vineri, 1 aprilie 2011

Mircea Ivănescu : pădurea de mesteceni cu muzică de dante

către sfîrşitul drumului vieţii noastre
m-am regăsit într-o pădure luminoasă,
căci drumul înspre-acea rîvnită primăvară albastră
mi-l rătăcisem - şi era o joasă
lumină, care şi cu soarele ploua
prin frunze, pe cărarea unde îmi treceam încet
paşii trosnind prin ramurile unde noua
tăcere de îndată răsărea, un umblet
printr-o pădure a luminii înserată în argint,
mergînd ca într-un vis în care te deştepţi pe nesimţite,
şi fără să mai ştii unde te-ndrepţi, doar ocolind
o dată cu poteca de desişuri năpădită,
înaintînd, ca şi cum ţi-ar privi
liniile vieţii în palmă, şi ştiind
că poţi să-ţi închizi palma - şi ai fi
atunci închis în pumnul veşniciei - şi
să nu-ţi mai fie cu putinţă să mai dai din mîini, rîvnind
acea primăvară albăstrie.