duminică, 17 ianuarie 2010

MATEIU CARAGIALE (1885 - 1936)

Mateiu Caragiale (n. 24 martie 1885, Bucureşti; d. 17 ianuarie 1936, Bucureşti) - istoric al heraldicii, poet şi scriitor român de origine aromână.
S-a născut la Bucureşti, ca fiu (natural) al lui Ion Luca Caragiale şi al Mariei Constantinescu. În adolescenţă, Mateiu îşi descoperă pasiunea pentru heraldică şi pentru genealogie. Îşi caută strămoşii pe care îi credea aristocraţi.
În anul 1921 îi apare "Remember" la Viaţa Românească. Din 1916 începe să lucreze la "Craii de Curtea-Veche" pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929. În acelaşi an, la 1 mai, primeşte premiul Societăţii Scriitorilor Români.
În Agendă notează faptul că în februarie 1929 începe să lucreze la "Sub pecetea tainei" iar în octombrie la "Soborul (Şcoala) ţaţelor".
Placheta de versuri "Pajere" a apărut postum, chiar în anul morţii poetului. Aproape toate poeziile apăruseră în timpul vieţii scriitorului ca şi mare parte a romanului "Sub pecetea tainei". Textele sale heraldice, documentate şi dezvoltate şi însemnările istorice erau destinate uzului personal, n-au fost puse în valoare de scriitor.

Într-o anchetă făcută de ziarul "Observator cultural" în anul 2001, scriitori si critici români au declarat romanul "Craii de Curtea-Veche" ca fiind cel mai bun roman românesc al secolului XX.

"In anii care au trecut de la moartea scriitorului, întîmplată în ianuarie 1936, omul s-a adîncit în umbra scriitorului, iar biografia a pălit în faţa unei opere de ficţiune singulare. De fapt, omul se întorsese în operă, ca un actor care în ultimul act ar trage el însuşi cortina, refuzînd să mai apară la chemarile sălii, pentru a nu risipi confuzia aceea vrajită între realitate şi artă, căreia i-a închinat toate eforturile şi care a dat identitatii sale adevăratul sens. Într-adevar, o dată cu trecerea timpului, Mateiu Caragiale a devenit un personaj al propriei sale literaturi" (Alexandru George).

"Scrisul sau are ceva regal prin nobleţe, prin dificultate tehnică, prin asperităţi de vocabular, prin ciudăţenie de ritm. Reflexe de bronz vechi se regăsesc în această frază mată, rece şi severă, pe care o animă totuşi - în anumite momente - nu ştiu ce flacără intimă" (Mihail Sebastian).

Fragmente din "Craii de Curtea-Veche" puteti citi AICI

Niciun comentariu: