Imnul îngerilor

Ceaikovski - Liturghia Sf. Ioan Hrisostomul, Op.41,

Corul de Cameră al Ministerului Culturii din URSS, albumul "Comori sacre - Capodopere corale ruseşti" (1992).

Cu o uşoară nostalgie

 


http://luminita2007.blogspot.ro/2010/03/nichita-stanescu-cu-o-usoara-nostalgie.html

Mircea Cărtărescu: O treime de sabie, o treime de scut

"Am cincizeci şi cinci de ani. Oricum aş lua-o, două treimi din viaţă au trecut. Am ajuns să-mi aduc bine aminte lucruri petrecute acum jumătate de veac. Tinereţea mea a fost acum treizeci de ani. Am prieteni pe care nu i-am văzut de două decenii. Şi, în general, vorbesc acum despre decenii cum vorbeam altădată despre ani. Am văzut crescînd, după mine, alte două generaţii. (...) Oamenii vin pe lume, cresc, îmbătrînesc şi mor. Nu mai pot crede în minuni.
Mi-a rămas deci o treime de viaţă. Ce-am să fac cu ea? Ce se poate face, îndeobşte, cu o treime de sabie, cu o treime de scut?

Nicu Alifantis: "Mozaic" (2013)

Toate informaţiile despre album la">alifantis - mozaic

Tudor Gheorghe: albumele Primăvara (1970) şi Primăvara simfonic (2002)

Tudor Gheorghe - Primăvara

Tudor Gheorghe - Primăvara simfonic

Emmylou Harris & Rodney Crowell : "Old Yellow Moon" (2013)

Un album nou de muzică country va fi lansat pe 26 februarie anul acesta, "Old Yellow Moon", născut dintr-o colaborare reuşită, după părerea mea.

Spre convingere, puteţi asculta cîteva piese:

Here We Are
Bull Rider
Black Caffeine

şi, dacă vă plac, albumul integral aici:
Old Yellow Moon 

Roberto Cacciapaglia : 11 Settembre 1683 (OST 2013)

O excelentă coloană sonoră scrisă de Cacciapaglia pentru un film istoric în regia lui Renzo Martinelli, September Eleven (2012).

Pentru edificare puteţi asculta

Coronation of the Grand Vizier 

The Sense of Dawn - Battlefield

The Future - The End

şi aici aveţi întregul album:

Roberto Cacciapaglia - 11 Settembre 1683 (OST 2013)

Ion Minulescu - Romanţa zilelor de ieri

Mircea Dinescu : Vis pe arme

O dimineaţă baroc

Ziua PHILIP GLASS

Philip Glass (născut în 31 ianuarie 1937) împlineşte azi 76 de ani. Este compozitorul meu preferat dintre contemporani, ca atare muzica lui mă însoţeşte în multe momente, sînt zile a căror vibraţie în memoria mea e strîns legată de muzica lui în structuri repetitive, urcînd în spirale, de la extraordinarul "Concert pentru vioară" pînă la "Orele" învăluitoare, dramatice, muzica lui Philip Glass îmi aduce/induce calmul şi bucuria.

Philip Glass - Concert pentru clavecin şi orchestră (2002)

Philip Glass : Powaqqatsi - Powaqqatsi ("Qatsi Trilogy" 1988)

Philip Glass - Japurà River ("Aguas da Amazonia" 1999)

Mihai Eminescu - Scrisoarea a IV-a

Scrisoarea a IV-a
Cînd însuşi glasul
O, rămîi
Melancolie
Dacă iubeşti fără să speri
"...toarce-un greier un gînd fin şi obscur"
Mihai Eminescu - O biografie în imagini

Ion Pillat - Cîntec de vremelnicie

Suflet: cer întins pe-o seară
Tristă ca un zvon de-argint,
Prin ce magic labirint
Păsările-n tine zboară?

Zile cu obraz de moarte
Şi cu zîmbetul fugar,
Vreme, fumuriu ogar!
Ce aproape, ce departe...

Dau să scap de tine, nu pot.
De-nflorire şi de spini
Stau legat cu rădăcini
Trainic ca de cer, un clopot.

Scriu - şi litera îngheaţă.
Cînt - şi sunetele pier.
În cenuşă doruri cer
Veşnicie şi viaţă.

Cresc prin foile uscate
Viorele, flori adînci.
Primăvara să n-o plîngi,
Nici iubirile brumate.

Suflete, prin tine zboară
Toamne, frunze, amintiri...
Au fost vis şi ispitiri:
Fă-le aripa, uşoară.
___________________

Jan A.P. Kaczmarek - Preludium milosne ("Who Never Lived" 2006)

Constantin Ţoiu - Galeria cu viţă sălbatică

" - În fond dragostea nu e decît o îndelungă obişnuinţă dublată solid de gelozie. Iar gelozia nu e decît o formă de egoism şi de mîndrie stupidă. În fond nu-l iubim pe celălalt ci imaginea noastră în ochii lui.
- S-a mai spus.
- Dar e adevărat. Altfel ar trebui să ne fie indiferent dacă 'iubita' se plimbă cu altul, sau îl sărută ş.a.m.d. Dar nu ne e pentru că nu putem accepta că ea poate fi la fel de mulţumită şi alături de altcineva, că poată să simtă aceeaşi plăcere lîngă el ca lîngă tine, că, în ultimă instanţă, vede şi calităţile lui, apreciindu-le (poate just) cel puţin la fel ca pe ale tale. Nu ne convine că putem fi comparaţi. Dacă ne-am dat seama că în viaţă nu sîntem mereu primii, că sînt alţii şi mai buni, am vrea ca ea să nu vadă asta.
- Bine, dar tocmai asta e dragostea, să nu te intereseze alţii, să vezi că sînt alţii mai buni, dar să nu te intereseze, să-l vezi numai pe cel pe care-l iubeşti.
- Prin tradiţie, dragul meu, prin tradiţie. Prejudecăţi. Asta se poate întîmpla doar pe insule pustii sau în clipe de extremă pasiune. Şi astea sînt clipe, trec, chiar dacă durează ani. Pe urmă începi să vezi lucrurile aşa din obişnuinţă şi spunîndu-ţi că sînt aşa tot timpul, din moment ce atunci, în clipa aceea fericită, ţi-ai spus aşa. Nu toţi pot să accepte însă să iubească din obişnuinţă. Pentru unii (şi mai ales pentru unele) contează numai acele clipe. Şi, dacă ele nu mai apar, sau sînt foarte rare, şi mai ales cînd pot fi trăite alături de altul, se dărîmă hardughia. Tocmai aici e prostia: că nici ele nu văd toată filosofia asta. Dacă pleacă, sînt bun plecate. Prea mîndre ca să se întoarcă. Egocentrismul, iată ce ne împiedică să fim fericiţi."

"Nimeni nu se cunoaşte pe sine destul decît atunci, poate, cînd e prea tîrziu, şi poate tocmai fiindcă totul a devenit 'prea tîrziu'."


Constantin Ţoiu : "Galeria cu viţă sălbatică", Editura Eminescu, Bucureşti, 1976
__________________________________________________________________

Fabrizio Paterlini - Veloma ("Viandanze" 2009) 

Death of A Love

Sinead Lohan: Everything Except Me Is Changing

La mulţi ani tuturor de Ziua Naţională a României!

Cu iubirea de moşie
Unde sînt acei bărbaţi
Unde-i zarea sîngerie
Peste umeri de Carpaţi

Cronicarul tot mai scrie
Drum de ţară tot mai bat
Cu iubirea de moşie
Unde sînt acei bărbaţi

La Rovine în cîmpie
Ori în codrii cei comaţi
Ai Cosminului să fie
Spune Maică Românie
Unde sînt acei bărbaţi

(Ion Horea)
___________________

Iată o întrebare ce pare sortită să rămînă mereu actuală...
Valeriu Sterian - Cu iubirea de moşie


1 Decembrie 2012

Eu sărbătoresc această zi în sensul de a simţi aşa cum simt şi americanii în 4 iulie, francezii în 14 iulie, că este Ziua Naţională a ţării mele. Pe care o iubesc, cu bune şi cu rele, cu oamenii ei buni şi răi (fiindcă nu se pot alege doar cei buni), o iubesc fiindcă limba română mi se pare, subiectiv desigur, cea mai plină de nuanţe, lucru perfect adevărat cîtă vreme ea este limba în care visez.

Patrioţi sau nu, veţi fi români mereu dacă aici s-a întîmplat să vă naşteţi. Nu ne putem alege ţara în care să ne naştem aşa cum nu ne putem alege părinţii. Dacă părinţii noştri nu sunt aşa cum ne-am fi dorit noi, acest lucru nu ne poate împiedica să-i iubim, necondiţionat, fiindcă aşa este firesc. La fel de firesc este să ne iubim şi ţara care ne-a fost dată de întîmplarea de a fi.

La mulţi ani ROMÂNIA!

La mulţi ani români, oriunde v-aţi afla!
________________________

Tudor Gheorghe, un om pentru eternitatea sufletului românesc

Cînd îl ascult pe Domnia-sa mă simt mândră de apartenenţa mea la această ţară, mult umilită.

 

Philip Glass - L'envol des cygnes ("Les animaux amoureux" 2007)

Nicolae Manolescu - Amintirile unui cititor de cursă lungă

"În mod cu totul curios, dintre lecturile de care îmi aduc aminte nu fac parte decît foarte puţine „cărţi pentru copii”. Să mi se fi părut neserioase, mie, care mă credeam deja Jules Verne? Motivul adevărat îmi scapă. Cînd, peste două decenii, i-am încropit fiului meu o bibliotecă proprie, am constatat că generaţia lui citeşte cărţi de care eu n-avusesem habar. Nu-i citisem, la aceeaşi vîrstă, pe Karl May (fiul meu ştia Winnetou pe de rost), nici pe Dumas. Cred că romane precum „Cei trei muşchetari” sau „După 20 de ani” le-am descoperit abia student fiind, cu un interes de altă natură, iar Winnetou l-am răsfoit ca să pot face faţă întrebărilor fiului meu. Am aflat cu acea ocazie şi că nu auzisem despre romane pe care generaţia dinaintea mea le savurase. Cu excepţia „Aventurilor submarinului Dox”, din care citisem cîteva fascicole, nu-mi era cunoscut nici un roman din colecţia celor „Cincisprezece lei” de la Hertz, nici dintre „Romanele captivante” din seria de la Adevărul. Din biblioteca tatei îmi însuşisem un roman cu Arsène Lupin. Era, cred, primul poliţist din viaţa mea. Tata fusese pasionat de gen. Avea colecţia „Le Masque”, în întregime, ca şi, la bătrîneţe, o etajeră plină de poliţistele anilor '70-'80 pe care le recitea fără să-şi amintească aproape deloc subiectul. În biblioteca strămătuşii mele erau romanele lui Mihail Drumeş, dintre care „Elevul Dima dintr-a şaptea” făcea furori printre colegii mei. Nu ştiu să mă fi interesat în vreun fel. Nici „La Medeleni” a lui Ionel Teodoreanu n-a lăsat vreo urmă în memoria mea. De altfel n-am trecut atunci de primul volum. Mi-a plăcut în schimb „Lorelei”, pe care, cînd eram student şi am tradus balada lui Schiller cu aceeaşi temă, l-am recitit cu prea puţină plăcere. Dar acestea nu mai erau propriu vorbind cărţi pentru copii. „Cuore”, în schimb, era şi mi-a făcut o impresie de neşters. Nu ştiu cît de sentimental era cititorul din mine dar am remarcat că mă „prindeau” uşor cărţile în care apăreau copii orfani, fugari de acasă, părăsiţi şi peste care dădea la urmă norocul. „Aventurile lui Tom Sawyer” şi ale lui Huckleberry Finn mi-au ţinut atenţia trează săptămîni în şir. Cum nu i-am recitit de atunci, nu mai am nici o idee despre ele. Mai ştiu (ce va să zică şi memoria asta!) doar că micul Huck, fugit de acasă în straie de fată, e aşa zicînd deconspirat de o bătrînă, care-l adăposteşte, după faptul că duce acul spre aţă, şi nu invers. Trucul cu pricina nu l-am mai citit nicăieri. Dar romanul lui Mark Twain care m-a făcut praf a fost „Un yankeu la curtea Regelui Arthur”. A fost cea mai mare provocare a imaginaţiei mele pe la unsprezece-doisprezece ani.