Vasile Şeicaru: Oraşul cu tei

(fragmente dintr-un articol care poate fi citit în întregime pe site-ul oficial al lui Vasile Şeicaru):

"Oraşul cu tei nu e nici cel mai frumos, nici măcar cel mai interesant. Pentru mine doar, el e plin de un romantism aparte, şi...ciudat, îl iubesc din ce in ce mai mult! Dar asta e o chestiune personală, şi nu vreau să-ţi iau din timp. Oraşul cu tei are acea parte asumată de taină în sufletul meu, taină care nu s-a lăsat devoalată până la capăt nici până azi. Oricât încerc să mai înţeleg, să mai descifrez, mi se arată acelaşi peisaj pe care-l ştiu pe de rost, însă ciudat, misterul continuă. E ca şi atunci când priveşti marea, sau pădurea. Poţi s-o faci ore în şir fără să te plictiseşti, din contră să observi lucruri, şi să ai sentimente noi! Ce mai, oraşul ăsta parcă mi-a arătat odată cu degetul ce e frumos, sublim, ce ar putea fi de neînţeles spre a-nţelege, de nepătruns spre a pătrunde, de neacceptat spre a putea accepta, de nevăzut spre-a putea vedea. Nu, nu te lua întru totul după mine, că s-ar putea nici să nu fie aşa... totul e doar în mintea mea. Dar vezi că amintirile vin ca apa de din munte, ca norii de din deal. Nu le poţi opri chiar de-ai vrea, chiar de-ai veni în calea lor cu un....opritor! Starea de nelinişte care mă stăpâneşte uneori e mai aproape de trup decât de inimă, dar cum inima e spirit, mintea e spirit, şi fac până la urmă un întreg cu trupul ăsta atât de băgat în seamă, pe care îl tot cari după tine în scurta, sau în plictisitor de lunga ta viaţă până la marea contopire, toate astea mă fac să cred că în general mi-s cam obosit(...)
Odată, destul de recent, stând pe ‘banca cea veche’, în Oraşul cu tei, mi s-a aşezat pe mână un fluture! A venit atât de târziu că am rămas mirat cât de curajos a fost că s-a avântat! Ar fi putut să se rătăcească, şi fluturilor le stă mai bine să se aşeze pe mâinile oamenilor dimineaţa, când e soare şi când natura e veselă. Dar el nu... a stat preţ de câteva clipite, apoi a luat-o spre apus. L-am urmărit cu privirea cât am putut, apoi ochii mi-au obosit şi poate ca şi din cauza asta s-au umezit puţin. Ar trebui să port ochelari dar nu prea mă încumet s-o fac. Nu e bine deloc, mai cu seamă că se întâmplă să nu mai rezist ca altădată, când priveam cu ochii mari minute-ntregi, poate ore, acelaşi lucru dacă-mi placea... ce mai, ar trebui sa port ochelari.
Foarte curând voi revedea Oraşul cu tei, că mă trage aţa! Multe s-au schimbat în grădina mare a oraşului, unde mergeam la două, trei zile, fie să mă plimb, fie să fac antrenament cu baieţii când eram student la sport, fie mai târziu să cânt la vreun spectacol organizat acolo de gălăţeni! (...)Dunărea a dus la vale atâtea vise îndrăzneţe neîmplinite, altele neterminate, clipele de fericire neasemuită, nopţile de iubire pătimaşă şi de lacrimi, copilaria mea şi tinereţea mea şi-a ei, atât de intens şi luminos trăită!
Oraşul cu tei, ca un scâncet de copil, ca un bocet de înmormântare, ca o îmbrăţişare, ca o osândă şi ca un semn de reîntoarcere!"
_______________________________________________________

Vasile Şeicaru: În oraşul cu floare de tei