Adamo à l'Olympia (1965)

Am primit în dar acest album şi bucuria mea o datorez unui necunoscut, e minunat faptul că există oameni care pot dărui fără să aştepte nimic în schimb. Mulţumesc!

Mircea Ivănescu : Despre moarte ca revedere

1.

sigur că nu este adevărat, murind
nu revezi pe nimeni - moartea este un val lung
care te poartă cu ochii închişi - şi te leagănă -
şi la început e un somn, şi pe urmă o uitare -
şi pe urmă timpul îşi pierde orice înţeles,
este numai o linişte care se întoarce asupra ei însăşi
cu un singur ecou - şi acela e-un nimb,
ca flacăra lumînării - şi pe urmă lumina
îşi pierde orice înţeles - şi pe urmă tăcerea
îşi lasă deoparte înţelesul - şi suspendat
în ceva care nu mai are vreun înţeles - şi pe urmă,
nici descărnarea de înţelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul nefiinţei, gură în gură,
nu mai există, pe urmă nu mai este nici un pe urmă
dar nici vreun acum, şi nu mai este nici moarte.


2.

dar moartea este o revedere totuşi - însă de partea
aceasta a ei, cel care rămîne îşi deschide
ochii deodată - (şi ceea ce vede atunci
dacă are să uite vreodată, un popor nevăzut de furnici
îi va muşca ochii, şi nu vor mai vedea ochii lui după aceea
decît contururi). cel care a privit moartea
luînd chipul unei fiinţe - vede din nou
ceea ce nu s-a văzut niciodată de la facerea lumii,
ceea ce vede mereu - şi oricît de repede
şi-ar acoperi ochii - oricît de tare
ar gîfîi, săşi acopere asurzitoarea lumină a tăcerii
din ochi, din urechi - ceea ce a văzut el atunci
a fost înfăţişarea adevărată, a fost
- dar adevărul nu mai înseamnă aici nimic-
a fost
ceea ce se priveşte pentru întîia dată
şi fără urmare.
______________________________________________




Pentru IULIA, in memoriam. R.I.P.

Nichita Stănescu : Vara

Deşi este încă seară
simt că mîine vine vara
cu lungi gene de mărar
şi cu ochii de muştar,
cu obrajii de caisă
unduindă a narcisă.

Ca o pasăre măiastră
ea va bate la fereastră,
Eu-i deschid. Ea intră-n casă,
tărcată şi pepenoasă.
___________________________________

Să stai în fîn, s-aştepţi să vină noaptea...

„e atît de frumos în locul acesta, în momentul acesta, încît nu-mi mai vine să plec!“ — o frază care îţi vine adeseori în minte cînd te plimbi; o frază candidă, dar, în fond, absurdă. E, în ea, o lăcomie copilărească, hrănită de convingerea că o emoţie se poate dilata la nesfîrşit, că ea are ceva de cîştigat prin expansiune cantitativă. E totuna cu a schimba ascuţişul unui punct cu desfăşurarea egală a liniei. Toate nefericirile vin din incapacitatea noastră de a savura „punctualitatea“ unei situaţii date, din pofta de linearitate. Teama de moarte e, şi ea, rezultatul dorinţei perpetue de linearitate. „N-aş mai pleca…“ Dar, oricum, peisajul de dinaintea ta pleacă: lumina i se schimbă infinitezimal de la o clipă la alta; o adiere, un zgomot, asociaţia unui gînd neaşteptat îl modifică ireversibil. Nu poţi păstra momentul frumuseţii decît
părăsindu-l. Dacă vrei să-l depozitezi, să-l ai definitiv, el îşi pierde contururile, se stinge, cade în vid. Simţi, deci, dintr-o dată, că în locul acesta şi în ceasul acesta e frumos, sfîşietor de frumos? Atunci, pleacă! Ţi s-a făcut un dar, pe care nu-l iei cu tine decît întorcîndu-i spatele.

(Andrei Pleşu : Jurnalul de la Tescani)

"Pe harfa răsturnată a ierburilor tale, vară...

trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cîntec şi tremurul mîinii care-l caută.”

"Acesta era blestemul: singurătatea regăsită in iubire, altfel decît în lupta vieţii. Iubeşti şi ca să nu mai fii singur, ca să te însoţeşti. Dar iubind, te îndrăgosteşti de altcineva decît de omul plenar şi real – trecut, prezent şi viitor – pe care crezi că-l ai prin gestul de cuprindere şi însoţire al dragostei."

"Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat."

(Ionel Teodoreanu : Lorelei)

Zi de vară în Ţara Haţegului

Lan de maci pe drumul spre Haţeg, în fundal Retezatul cu coame încă înzăpezite, deşi e 12 iunie deja.

Tom Waits : A Little Drop of Poison