duminică, 31 ianuarie 2010

Dar din dar...

se face iarnă.



Poezie de pe blogul "Foaia virtuală a folkului românesc", cu mulţumiri autorului.

Nichita Stănescu: Cîntec

Căzut în zăpadă şi stîlcind fără de voie
arcele florilor albe ale lui Noe,
floarea albă de zăpadă
care m-a ţinut în ea
domnitoare, voievoadă,
floarea albă cea de nea, -
am căzut şi am stîlcit-o
deşi ea migra în sus,
deşi ea migra în sus...
Stalagmite, stalactito
deşi ea migra în sus,
deşi ea migra în sus
...Într-o apă fiartă ea
ar fi fost o peşteră,
într-un ocean pe-o stea
ar fi fost o maşteră,
Ararat de piatră rea
Everest de piatră grea...
Am stîlcit-o, am stîlcit-o,
de din alb am dezalbit-o
de din rece-am încălzit-o
şi-am pierdut-o, şi-am pierdut-o.
________________________________

marți, 26 ianuarie 2010

SCORPIONS se retrage, după 45 de ani de carieră

Cei de la "Scorpions" se retrag, după ce vor lansa un nou album în 19 martie şi vor face un turneu mondial. Motivul e vîrsta înaintată a membrilor formaţiei, cf. declaraţiei lor. Maeştri absoluţi ai baladelor rock, Scorpions au ajuns celebri cu melodia "The Wind of Change", care a devenit simbolul căderii Zidului Berlinului, o melodie care s-a dat, sugestiv, la Radio Bucureşti, în zilele premergătoare Revoluţiei, avertizindu-i astfel pe români, în iarna lui 1989, că urmează clipe miraculoase...

Ce să spun, că regret? vine o vîrstă, vine o vreme, vine o vamă... toţi ne vom retrage la un moment dat mai în noi înşine, mai în gîndurile proprii, mereu mai singuri... e vîrsta cînd retragerea în sine e obligatorie, pentru a nu cădea altfel în ridicol.

O formaţie ce va rezista peste timpuri şi anotimpuri, peste mode trecătoare.


The Scorpions - Still loving you

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

W.D. Snodgrass : Memento 1



Memento 1

Umblînd printre scrisori şi teancuri de cecuri vechi
Anulate, tăieturi din ziare şi cartonaşe galbene cu note
Care odată au însemnat ceva, s-a întîmplat să găsesc
Fotografia ta. Fotografia 'aceea'. M-am oprit îngheţat,
Asemeni unui om care greblînd frunzele moarte din grădină
A dat peste o mînă desprinsă de trup.

Totuşi, în prima clipă, am fost fericit; stai în picioare
Chiar aşa cum stăteai - sfioasă, delicată, subţire,
În rochia lungă de dantelă verde cu margarete brodate
Pe care ai îmbrăcat-o la primul nostru dans. Vederea ta
Ne buimăcise pe toţi. Atunci dorinţele noastre erau altele,
Şi idealurile uşor de înfiripat.

Apoi, prin război, şi cei doi ani nesfîrşiţi
Peste mări, japonezi morţi în barăcile lor
Printre farfurii, păpuşi şi pantofi rătăciţi, am purtat
Acea imagine a ta, acolo, să îndepărtez frica mea.
Să-mi dovedesc că ai fost şi că ai putea să mai fii.
Asta era înainte de viaţa noastră-mpreună.

Înainte de a ne săcătui unul altuia forţele
Cu minciuni, tăgăduiri, regrete tacite
Şi învinuiri; înainte de divorţ
Şi trădare. Mai bine zis: înainte de a ne fi întîlnit.
Totuşi, pun fotografia ta înapoi. Cîndva, la timpul cuvenit,
O voi găsi încă acolo.

(din "Cardinalul", Ed.Dali, 1999, traducere de Dona Roşu şi Luciana Costea)
_____________________________________

Multumirile mele le adresez Doamnei Kathleen Snodgrass, cea care mi-a trimis volumele de versuri ale lui W.D. Snodgrass. Ea este si autoarea pozei de pe coperta columului "Cardinalul". Thank You, Kathy!

vineri, 22 ianuarie 2010

Mariana Marin : Elegie



Elegie

Mă grăbesc înspre moarte
fără un înţeles anume,
fără rochie de mireasă
fără zestrea de aur.
Fără mine.
Mă grăbesc senină
şi amară
de-a latul patriei.
Parcă ar fi fost mîine.

