"Azi-noapte a nins. Nici un semn aseară că va fi altfel în zori. Dealurile, cenuşii ieri, urâte şi găurite ca tălpile de infanterist, au tras peste beteşuguri o rochie – neluată de la închirieri – de mireasă. (...)
A nins cu disperarea ultimei ninsori, dealurile sunt din zahăr, iar ceara de biserică, din care-s plămădite pădurile, s-a nimerit albă. Îţi vine să pleci la vânătoare, cu puşca unui surâs, pentru a săruta, pe colţii de argint, mistreţul fabulos din balada poetului Doinaş.
Din Bucureşti m-a sunat o prietenă care are nevoie de mine. Tu ştii să ningi? – am întrebat-o. Nu, îmi răspunde derutată. Ce-i cu tine? Te simţi bine? Ne ştim de la grădiniţă. Prietenia noastră s-a nimerit să rămână prietenie. Dacă nu ştii să ningi, nu vin, i-am zis.
E luni dimineaţa. N-am deschis televizorul. N-am dat nici un telefon la AM Press. Citesc ştirile pe zăpadă şi visez că trăim ca la începuturile lumii. Prietenul meu Petcu şi fiul lui, Sorin, au plantat cişmele cu lapte proaspăt în fiecare intersecţie din Bucureşti, iar vacile lor convertesc moartea albă în viaţă albă. În fond, laptele supt de la sân e prima odrăslire a vieţii în fiinţa care s-a născut. Pentru început viaţa e albă. Ca zăpada, ca laptele mamei, ca infinitul pe care doar cei infirmi sufleteşte îl imaginează negru."
(fragmente din articolul "Cişmele cu lapte la colţ de stradă" aparut azi in "Jurnalul naţional")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu