Eugen Istodor : Literatura română pentru firme

(articol preluat din revista "Dilema veche" Anul VI, nr.260 - 08 februarie 2009)

Mistreţul cu colţi de argint de Ştefan Augustin Doinaş

Se termină: moartea din ambiţie a prinţului aduce mereu în discuţie întrebarea cînd e cazul să semnezi un op şi cînd nu. Să-l plăteşti la timp, pierzi cursul prost al euro-ului.

Povestea: „Un prinţ din Levant îndrăgind vînătoarea / prin inimă neagră de codru trecea. / Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea, / cînta dintr-un flaut de os şi zicea: // – Veniţi să vînăm în păduri nepătrunse / mistreţul cu colţi de argint, fioros, / ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse / copita şi blana şi ochiul sticlos... // – Stăpîne, ziceau servitorii cu goarne, / mistreţul acela nu vine pe-aici. / Mai bine s-abatem vînatul cu coarne, / ori vulpile roşii, ori iepurii mici... // Dar prinţul trecea zîmbitor înainte / privea printre arbori atent la culori, / lăsînd în culcuş căprioara cuminte / şi linxul ce rîde cu ochi sclipitori.“
Şi prinţul o ţine tot aşa iluzoriu, pînă moare din corn mistriţoniu.

Şmecheriile textului: toţi îţi zic nu. Tu ce faci? La ambiţie vrei să-ţi depăşeşti limitele.

Emo, SMS şi MMS şi Virale pentru Bloguri: priviţi, cum, se-nvîrte, făcîndu-ne semn, mistreţul, cu, colţi, de argint, nu departe, veniţi, să-l, lovim, cu săgeată, de lemn, stăpîne, e apa, jucînd, sub copaci, zicea, servitorul, privindu-l, isteţ, dar, el, răspundea, întorcînd, Taci, şi, apa, sclipea, ca, un, colţ, de, mistreţ, Sub, ulmi, el, zorea, risipite, alaiuri, priviţi, cum, pufneşte, şi, scurmă, stingher, mistreţul, cu, colţi, de argint, peste, plaiuri, veniţi, să-l, lovim, cu, săgeată, de, fier, Stăpîne, e iarba, foşnind, sub copaci, zicea, servitorul, zîmbind, îndrăzneţ, dar, el, răspundea, întorcîndu-se, taci, Şi, iarba, sclipea, ca, un, colţ de mistreţ, Sub, brazi, el strigă, îndemnîndu-i spre creste: „Priviţi unde-şi află odihnă şi loc mistreţul cu colţi de argint, din poveste: veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!... Stăpîne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul rîzînd cu dispreţ. Dar el răspunde întorcîndu-se: – Taci... Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii, cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat“.

Durata lecturii şi tipul de creier: prinţul nu e un prost. Prostia înseamnă lipsă de iluzie, lipsă de visare. Tolomăcia nu e natura prinţului. Prinţul e un îngîmfat, crede că poate cuceri lumea, nu e de ajuns să pună, bă, mîna pe o puşcă şi să tragă după păsări. Nu, el vrea trofeul cel mare. Asta înseamnă, conform textului, şi un pic de idealism. Un pic.

Cash şi investiţii: Păi, simplu, o pădure plină de sunete de sălbăticiuni, acum, cînd copită de sălbăticiune nu mai există. Părinţii să-şi aducă puştii ca să le povestească cum era pe vremea cărţilor, copiii să le spună părinţilor a ce animale de pe net seamănă urletele. Un schimb de experienţă util. O după-amiază de sîmbătă petrecută în lumea celor care rag, ciripesc.
Iată chiar o replică bună după ce ai omorît virtual 345678903213455677 terorişti şi eşti împuşcat şi tu: „– Ce fiară ciudată mă umple de sînge, / oprind vînătoarea mistreţului meu? / Ce pasăre neagră stă-n lună şi plînge? / Ce veştedă frunză mă bate mereu?... // – Stăpîne, mistreţul cu colţi ca argintul, / chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. / Ascultă cum latră copoii gonindu-l... / Dar prinţul răspunse-ntorcîndu-se. – Taci. // Mai bine ia cornul şi sună întruna. / Să suni pînă mor, către cerul senin... / Atunci asfinţi după creste luna / şi cornul sună, însă foarte puţin.“

Mişto: „Mai bine ia cornul şi sună întruna. / Să suni pînă mor, către cerul senin... / Atunci asfinţi după creştete luna / şi cornul sună, însă foarte puţin.“