A debutat în literatură în 1911, cu poezie publicată în revista ieşeană "Arhiva".
Din 1921, a aderat de cercul de la revista "Viaţa românească", care i-a publicat o mare parte a creaţiei sale. Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munţii, premiat de Academia Română.
A publicat multă literatura pentru copii şi a desfăşurat o bogată activitate de traducător. A fost o perioadă preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Tristeţi atavice
Tristeţi adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuşti şi panoramă,
Tristeţi de şubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame ;
Tristeţi de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleşte,
De-un vânzător de floricele
Şi-un papagal care ghiceşte ;
Tristeţi de după-amiezi cu soare
Cu moleşita lor căldură,
Cu cerşetori fără picioare
Ce cânta dureros din gură ;
Tristeţi de bărci ce balansează
Caricaturi de-avânt schilod,
Şi de maimuţi ce imitează
Şi râd urâte la norod ;
Tristeţi haine şi adânci
De-acvile cu lanţuri la picioare,
Visând seninătăţi de stânci
La uşa cuştilor murdare ;
Tristeţi bolnave de flaşnete
Cu valsuri vechi şi anodine, -
Tristeţi şi moaşte de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine ?..
____________________________________________________________________________________
Rănitul dintre linii
Ce plumb mă leagă de pământ
Ce greu mi-e trupul şi ce frânt
Ce linişte-i în jur acum
Mi-e viaţa numai ca un fum.
Îmi cad pe faţă fulgi de nea
Ca pe un bulgar de mormânt
Şi nu-i nici ploaie şi nici vânt
Ce rece e pe faţa mea.
De unde-n gura atât cobalt
Ce mult aş vrea să-mi fie cald
Să nu se-audă niciun tun
Ce-nalt e cerul şi ce bun.
Toate-s aproape şi departe
Şi parcă-s legănat de ape
Cu ochii în eternitate
Ce stranie singurătate.
Iar ninge tare şi mi-e frig
Aş vrea să mă ridic să strig
Cine-i alături şi ma cheamă,
mama...
_____________________________________________________________________________________
Mircea Bodolan : Rănitul dintre linii
_____________________________________________________________________________________
Singuratate
Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.
În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.
Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.
(“Cuvinte de dincolo”, 1934)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu