Tu eşti ca pasărea aceea,
care, cândva, -ntr-o zi de vară,
când ploaia se lăsa din ceruri
parcă plutind, atât de rară,
zbură de-afară in odaia
în care stam şi, fără veste,
în timp ce, albăstrie, ploaia
se prelingea lin pe ferestre,
mi se opri pe umeri, mică,
şi mă-ntrebă din ochi: - Tu eşti ?
şi, nemaiaşteptând răspunsul,
sclipind, pieri pe veci.
Tu eşti...
_____________________________________________________________________________________
Un comentariu:
Am uitat să-ţi zic: Îmi place noua temă a blogului.
Şi da, mă enervează "verificarea cuvintelor". Din moment ce ai activat moderarea comentariilor este chiar inutilă. :D
Trimiteți un comentariu