(Din volumul Zestrea de aur, 2002)
____________________________________

Constanta Buzea : Acolo unde cred că eşti



Acolo unde cred că eşti
Nici trenurile nu străbat
Acolo ca de sticlă par
Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci
Adăugat la rest mereu
Şi nu mai pot înainta
Decît pierzîndu-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum
Şi alb respiră-ntregul timp
Nici nu te-aş recunoaşte-acum
Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc
Dar nici să uit nu mă îndur
Cîtă părere-i în destin
Cîtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un şal înzăpezind
Sufletul nostru încă bun
Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Şi fi-vor brazii îngrădiţi
Acolo unde cred că eşti
Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept
Să ningă, să te pot vedea
Dacă priveşti, dacă asculţi
Dacă mai înţelegi ceva.
_______________________________

marți, 19 ianuarie 2010

Mircea Ivănescu : cum se scrie o carte - şi ce înţeles poate avea o asemenea lucrare

însă pentru sunetele de afară străin, închis
într-o lume unde nu mai pătrund
cu ecourile lor luminile lumii de afară şi îşi închid
contururile de muzică pe care orice înscris

al unui lucru, al unei fiinţe îl aşează în cartea
uriaşă a firii, deschisă, şi întorcîndu-şi
filele cu texte uneori neînţelese, pe care ai vrea
să le opreşti - dar care curînd îşi

va întoarce ultima pagină
şi nu va mai urma decît cea de pe urmă foaie
şi aceea albă. şi cine

ştie mai cine are să vină să o îndoaie
şi va mai scrie un rînd doar şi o dată
şi va închide peste ea scoarţa crăpată.

şi tu, cartea asta care ţi-a fost
vremea, şi locul sufletului tău, nu ţi-a fost
în puteri s-o citeşti ascultînd-o în silabe

chiar dacă le-ai înţeles înţelesul,
şi în urechile tale au rămas albe,
şi ai citit doar cu ochii, şi mersul

înspre înlăuntru nu l-ai mai urmărit.
să trăieşti o vreme surd la răsfrîngerile
pe care în tine, în oricine ar fi trebuit
să le aibe rîsul şi plîngerile

din afară. şi pe urmă, cînd s-a închis
cartea, nici să nu mai ştii dacă rămîn
pentru altcineva, mai tîrziu, din ce-a scris
acolo, lucruri de înţeles cînd o va lua poate în mîini.
______________________________________________

luni, 18 ianuarie 2010

Golden Globe Awards : The Winners

Cîştigătorii celei de-a 67-a ediţii a Golden Globe Awards (premiile presei străine de la Hollywood) sînt:
1. Best Motion Picture, Drama: "AVATAR", regia James Cameron (cel care a cîştigat şi premiul pentru regie).
2. Best Actor in a Motion Picture, Drama: JEFF BRIDGES ("Crazy Heart")
3. Best Actress in a Motion Picture, Drama: SANDRA BULLOCK ("The Blind Side")
4. Best Motion Picture, Comedy or Musical: "THE HANGOVER"
5. Best Actor in a Motion Picture, Comedy: ROBERT DOWNEY Jr. ("Sherlock Holmes")
6. Best Actress in a Motion Picture, Comedy: MERYL STREEP ("Julia & July")
7. Best Foreign Language Film : "THE WHITE RIBBON"

Premiul "Cecil B. DeMille" a fost acordat regizorului MARTIN SCORSESE, autor al multor filme memorabile. El a ţinut un discurs plin de substanţă despre semnificaţia cinematografului în viaţa noastră; alături i-a avut (cei care l-au prezentat) pe Robert de Niro, unul dintre actorii preferaţi de Scorsese, prezent în multe filme semnate de el şi pe mult mai tînărul Leonardo di Caprio, cel căruia i-a dat şansa să arate că nu e doar un actor frumuşel care rupe inimi.



duminică, 17 ianuarie 2010

MATEIU CARAGIALE (1885 - 1936)

Mateiu Caragiale (n. 24 martie 1885, Bucureşti; d. 17 ianuarie 1936, Bucureşti) - istoric al heraldicii, poet şi scriitor român de origine aromână.
S-a născut la Bucureşti, ca fiu (natural) al lui Ion Luca Caragiale şi al Mariei Constantinescu. În adolescenţă, Mateiu îşi descoperă pasiunea pentru heraldică şi pentru genealogie. Îşi caută strămoşii pe care îi credea aristocraţi.
În anul 1921 îi apare "Remember" la Viaţa Românească. Din 1916 începe să lucreze la "Craii de Curtea-Veche" pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929. În acelaşi an, la 1 mai, primeşte premiul Societăţii Scriitorilor Români.
În Agendă notează faptul că în februarie 1929 începe să lucreze la "Sub pecetea tainei" iar în octombrie la "Soborul (Şcoala) ţaţelor".
Placheta de versuri "Pajere" a apărut postum, chiar în anul morţii poetului. Aproape toate poeziile apăruseră în timpul vieţii scriitorului ca şi mare parte a romanului "Sub pecetea tainei". Textele sale heraldice, documentate şi dezvoltate şi însemnările istorice erau destinate uzului personal, n-au fost puse în valoare de scriitor.

Într-o anchetă făcută de ziarul "Observator cultural" în anul 2001, scriitori si critici români au declarat romanul "Craii de Curtea-Veche" ca fiind cel mai bun roman românesc al secolului XX.

"In anii care au trecut de la moartea scriitorului, întîmplată în ianuarie 1936, omul s-a adîncit în umbra scriitorului, iar biografia a pălit în faţa unei opere de ficţiune singulare. De fapt, omul se întorsese în operă, ca un actor care în ultimul act ar trage el însuşi cortina, refuzînd să mai apară la chemarile sălii, pentru a nu risipi confuzia aceea vrajită între realitate şi artă, căreia i-a închinat toate eforturile şi care a dat identitatii sale adevăratul sens. Într-adevar, o dată cu trecerea timpului, Mateiu Caragiale a devenit un personaj al propriei sale literaturi" (Alexandru George).

"Scrisul sau are ceva regal prin nobleţe, prin dificultate tehnică, prin asperităţi de vocabular, prin ciudăţenie de ritm. Reflexe de bronz vechi se regăsesc în această frază mată, rece şi severă, pe care o animă totuşi - în anumite momente - nu ştiu ce flacără intimă" (Mihail Sebastian).

Fragmente din "Craii de Curtea-Veche" puteti citi AICI

Mateiu Caragiale : Mărturisire

Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,
Arse stînci o-nchid în groaza sterpelor pustietăţi,
Pe ea boarea nu adie, veşnic dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăţi.

Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,
Iedera şi muşchiul verde zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătăţii trist veghează pe colină,
Şi în juru-i, seara, tainic, liliecii fîlfîiesc.

Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sînge,
Spulberată-i fu mireasma de-al restriştii aprig vînt,
E-o cîntare-ndepărtată ce visări apuse plînge,
E o candelă uitată ce se stinge pe-un mormînt.
_______________________________________________

Mateiu Caragiale (fragmente din jurnalul scriitorului)

"Uneori mi se întîmplă încă să mă rătăcesc prin uliţi sau chiar mahalale întregi necunoscute, sînt şi altele unde ştiu şi pietrele caldarîmului şi crăcile copacilor şi scîndurile ulucilor, unde cunosc casă cu casă, le ştiu toată cronica acelor ce le-au sălăşluit timp de o jumătate de veac. Le-am văzut luminate de sărbătoare, precum am văzut fîlfîindu-le la porţi steaguri albe sau negre: copii crescuţi sub ochii mei şi pieriţi înainte de vreme, bătrîni uitaţi de vreme sub ochii cărora m-am înălţat eu - beteală, flori, zîmbete, lacrimi - un vălmăşag nebun de iubiri, de uri, de uitări, de înşelăciuni, de amăgiri, una peste alta, totdeauna mai multă jale decît bucurie şi peste tot atîta minciună, zadarnică şi deşartă ticăloşie omenească, că uneori un nimic aducîndu-mi aminte de unele, scap din vedere că ale lumii sînt toate, îmi uit de ale mele şi cad pe gînduri şi-mi vine să zic cu cîntecul: arză-l focul Bucureşti".

“Cînd voi reciti însemnările de faţă mă voi judeca probabil foarte sever. Mai nimic legat, esenţial, scrupulos. Mi-am petrecut însă o bună parte din viaţă literaturizînd, aşa încît simt nevoia de niţică uşurinţă la exprimare, de niţică neglijenţă, de niţel derizoriu. Şi fiindcă astea se pierd in mine fără urme, precum ceaiul de muşeţel, stilul meu nu e în pericol. Jurnalul e un simplu tratament naturist.

Reiau: să scrii proze, să cizelezi, să te străduieşti pentru alţii, mi se pare exagerat. Par consequant, în ceea ce mă priveşte, textul de agrement, literatura adică, e drum inchis.
Şi totuşi nu rezişti întotdeauna dorinţei de a spune ceva cu miez – se răsuceşte în tine cîte un germene de vorbă, dă vrej, se-nvoaltă; trebuie să-l intinzi undeva. Îl intind aici, vrej, în pustie. Pînă la urmă, scrisul într-un Jurnal intim e un fel de a vorbi singur, o alienare. Nu Jurnalul e intim, ci alienarea”.

_____________________________________________________

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Premiile Globul de Aur

În noaptea de 17 spre 18 ianuarie, începînd cu ora 4.00, TVR1 transmite în direct şi în exclusivitate ceremonia de premiere de la Los Angeles. Noaptea "Globurilor de Aur" va fi dedicată integral acestui eveniment de excepţie, TVR 1 oferindu-le telespectatorilor şi filme laureate ale Globurilor, precum "Tess", "Inocentul" (cu Anthony Hopkins) şi "The Hours" (cu Nicole Kidman), toate în seara de 17 spre 18 ianuarie 2010.

Globurile de Aur s-au ţinut pentru prima dată în 1944. De atunci s-au ţinut anual, cu locaţii diferite în următorul deceniu, în special Beverly Hills Hotel, Hollywood Knickerbocker Club şi Hollywood Roosevelt Hotel. La începutul aniilor '50, HFPA a hotărât să adauge un premiu special acordat meritelor în industria divertismentului. Pentru a oferi mai multă importanţă acestui premiu şi pentru a dovedi importanţa sa pentru industria divertismentului, a fost acordat lui Cecil B. DeMille în 1952. De atunci, acest premiu se numeşte Cecille B. DeMille Award. Primul premiu a fost oferit anul următor lui Walt Disney.

vineri, 15 ianuarie 2010

Mihai Eminescu : Dacă iubeşti fără să speri

Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vr'odată,
Se 'ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.

Şi-ţi lasă 'n suflet un amar
Şi în gîndiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor de gemeni.

Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stîngă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mîngâi.

Acolo afli adăpost
Oricîte se întîmple,
Ca ş'un amor care - ar fi fost
Viaţa ta o împle.

Căci un luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării.

Şi ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plînsul,
Iar ale vieţii valuri bat
Călătorind spre dînsul.
_______________________________

Mihaela Mihai: Dacă iubeşti fără să speri


Mihai Eminescu : Pierdut în suferinţă...


Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în haos,
M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;
Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scînteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie...
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.

Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?
La glasu-i singuratic s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era...
O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume,
Ce timid se cutează în veacul cel de fier.
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.


1876

joi, 14 ianuarie 2010

La Ipoteşti, in 15 ianuarie 1850, cu 160 de ani în urmă, se năştea Mihai Eminescu

„Locuinţa părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de ţară dar încăpătoare şi gospodărească, nu lipsită de anume eleganţă rustică. Era o construcţie geometrică, puţin ridicată asupra solului, cu cîte două ferestre mari în laturi. Un pridvor înalt in faţă, la care suiai pe vreo şapte trepte de lemn, un acoperămînt al tindei, în chip de fronton grec sprijinit pe douã coloane svelte, dădeau albei clădiri acoperite cu tablă un vag stil neoclasic.”
(George Călinescu)
În anul 1850, familia căminarului Gheorghe Eminovici a cumpărat o moşie în satul Ipoteşti, unde va construi o casă cu toate acareturile ce pot întregi o gospodărie de oameni înstăriţi. Casa avea trei camere: salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu şi dormitorul mamei şi surorilor poetului. În această casă a locuit familia Eminovici pînă în 1878.
În anul 1924, casa unde a copilărit Mihai Eminescu şi care rămăsese nelocuită ani de zile, ajunsese o ruină. În anul 1934, casa a fost reconstruită pe acelaşi loc, acolo fiind inaugurat în 1940 primul muzeu memorial dedicat marelui poet. Această casă nu respecta structura originalului, astfel încît a fost demolată, fiind reconstruită o alta în anul 1979 după documente originale, pe vechea fundaţie a casei familiei Eminovici. În casă se află mobilier - în parte original, în parte provenind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Mama poetului, Raluca Eminovici, a cumpărat cu 250 de galbeni o bisericuţă de familie, care datează din anii '60 ai veacului al XIX-lea de la un anume Murguleţ. Lăcaşul de cult are dimensiuni mici, dar adăposteşte obiecte valoroase. În spatele bisericuţei se află mormintele părinţilor lui Eminescu (Raluca şi Gheorghe Eminovici) şi a doi fraţi ai acestuia (Iorgu şi Nicu).
În curtea casei memoriale a lui Eminescu se află Casa Papadopol, o casă ţărănească de epocă în stil moldovenesc, care a aparţinut ultimului proprietar al moşiei Ipoteşti - doctorul Papadopol. În prezent, aici se află Muzeul de etnografie al Centrului Naţional de Studii de la Ipoteşti, fiind expuse obiecte provenind din vechile gospodării ţărăneşti.

