O noapte de sineală din vremi voievodale...
Plecase voievodul în lupte blestemate;
Iar eu păzeam domniţa închisă în cetate -
O, noaptea, de sineală, de epoci triumfale...
Dormeau, adânc, oştenii în noaptea diafană
Când eu sării afară din cortul de mătasă -
Vedeam o semilună pe zare cum se lasă,
Şi nălucit, crezusem - Flamura otomană.
Cu ceaţa buimacită fugeam, acum, călare,
Dar boarea nopţii clare ne-ntoarse la cetate
Şi povestindu-mi visul domniţei spăimântate,
I-am arătat cu spada tabloul de pe zare.
În alb, domniţa blondă, în noaptea ideală,
De sus, de la fereastră, ca-n vis ieşi afară,
Scăldată în sineală, ea râse-n noaptea clară...
O, cât a râs domniţa în noaptea de sineală...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu