miercuri, 18 ianuarie 2012

ROMÂNIA

Asistaţi la finalul spectacolului cu Nabucco12 în regia lui Alexander Hausevater, în premieră la Opera din Cluj.

Videoclipul are o calitate a sunetului foarte proastă dar ceea ce s-a întîmplat în sală are o calitate umană de excepţie. Mie aşa mi s-a părut. Urmăriţi feţele celor doi tineri care apar la un moment dat în dreapta jos în prim-plan: sînt atît de frumoşi, emoţionaţi, cu chipuri deschise în zîmbet, îmbrăcaţi de gală. Cîtă vreme România are astfel de tineri, România are şi viitor, nu doar trecut.

"În momentul în care am văzut drapelul fluturând în sală în timpul spectacolului, am simţit un enorm respect şi solidaritate. Am mai simţit că aparţin, azi şi mereu, acestui popor la ale cărui suferinţe şi bucurii voi fi veşnic conectată."

Sînt cuvintele prietenei mele Codruţa, clujeancă şi ea, (deşi nu asta e important, românii sînt oriunde în primul rînd români), cuvinte la care subscriu în totalitate.

duminică, 15 ianuarie 2012

Mihai Eminescu : Cînd însuşi glasul

Cînd însuşi glasul gîndurilor tace,
Mă-ngînă cîntul unei dulci evlavii,
Atunci te chem; chemarea asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blînd însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind -- ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zîmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strîngerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

miercuri, 11 ianuarie 2012

Leonid Dimov : Destin cu baobab

Oraşul în cadril de mucava
Trăia, înfricoşat, la cinema,
Iar străzile duceau poveri de şoapte
Doar între pauze. La cinci şi şapte.
În piaţa cu celebru nume şvab
Creştea, pînă la cer, un baobab
Cu frunte cît o casa, cu bodegi
Şi trenuri de sidef iuţind prin crengi.
Cu gări albastre-n care stam zîmbind
La străvezii pahare cu absint
Şi povesteam din viaţă, şi rîdeam
De peştii care ne priveau din geam,
În seara-aceea-n care nori duioşi
Au oglindit lătraturi şi cocoşi
Şi medici de zăpezi cu nume şvab
Zacînd lîngă bolnavi, în baobab.
_______________________

Azi, 11 ianuarie 2012, Leonid Dimov ar fi putut împlini 86 de ani.
Vîrsta e posibilă, o prietenă de-ale mamei mele e născută în 1923, a fost şi la Auschwitz, şi trăieşte încă.  Destinul însă e al fiecăruia iar Dimov a avut file scrise doar pînă la 61 de ani.

Nicu Alifantis - Destin cu baobab ("Voiaj" 1995)

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Charles-Valentin Alkan (1813 - 1888)

Un destin singular, un compozitor şi un pianist de talia lui Chopin şi Liszt, Charles-Valentin Alkan se retrage din viaţa publică de tînăr, în urma dezamăgirii de a nu fi fost numit profesor la Conservatorul din Paris, deşi avea toate acreditările unei cariere strălucite în spate. Singuratic, nesociabil, după moarte (o moarte "frumoasă", aş zice, a murit zdrobit de biblioteca sa, care s-a răsturnat peste el) va trece foarte curînd în uitare. Mare păcat, compoziţiile sale, descoperite de mine întîmplător, în contul unui fan Alkan de pe youtube (deviantrake), m-au fascinat, m-au încîntat şi continuă să mă uimească, drept pentru care încerc, la rîndul meu, să le fac cunoscute celor care se întîmplă să treacă pe aici.

Informaţii mai ample găsiţi în Wikipedia.

Eu vă ofer, spre audiţie, două dintre compoziţiile sale, prima cu o linie melodică tandră, a doua o cascadă sonoră, necesitînd virtuozitatea pianistică proprie lui Alkan.

Charles-Valentin Alkan - Concerto da camera No.3
Charles-Valentin Alkan - Variations sur un Thême de Steibelt (after Concerto "Orage"), Op.1

Paul Celan : Zadarnic pe geam pictezi inimi

Zadarnic pe geam pictezi inimi: prinţul tăcerii
strînge ostaşi, jos, în curtea castelului
Flamura sa o-nalţă-n copac – o frunză,
de-azur cînd e toamnă;
împarte oştirii iarba tristeţii, florile timpului;
cu păsări în plete el merge spadele să le cufunde.
Zadarnic pe geam pictezi inimi: e un zeu între cete
înfăşurat în manta ce cîndva de pe umerii tăi căzuse,
noaptea, pe scară, cîndva, cînd era castelul în flăcări
şi tu rosteai omeneşte: Iubito...
El manta nu o cunoaşte şi steaua n-a implorat-o
şi se ia după frunza ce-i pluteşte-nainte.
“O, iarbă”, i se pare c-aude, “o, floare a timpului”.

(în româneşte de Maria Banuş)
 
Eleni Karaindrou : Nostalgiko se 5,8 ("To 10" 2008)