vineri, 28 noiembrie 2008

1 Decembrie : Ziua Naţională a României



Ziua Naţională a României (muzică folk: Tudor Gheorghe, Vali Sterian,Doru Stănculescu, Ştefan Hruşcă, Andrei Păunescu).




Recunosc că sunt un om pentru care ROMANIA este cea mai frumoasă ţară din lume, recunosc ca pentru mine limba română este cea mai frumoasă limbă din lume, recunosc ca patriotismul pentru mine este un sentiment asumat şi profund. Mă recunosc vinovată de toate aceste sentimente învechite, deloc "cool", dar asta sunt eu...

De Ziua Naţională a României vă doresc tuturor celor care vizitaţi acest blog să nu vă fie niciodată ruşine că sunteţi români, să fiţi mândri că avem o ţară frumoasă şi o limbă cu o mare capacitate de a exprima infinitele nuanţe ale gândului.

La multi ani tuturor românilor, din ţară şi din străinătate, care simţiţi româneşte şi visaţi în limba română !

Martha Bibescu (1889 - 1973)

Martha Bibescu alias Martha Bibesco (*28 ianuarie 1889, Bucureşti-†28 noiembrie 1973, Paris): romancieră, poetă, om politic şi memorialistă franceză de origine română. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezenţă de o mare nobleţe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, care a fost ministru al României la Paris şi ministru de Externe, şi a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soţia prinţului George Valentin Bibescu, văr primar cu Ana de Noailles si preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale.
Martha Lahovary făcea parte din cele mai vechi şi mai ilustre familii româneşti de tradiţie politică, diplomatică şi culturală. Mama sa, Smaranda Mavrocordat, descinde din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovary avea să fie de-a lungul anilor ministru al României la Paris, ministru de externe şi preşedinte al Senatului.
Din 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă şi literatură franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa |Ana de Noailles. Cumnatul său, prinţul Antoine Bibescu a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul * Au bal avec M. Proust <=> La bal cu M. Proust (1928).
Este de asemenea autoarea unui jurnal, din care câteva fragmente au fost publicate la fosta editură politică sub titlul "Jurnal politic".

Georg Friedrich Händel : Sarabanda


Opera lui Georg Friedrich Haendel reprezintă, împreună cu creaţiile lui Johann Sebastian Bach, punctele culminante ale muzicii baroce. Stilul operistic al lui Haendel s-a dezvoltat de la folosirea modelelor convenţionale la tratarea dramatică a recitativelor, ariilor şi părţilor corale. Marile sale opere se caracterizează printr-o magistrală îmbinare a patosului, scenelor dramatice şi interludiilor orchestrale, prin folosirea modulaţiilor armonice, instrumentalizării colorate, ritmului pregnant şi intervenţiei soliştilor instrumentali sau vocali.


(1685 - 1759)

Elizabeth Barrett Browning ; Sonnet 43 - How do I love thee? Let me count the ways

How do I love thee? Let me count the ways.
I love thee to the depth and breadth and height
My soul can reach, when feeling out of sight
For the ends of Being and ideal Grace.
I love thee to the level of everyday's
Most quiet need, by sun and candle-light.
I love thee freely, as men strive for Right;
I love thee purely, as they turn from Praise.
I love thee with the passion put to use
In my old griefs, and with my childhood's faith.
I love thee with a love I seemed to lose
With my lost saints,—I love thee with the breath,
Smiles, tears, of all my life!—and, if God choose,
I shall but love thee better after death.

Rabindranath Tagore : Eu sunt

Timpul călătoriei mele este lung;
calea pe care o am de străbătut este fără sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi mi-am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea pe atâtea stele.

Calea cea mai lungă mă aproprie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului.

Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de a ajunge la a sa.Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.

Lăsat-am ochii să rătăcească departe , înainte
de a-i închide şi de a spune: Tu eşti aici.

Această întrebare, această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi cufundă lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.

________________________________________________________________________________________________________________________________

joi, 27 noiembrie 2008

Mircea Cartarescu : Mendebilul

Cartarescu, Mircea - Mendebilul

Florenta Albu : Euri posibile

"Ceea ce lipseşte cuvintelor. Comunicabilul şi incomunicabilul cuprins în coajă, în miezul –atât la sută esenţă; restul, sonoritate frumoasă, gratuitate, răstălmăcire, neatenţie.
Seara eşti iar lângă sobă. Conversaţia cu flăcările. Monologul dialogat. Sămânţa unor euri posibile, descoperind înghiocarea şi dezghiocarea unui con de pin!
Căldura care te minte, te smulge din tine însuţi, te destăinuie şi ea te devoră!
Foc vorbăreţ, invitaţie la confesiuni, căldura aproapelui!
…Un timp ai fost puternic în singurătatea ta; te-ai ferit de limbuţi, de cei care atât de lesne se destăinuie pe ei, să te afle pe tine. Prin ani, ai evitat compania vorbelor, confesiunea timizilor, confesiunea orgolioşilor.
Învăţaseşi zgârcenia comunicării, asceza tăcerii, puneai la îndoială elocvenţa- ai fi putut să-i cazi în capcană; la şcoala cuvintelor, învăţai, pentru tine, preţul tăcerii.
Ai călătorit, ai distins valori ale comunicabilului-incomunicabilului; o limbă străină conţine tot atâtea sentimente tabu cât limba maternă. Te închizi cu focul, stai de vorbă cu flăcările, dialoghezi cu tine însuţi, devii mulţime de euri, afli despre tine atâtea surse asemenea; doar arderea în flăcări e alta, doar căldura, doar felul de-a lumina în toate părţile – flăcări, joc al tăcerilor cu alte rezonanţe, între patru pereţi.
A comunica, a fi, a fi ! – cum se răzbună cuvintele, deşi ele exprimă cel mai bine facilul, înţelesul relativ, coaja sonoră pentru miezul secătuit, în tiparele gramaticii, logicii, figurii de stil…
Scrie-le, fă-le jocul învăţat, bucură-te de artificiile, de licenţa poetică, de teatrul lor; foloseşte-le toate virtuţile şi minciunile frumoase, citeşte şi nu lăsa să fii citit. Aruncă în foc ceea ce te trădează. Conul pinului se deschide văpăi – iubeşte-mă! Şi-o oră e plâns, beatitudine, şoaptă şi patimă – şi-o oră-i cenuşă!
Ispititorule foc citindu-ne cu voce înaltă aproapelui – tu însuţi, ţie însuţi, cu tine – nu te încrede!
Testamentul acestui con de pin să-ţi fie învăţătură."