La 4 kilometri de Memorialul Ipoteşti, se află lacul din pădurea Baisa, sursă de inspiraţie a multor poezii ale lui Mihai Eminescu.

Casa memorială Mihai Eminescu de la Ipoteşti poate fi vizitată în fiecare zi (de luni pînă duminică) în intervalul orar 9-17 (15 mai - 15 septembrie) şi 8-16 (16 septembrie - 14 mai).

(Sursa: Wikipedia)

miercuri, 13 ianuarie 2010

Rainer Maria Rilke : Amintire



Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfîrşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adîncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gîndeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmîntul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.

_______________________________________

Geo Bogza : Nu credeam să-nvăţ ...

marți, 12 ianuarie 2010

Nichita Stănescu : Estompare

Din ce în ce te stingi, te ştergi
de peste sternul meu, făptură,
dîră lucindă şi, de melci,
tandră arsură.

Abia te ţin într-un cuvînt,
ori în albastrul meu iris,
iarbă-ncolţind dintr-un pămînt
de somn, de vis.

Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,
dacă respir, te-mping în aer,
neoglindito peste ape
tu, dulce vaer.

Ah, vine norul şi mă şterge
cu un burete foarte rece.
Rămîn ce-am fost, un tron de rege
din care ai plecat de mult…

duminică, 10 ianuarie 2010

ZOIA ALECU: La mulţi ani !

Zoia Alecu, o voce inegalabilă a folkului românesc, o voce pe care eu o iubesc şi un om pe care-l admir, spune într-un interviu că : "merită sa trăieşti pentru tot ce vezi cu ochii! Vezi cîteodată un peisaj în care simţi că ai vrea să te topeşti de frumos ce e. Cum să nu ţi se umple inima de bucurie că eşti viu atunci? Dacă deschizi ochii mari şi priveşti în jurul tau, găseşti o mulţime de motive. Oamenii care ştiu să privească se bucură mai mult şi trăiesc mai frumos. Ceilalţi sunt trişti şi închişi în ei, se cufundă în rutină şi se duc spre moarte, în pas mărunt şi egal".
"Nu mi-a fost teamă niciodată de bătrîneţe şi nu mi-am pus niciodată problema aşa. Vîrsta este o stare de spirit, eu mă simt tînără şi sînt convinsă că o să mă mai simt tînără mulţi ani de acum înainte. Iar atunci cînd te simţi tînăr, asta se vede şi pe faţă. N-ai aerul ăla obosit, de om pregătit să iasă la pensie. Cît despre singurătate, am fost de foarte multe ori singură şi pot spune cu mîna pe inimă că singurătatea asta voită e mult mai plăcută decît cea pe care o traieşti uneori in doi. Să stai lîngă cineva care nu te înţelege, care nu-ţi intelege vibraţia din anumite momente e muuult, muuult mai rău".

De meditat la spusele Zoiei şi de ascultat muzica pe care o compune, pe care o cîntă, pe versuri compuse tot de ea, cea care de altfel a compus peste 200 de texte pentru mulţi alţi colegi de breaslă.

Vă recomand să ascultaţi un cîntec extraordinar, care dă şi titlul ultimului ei album, în varianta preferată de mine, mai precis într-o înregistrare live realizată acum doi ani, pe vremea cînd albumul era încă în pregătire:


♫ Zoia Alecu: Cărări de maci (live)



Zoia Alecu: „Viaţa mea este marcată de reveniri”
(interviu cu Zoia Alecu realizat de Alina Dragomir, septembrie 2009)

„Eu doream să cînt la pian, dar, fiind patru copii într-un apartament de trei camere, nu aveam loc în casă pentru pian. Tata mi-a sugerat să studiez vioara. Îi sunt recunoscătoare şi astăzi. Chiar dacă este un instrument greu, îţi formează cel mai bine auzul. Sunetele nu sunt date ca la pian, trebuie să le găseşti ca să le poţi cînta corect, ceea ce nu este posibil decît dacă ai ureche muzicală bună. Vioara mi-a format auzul şi seriozitatea în studiu. Dacă nu exersezi şase ore pe zi, nu poţi spune că tu cînţi la vioară. Trebuie să iubeşti vioara ca să cînţi perfect la ea şi să-ţi sacrifici viaţa personală“. A studiat vioara la Liceul de Muzică „George Enescu“ până în clasa a patra. „Pînă te obişnuieşti şi înveţi să cînţi, treci prin nişte exerciţii extrem de grele, de la felul în care o ţii între bărbie şi umăr până la tehnica arcuşului. Nu dificultatea viorii m-a determinat să abandonez, ci faptul că făceam mult sport. Eram un copil cu prea multe activităţi. Făceam gimnastică, judo şi volei la Clubul Dinamo. La 17 ani am renunţat la sport şi m-am întors la prima mea dragoste, muzica. Viaţa mea este marcată de reveniri, iar folkul era în vogă“.

„De la tata am moştenit vocea generoasă, cu volum puternic şi cu un ambitus demn de invidiat. Mama era o combinaţie de turcoaică şi bulgăroaică. Străbunicul meu era bulgar, străbunica, turcoaică. S-au iubit mult, dar străbunicul era un om sărac şi, neavînd mahmudele ca să o cumpere, a răpit-o. Uite aşa am eu un pic de sînge şi de colo, şi de colo. Mama bătea lingurile, ştia să danseze gobek, un dans turcesc din buric, şi avea un simţ al ritmului deosebit. Deşi era plinuţă, se mişca cu o agilitate extraordinară, iar lingurile le mînuia ca pe castaniete. Mama era din Dobrogea şi păstrez din Oltina, satul bunicilor mei, amintiri deosebite. În vacanţe mergeam la seceră, la cules de tutun, băteam fasolea, semănam arpagic, culegeam frunze de dud pentru viermii de mătase şi creşteam pui de raţă leşească. De asta am acum grădina pe care o am, pentru că mă pricep din copilărie”, spune arătându-mi curtea plină de flori.

„Folkul a apărut din spirit de frondă, pentru că prea mulţi tineri mureau în Vietnam. Un coleg de liceu cînta cover-uri, printre care şi o piesă intitulată . Am fost cucerită şi mi-am dorit să cînt şi eu. Cristi mi-a arătat cum să iau primele trei acorduri şi mi-a recomandat o carte care să mă ajute. La început am compus în trei acorduri, obicei pe care l-am păstrat şi acum. Important este să găseşti acordurile şi muzica potrivită, de rest are grijă forţa din univers care te inspiră. Da, inspiraţia divină există! Dumnezeu a fost foarte generos cu mine, dîndu-mi trei daruri pe care le găseşti destul de greu la un loc. Să ai voce, să compui şi să scrii! Mai mult de atît nici nu poţi să ceri, că ar fi obrăznicie.”
(Interviul integral îl puteti citi aici: Revista Felicia /4 septembrie 2009)

Şi aici un colaj cu cîteva din cîntecele compuse şi interpretate de Zoia Alecu, o voce excepţională, o adevărată sărbătoare a muzicii folk româneşti:

Zoia Alecu


La mulţi ani, Zoia Alecu! şi te aşteptăm cu noi albume de autor.

vineri, 8 ianuarie 2010

Lhasa de Sela (1972 - 2010)

Un nume despre care nu am ştiut nimic pînă acum cîteva ore cînd un prieten mi-a trimis un link spre articolul lui Cristian Tudor Popescu din ziarul "Gîndul", un articol care m-a impresionat şi m-a făcut să caut pe internet albumele Lhasei.
"Lhasa nu e pensionară. Nu e profesoară. Nu e bugetară. Nu e Elena Udrea. Nici măcar româncă nu e.
Scriind despre Lhasa mă fac vinovat de ceea ce kulturnicii numeau evazionism, intimism, cosmopolitism, îndepărtare de mase. Nu scriu despre Honorius Prigoană, despre Andrei Gheorghe la Finanţe, despre bugetul serviciilor secrete, scriu despre o voce tulburătoare a rasei umane, care s-a stins pe 1 ianuarie puţin după miezul nopţii. De atunci, la Montréal ninge întruna."
Aici puteţi citi articolul lui Cristian Tudor Popescu integral.


Pentru cei cărora vă place muzica Lhasei, puteţi descărca albumele
"The Living Road" 2003 de aici: http://dl.free.fr/gfHrU3zd0

"Lhasa" 2009 de aici http://dl.free.fr/gy1pkYkLI

Requiescat in pace Lhasa!

joi, 7 ianuarie 2010

ION MINULESCU (1881 - 1944)

Romanţă meschină
Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decît ce-a fost, te-ai înşelat!...
N-a fost decît un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decît un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!...

N-a fost decît ce nu se poate spune
Decît cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decît ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decît un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...
________________________________________________________________________

În noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1881 se naşte Ion Minulescu. În 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producţii poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Piteşti, în revista "Povestea vorbei". În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în "Foaia pentru toţi"; doi ani mai tîrziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeţii francezi îi schimbă însă dorinţele şi, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După numai 4 ani se întoarce în ţară, unde compune poezie şi proză, în 1905va publica fragmente de proză din "Jurnalul unui pribeag" în revista "Viaţa nouă" a lui Ovid Densuşianu, una din revistele cele mai însemnate ale mişcării simboliste. În 1906 Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune "Romanţele pentru mai tîrziu" în revista "Viaţa Literară şi artistică" a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, H. Bataille, H. de Régnier, publicate in "Sămănătorul". Iarna 1906 - 1907 cei doi prieteni o petrec la Constanţa, ecourile acestei şederi pe ţărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele "Romanţe pentru mai tîrziu" (1908) şi în "Fantaziile" lui D. Anghel (1909).
In 1921 Minulescu îsi face debutul ca autor dramatic: pe scena Naţionalului se reprezintă "Pleacă berzele" şi comedia într-un act "Lulu Popescu".
În 1924 apare romanul "Roşu, galben şi albastru", unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile "Vieţii româneşti". Se reprezintă "Omul care trebuie să moară" farsă grotescă tragică în trei acte, publicată mai tîrziu, în 1939, sub titlul "Ciracul lui Hegesias", iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul "Strofe pentru toată lumea" precum şi culegerea de nuvele fantastice "Cetiţi-le noaptea".
La 11 aprilie, 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viaţă la Bucureşti şi este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Ion Minulescu a fost director general al artelor în Ministerul de culte şi arte. A condus publicaţiile simboliste "Revista celorlaţi" şi "Insula". A debutat cu versuri în "Povestirea vorbii". S-a format sub influenţa succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ştefan Petică şi a simboliştilor francezi şi belgieni. A mai scris proză, piese de teatru şi cronici dramatice. Cultivînd motive lirice tipic simboliste, poezia sa cântă mirajul ţinuturilor exotice, marea, aspiraţia spre un absolut indefinisabil, stările sufleteşti enigmatice apăsate de melancolie, ispită erotică şi moarte, într-un limbaj alegoric de o sonoritate exterioară specifică. Viziunea sa este în cele mai multe cazuri a unui umorist sentimental fantezist.

Versuri

Romanţe pentru mai târziu, Ed. Alacalay, 1908,
De vorbă cu mine însumi, Bucureşti, 1913
Spovedanii, colecţia Manuscriptum, 1927
Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura Naţională, 1930
Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundaţiilor, 1936
Versuri, ediţie definitivă îngrijită de autor, 1939

Proză

Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
Măşti de bronz şi lampioane de porţelan, Ed. Alcalay, 1920
Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920
Roşu, galben şi albastru, Ed. Cultura naţională, 1924
Manechinul sentimental, Ed. Cultura naţională, 1926
Corigent la limba română, Ed. Cultura naţională, 1929
Bărbierul regelui Midas, Bucureşti, 1929
3 şi cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933
Cetiţile noaptea, Ed. Cultura naţională, 1933

(Surse: Wikipedia şi Romanian Voice)

miercuri, 6 ianuarie 2010

IONEL TEODOREANU (1897 - 1954)

Într-o zi de 6 ianuarie în anul 1897 s-a născut Ionel Teodoreanu. A fost fiul unei familii înstărite, a fost un avocat de succes şi autorul unor romane celebre: "La Medeleni", "Lorelei", "Bal mascat". S-a căsătorit din dragoste cu Ştefana Velisar, ea însăşi autoare de romane mai tîrziu (cea pentru care a scris o carte graţioasă numită "Jucării pentru Lily").
Dar vreau să vă spun şi un lucru tare trist: că Ionel Teodoreanu a murit la doar 57 de ani, într-o iarnă geroasă, cea a anului 1954, de frig... da, de frig. Ionel Teodoreanu, unul dintre cei mai iubiţi autori în timpul vieţii, cel ale cărui cărţi fuseseră best-seller-uri la vremea apariţiei lor, a trăit după anul 1947 doar din onorariile primite ca avocat, pentru că era interzisă publicarea operei lui, a trăit în mare sărăcie în ultimii 10 ani din viaţă neavînd cu ce să-şi facă măcar focul in sobă...

Ionel Teodoreanu mi-e foarte aproape de suflet, el a creat personajul Olguţa Deleanu ("La Medeleni"), care este personajul meu feminin preferat din literatura română şi universală.

Am ales să vă redau în continuare cîteva fragmente dintr-un alt roman foarte cunoscut al lui Ionel Teodoreanu, e vorba de celebrele scrisori ale personajului principal, Lorelei :
_______________________________________________________

IONEL TEODOREANU: Lorelei (fragmente)

"Totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte? Ca să-l cunoască pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntînd-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem nici de zîmbetul tau. Deci nu mă tem de nimic. Sînt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale: depărtarea. Sînt cea mai mica fată a lumii între rîndunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicaieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sînt între cele patru zari: răspîntia lor.
Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus :"Cu-cu". Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei. Ştii să asculţi? Auzi vîntul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducînd şi aducînd primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sînt pe acolo şi într-acolo, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.
Gandeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund".


"Am visat azi-noapte un şes înflorit cu o cărare la mijloc şi o piatră mare la capăt, o piatră netedă şi albă, lucind în soare. M-am încercat în joacă să o dau la o parte. Apoi, înfierbîntată, cu mare greu, am ridicat-o din loc. Mişunau gîndacii şi viermii sub piatra albă. Şi, îngrozită, m-am deşteptat din somn.
Mi-e inima sură ca o minge de sare lucrată în ocne. Cine nu cunoaşte truda şi setea închise într-un bulgare de sare, să stea la o parte".


"Dacă ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi să ajung pînă la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfîşiate, dîndu-ţi ultima ei picătură.
De-ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung pînă la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducîndu-ţi-o să-i închizi ochii.
Dar la poarta casei tale veghează dragostea - şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoana din biserică.
Cînt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cîntă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteraneeni.
Cînt cu mîna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspîntii de drum. Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea".


"Rămas bun
Mă numesc Lorelei. Legenda spune că am ucis.
Anii mei tineri au sunat a cîntec, dar am trecut pe lînga ei cu dragostea de mîna şi am rămas cu mîna întinsă ca a regelui Lear.
Mi-e sufletul ca tufişul Păiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi care-au încununat odată fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primavară şi s-a ţesut în zare brîul frînt de mătase al curcubeului; cu el îmi incing mijlocul şi mă duc".
___________________________________________________________________

Mai multe amănunte găsiţi aici: Wikipedia - Ionel Teodoreanu, viaţa şi opera lui.

____________________________________________________________________

Şi un roman mai puţin cunoscut al autorului Medelenilor, în varianta dramatizată:


Ionel Teodoreanu: Fata din Zlataust

_____________________________________________________________________

luni, 4 ianuarie 2010

Ana Blandiana : Scherzo



Scherzo

O să mor brusc, nu peste mult şi frumos,
Lăsînd în urmă uimire surdă, indiferentă,
Vîntul complice m-o prohodi voios
Într-o glumeaţă, transparentă reverendă.

Şi, amuzată, iarna va rîde ningînd
Peste mormîntul meu suplu şi dac,
Voi asculta-o şi, îngînînd-o în gînd,
O să mă leagăn în moartea mea ca-ntr-un hamac.

Din cînd în cînd de-a frumuseţea o să mă joc,
Şi, răsucindu-mi pe inelare viermi aurii,
Ţărîna neagră o să mi-o trag peste ochi
Cochet, ca borul unei străvechi pălării.

Dar cînd nemurirea mă va chema grijuliu,
Ca nu cumva de-adevăratelea să mor de tot,
Voi fi de mult plictisită, va fi mult prea tîrziu
Şi pălăria umbroasă n-o să mai vreau să mi-o scot.

_________________________________________________

Nicos plays Mikis Theodorakis : Zephyros




Cei cărora vă place muzica interpretată de acest violonist (Nicos Hadjopoulos), puteţi descărca albumul de aici: http://dl.free.fr/fvnkzz8B9

Enjoy!