasă la pensie. Cît despre singurătate, am fost de foarte multe ori singură şi pot spune cu mîna pe inimă că singurătatea asta voită e mult mai plăcută decît cea pe care o traieşti uneori in doi. Să stai lîngă cineva care nu te înţelege, care nu-ţi intelege vibraţia din anumite momente e muuult, muuult mai rău".

De meditat la spusele Zoiei şi de ascultat muzica pe care o compune, pe care o cîntă, pe versuri compuse tot de ea, cea care de altfel a compus peste 200 de texte pentru mulţi alţi colegi de breaslă.

Vă recomand să ascultaţi un cîntec extraordinar, care dă şi titlul ultimului ei album, în varianta preferată de mine, mai precis într-o înregistrare live realizată acum doi ani, pe vremea cînd albumul era încă în pregătire:


♫ Zoia Alecu: Cărări de maci (live)



Zoia Alecu: „Viaţa mea este marcată de reveniri”
(interviu cu Zoia Alecu realizat de Alina Dragomir, septembrie 2009)

„Eu doream să cînt la pian, dar, fiind patru copii într-un apartament de trei camere, nu aveam loc în casă pentru pian. Tata mi-a sugerat să studiez vioara. Îi sunt recunoscătoare şi astăzi. Chiar dacă este un instrument greu, îţi formează cel mai bine auzul. Sunetele nu sunt date ca la pian, trebuie să le găseşti ca să le poţi cînta corect, ceea ce nu este posibil decît dacă ai ureche muzicală bună. Vioara mi-a format auzul şi seriozitatea în studiu. Dacă nu exersezi şase ore pe zi, nu poţi spune că tu cînţi la vioară. Trebuie să iubeşti vioara ca să cînţi perfect la ea şi să-ţi sacrifici viaţa personală“. A studiat vioara la Liceul de Muzică „George Enescu“ până în clasa a patra. „Pînă te obişnuieşti şi înveţi să cînţi, treci prin nişte exerciţii extrem de grele, de la felul în care o ţii între bărbie şi umăr până la tehnica arcuşului. Nu dificultatea viorii m-a determinat să abandonez, ci faptul că făceam mult sport. Eram un copil cu prea multe activităţi. Făceam gimnastică, judo şi volei la Clubul Dinamo. La 17 ani am renunţat la sport şi m-am întors la prima mea dragoste, muzica. Viaţa mea este marcată de reveniri, iar folkul era în vogă“.

„De la tata am moştenit vocea generoasă, cu volum puternic şi cu un ambitus demn de invidiat. Mama era o combinaţie de turcoaică şi bulgăroaică. Străbunicul meu era bulgar, străbunica, turcoaică. S-au iubit mult, dar străbunicul era un om sărac şi, neavînd mahmudele ca să o cumpere, a răpit-o. Uite aşa am eu un pic de sînge şi de colo, şi de colo. Mama bătea lingurile, ştia să danseze gobek, un dans turcesc din buric, şi avea un simţ al ritmului deosebit. Deşi era plinuţă, se mişca cu o agilitate extraordinară, iar lingurile le mînuia ca pe castaniete. Mama era din Dobrogea şi păstrez din Oltina, satul bunicilor mei, amintiri deosebite. În vacanţe mergeam la seceră, la cules de tutun, băteam fasolea, semănam arpagic, culegeam frunze de dud pentru viermii de mătase şi creşteam pui de raţă leşească. De asta am acum grădina pe care o am, pentru că mă pricep din copilărie”, spune arătându-mi curtea plină de flori.

„Folkul a apărut din spirit de frondă, pentru că prea mulţi tineri mureau în Vietnam. Un coleg de liceu cînta cover-uri, printre care şi o piesă intitulată . Am fost cucerită şi mi-am dorit să cînt şi eu. Cristi mi-a arătat cum să iau primele trei acorduri şi mi-a recomandat o carte care să mă ajute. La început am compus în trei acorduri, obicei pe care l-am păstrat şi acum. Important este să găseşti acordurile şi muzica potrivită, de rest are grijă forţa din univers care te inspiră. Da, inspiraţia divină există! Dumnezeu a fost foarte generos cu mine, dîndu-mi trei daruri pe care le găseşti destul de greu la un loc. Să ai voce, să compui şi să scrii! Mai mult de atît nici nu poţi să ceri, că ar fi obrăznicie.”
(Interviul integral îl puteti citi aici: Revista Felicia /4 septembrie 2009)

Şi aici un colaj cu cîteva din cîntecele compuse şi interpretate de Zoia Alecu, o voce excepţională, o adevărată sărbătoare a muzicii folk româneşti:

♫ Zoia Alecu


La mulţi ani, Zoia Alecu! şi te aşteptăm cu noi albume de autor.