Şi iarăşi viaţa-ncepe să ne doară
Ni-s tot mai mult cuvintele-o povară,
Şi ni se pare că nu-i nimeni, nimeni
Să ne-ocrotească sîngele din inemi...
Sîntem stingheri, vorbim abia în şoapte,
Odăile au geamurile sparte,
Şi sprijiniţi de uşă, crinii parcă
Să ne privească şi să plece-ncearcă......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu