Mircea Cărtărescu: O treime de sabie, o treime de scut

"Am cincizeci şi cinci de ani. Oricum aş lua-o, două treimi din viaţă au trecut. Am ajuns să-mi aduc bine aminte lucruri petrecute acum jumătate de veac. Tinereţea mea a fost acum treizeci de ani. Am prieteni pe care nu i-am văzut de două decenii. Şi, în general, vorbesc acum despre decenii cum vorbeam altădată despre ani. Am văzut crescînd, după mine, alte două generaţii. (...) Oamenii vin pe lume, cresc, îmbătrînesc şi mor. Nu mai pot crede în minuni.
Mi-a rămas deci o treime de viaţă. Ce-am să fac cu ea? Ce se poate face, îndeobşte, cu o treime de sabie, cu o treime de scut?

Mircea Cărtărescu : Zen (fragmente)

"29 febr. Confuz, confuz de tot. Nu ştiu dacă exist sau nu exist, dacă sînt fericit sau nefericit. E duminică, soare puternic, imaginea de pe desktop ne arată pe noi doi la Roma, într-o zi vîntoasă, ventilatorul computerului mîrîie înfundat. În rest e linişte şi singurătate. Chiar nu ştiu dacă mai trăiesc. Îmi măsuram viaţa după cărţile la care lucram, acum mi-o măsor cu linguriţa de cafea (şi măcar de-aş auzi şi eu sirenele-n larg). Nu mai lucrez la nimic şi nu mai ştiu nimic. E un fel de viaţă care mi se-ntîmplă."

"5 oct. Las toamna - o toamnă clasică în galben şi albastru - să treacă pe lîngă mine. Sînt închis ca un seif a cărui cheie n-o mai găseşte nimeni. Sînt de fapt un seif fără cheie, fără uşă măcar, în miezul căruia e întuneric adînc. Aştept pe cineva destul de puternic ca să sfîşie cinci centimetri de plumb şi să bea întunericul dinăuntru. Nu-mi fac griji, nici speranţe: cel atotputernic e pe drum.
Nimeni n-a mai trăit atît de neatent şi disperat"


Mircea Cărtărescu - "Zen: jurnal 2004-2010", Ed.Humanitas, Bucureşti, 2011, pp.35-36, 75
___________________________________

Mircea Cărtărescu : Rana

vai mie, rana s-a închis
vai, sîngele s-a uscat
şi a făcut coajă.
oh, doamne, m-am vindecat!
de-acum o să mă mestece fericirea
o să ma sfîrtece seninatatea
şi nebunia care a fost n-o să mai fie de-acum niciodată,
nu, n-o să-i mai sărut umărul.
viaţa o să-mi treacă în pace şi armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sănătatea o să-mi mănînce plămînii.
raţiunea o să-mi sfîşie creierul.
vai, rana, rana mea dragă
rană plăcută vieţii mele
rană pentru care am trăit, pe care mi-am zgîndărit-o cu unghiile
s-a închis. oh, doamne, sînt vindecat!
şi niciodată febra n-o să-mi mai aprindă
veioza vieţii pînă la ars.

Mircea Cărtărescu : Orbitor

Este o carte importantă pentru literatura romana contemporană. O carte fascinantă, ciudată, tulburătoare, cu pasaje de un realism clasic in care pulseaza viata obisnuita a oamenilor in anii 50-60 intr-o Romanie noua, cu idealuri noi si cu oameni inca prea putin adaptati sau dimpotriva, bucurosi ca pot trai decent datorita schimbarilor survenite pe plan social (comunismul proaspat introdus ca politica de stat). Mircea Cartarescu este pentru mine martorul avizat si, spre norocul lui, si al cititorilor, deosebit de talentat in a descrie epoca pe care am trait-o si eu punct cu punct. Uneori imi pare ca Mircea ar fi un alter-ego de-al meu (suntem si nascuti in exact aceeasi zi si acelasi an...). De aceea pentru mine nu e doar literatura, este jurnalul vietii mele pe care eu nu l-am scris din lipsa de timp, de suflet si, din pacate pentru visele mele, din lipsa de talent. E in acelasi timp o carte care poate fi citita de un strain ce nu reverbereaza la nici una din intamplarile traite de noi romanii pe pielea noastra, pentru ca exista multe pasaje poetice, fara nici o legatura cu istoria, acele extrem de specializate descrieri ale corpului uman, specializate dar pline de o poezie inefabila, exista posibilitatea de a citi povestile personajelor ca pura fictiune (ceea ce pentru romani e mai putin probabil), exista multe, multe lucruri in aceasta carte care nu ar trebui ratate de nici un iubitor de literatura. Am cumparat deja de cateva luni ultimul volum al trilogiei si de-abia astept sa-l citesc. Nu vreau sa-l citesc pe bucati, vreau sa citesc atunci cand voi putea sa ma detasez complet de viata de zi cu zi pentru a plonja in universul cartii ca in apa albastru-translucida a unui bazin olimpic in care sa pot inota cu voluptate cateva zile intregi... Deocamdata atat, mai revin, Orbitor este o carte fundamentala a literaturii romana, nu poate fi epuizata intr-un unic comentariu...