Un experiment interesant

Am primit acum câteva zile pe mail textul de mai jos (eu am făcut doar modificările necesare pentru ca el să sune româneşte).

"Un bărbat a intrat în staţia de metrou Washington DC şi a început să cânte la vioară; era o dimineaţă friguroasă de ianuarie. Timp de 45 de minute a cântat 6 piese de Bach.
Dupa primele trei minute un bărbat de vârstă mijlocie a remarcat că se aude un muzician cântând. Şi-a încetinit paşii, apoi s-a oprit câteva secunde... însa şi-a reluat grăbit mersul spre programul zilnic. Un minut mai târziu, violonistul a primit primul dolar: o femeie i-a aruncat banul în pălărie fără a se opri din mers.
După alte câteva minute, cineva s-a rezemat de zid să-l asculte, însă după o privire aruncată spre ceas şi-a continuat drumul. In mod cert, întârzia la muncă!
Primul care s-a uitat într-adevăr cu atenţie la violonist a fost un băieţel de 3 ani. Mama sa mergea grăbită şi s-a enervat când puştiul s-a oprit. Până la urmă a reuşit să-l urnească din faţa violonistului şi să-şi continue drumul, în timp ce copilul tras de mână de mama lui se uita mereu în urmă spre muzician. Situaţia s-a repetat şi cu alţi copii. Toţi părinţii, fără excepţie, i-au obligat să-şi continue drumul.
În cele 45 de minute în care violonistul a cântat, doar 6 persoane s-au oprit pentru a-l asculta o vreme. Vreo 20 i-au oferit bani fara a-şi încetini pasul. A strâns 32 de dolari. Când a terminat de cântat şi s-a aşternut tăcerea, nimeni n-a remarcat. Nimeni n-a aplaudat. Nimeni nu a ştiut că violonistul din staţia de metrou era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violonişti din lume. A cântat câteva dintre cele mai dificile piese care au fost compuse vreodată pentru vioară cu un instrument care valorează peste de 3,5 milioane dolari. Cu două zile înainte de a cânta în metrou, Joshua Bell a cântat cu casa închisă la teatrul din Boston, unde un bilet costase în medie 100 de dolari.
Este o poveste reala. Joshua Bell cântând incognito în staţia de metrou a fost un experiment organizat de ziarul Washington Post ca parte a unui experiment social despre percepţie, gusturi şi priorităţi. Întrebarea era: într-un loc banal şi la o ora inadecvată putem să apreciem frumuseţea? Sau nu? Recunoaştem un talent într-un context neaşteptat?
Una dintre posibilele concluzii ale acestui experiment ar putea fi: dacă nu avem un moment să ne oprim şi să ascultăm pe unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii cântand... câte alte lucruri ratăm în viaţă?
Aşa că: Bucură-te de viaţă, admiră lucrurile simple şi zâmbeşte..."

Da, e o întrebare care merită pusă: dacă putem sesiza frumuseţea, dacă ne putem bucura de ea, dacă avem ochi de privit, dacă nu ratăm momente frumoase din viaţă din graba de a face lucrurile aşa-numite necesare. Mersul la slujbă este un lucru important dar... s-ar putea ca viaţa să treacă pe lângă noi şi să nu observăm frumosul din jur în goana după cele necesare traiului. Mail-urile trimise de mine se încheie de câţiva ani cu câteva versuri dintr-un poet american care spun exact acest lucru:
"What is this life/If full of care/We have no time/To stand and stare."
Şi se poate observa că singurii care au o viziune proaspătă şi o curiozitate vie faţă de lucrurile din jur sunt copiii, probabil pentru că ei au timp, sau poate pentru că simţul artistic există nativ şi doar de noi depinde să îl cultivăm sau nu.
E uşor de presupus că nu cei care merg dimineaţa cu metroul la serviciu sunt plătitorii de bilete scumpe la concerte de muzică clasică, în primul rând pentru că nu îşi permit să dea atâţia bani. Apoi e adevărat că dacă muzica nu o auzim într-un context adecvat, cu sufletul pregătit, s-ar putea să nu ne spună nimic. Însă cu siguranţă că Joshua Bell cânta mult prea frumos şi Bach poate zgudui şi munţii iar faptul că oamenii nu l-au auzit/remarcat cred că se datorează exact obsesiei de a alerga să ne facem datoria, să câştigăm bani pentru cele necesare traiului pentru a putea să mergem la muncă şi să reluăm la nesfârşit aceeaşi spirală, cred eu, excesiv de importantă. Mai puţin confort material, implicit mai puţină alergătură după lucruri prea prozaice, ne poate aduce mai mult timp liber pentru bucuria sufletului.

Dacă, şi numai dacă aveţi timp, puteţi asculta aici Johann Sebastian Bach, Concertul pentru vioara in la minor BWV 1041 care vă poate însenina o clipă de viaţă !
Solista: Lola Bobescu