miercuri, 31 decembrie 2008

LA MULTI ANI ! HAPPY NEW YEAR ! BONNE ANNEE !

LA MULŢI ANI 2009!

Vă doresc un an în care să ştiţi să vă faceţi timp pentru voi. Timp să priviţi cu atenţie în jur, la tot ceea ce ne înconjoară, pentru că trăim într-o lume miraculos de frumoasă şi în graba de a trăi precipitat fiecare zi uităm, cum zice poetul, "de păsări, de iubire şi de mare."

Şi vă ofer o cupă de şampanie imaginară, din sticla virtuală primită de la prietena mea reală Alina, asta ca să se imbine fericit imaginarul cu realul în ultima postare din acest an pe blogul "IMAGINAR vs REAL".

Click aici : Noroc! A la votre ! Cin-cin!

Un an în care să-ţi dai mai multă silinţă (Guy Gilbert)

Dacă-ţi urez un an paşnic, liniştit ar însemna să-ţi doresc să te repliezi asupra ta însuţi…
Aşadar, nici vorbă!

Dacă îţi ofer obişnuitele urări amabile, ar însemna că nu doresc nici un pigment în viaţa ta.
Nu conta pe mine pentru aşa ceva!

Dacă îţi trimit urările mele stereotipe pentru că eşti în carnetul meu de adrese şi, conform obiceiului, urarile de An Nou sunt o corvoadă pe care trebuie să mi-o asum, numai poşta nu va avea nimic de obiectat, in timp ce tu te vei simţi recunoscut dar nu şi respectat.

Dar dacă îţi voi trimite câteva cuvinte bine ţintite, care să te umple de bucurie, de blândeţe şi de tandreţe în pofida „scurtimii” lor, atunci vei şti că tu exişti în mine, nu doar în forma obişnuită în care crezi că eşti unul dintre mulţi alţii.

Îţi doresc un an dur, exigent, în care să te străduieşti mai mult. Pentru că ceilalţi nu te vor lăsa niciodată indiferent. Pentru că vei vibra la orice mizerie, la orice suferinţă şi vei fi prezent acolo pentru a linişti şi reconcilia.

Îţi doresc un an în care să ştii să-ţi faci timp pentru tine.
Trei sute şaizeci şi cinci de zile ticsite complet de alţii (până la punctul în care să-ţi pierzi sufletul şi fără îndoială sănătatea), aceasta nu face parte din urările mele!

Un an în care să-ţi iei timp pentru tine mai întâi, este anul pe care ţi-l doresc. Puterea pe care o vei înmagazina te va face puternic, arzător şi plin de discernământ pentru slujirea altora.

Un an în care rugăciunea şi tăcerea vor fi atuurile tale majore. Un an în care vei fi astfel performant dincolo de imaginabil.

Un an în care vei alege familia ta ca prioritate va fi, în mod sigur, anul tău ghid. El va fi graţie pentru tine şi ai tăi.

În sfârşit, o mare putere de ascultare pentru toţi şi toate care te solicită: familie, vecini, prieteni şi agasanţi de toate felurile, este urarea mea aproape finală.

Închei dorindu-ţi să fii o fiinţă plina de compasiune. Lumea noastră are o imensă nevoie de oameni care să ierte şi să ştie să-şi ceară iertare.

Numai aceşti oameni vor da unei lumi dure, înţepenită în aparenţe, bani şi putere, oxigenul care o va face să trăiască.

În faţa cinismului legii de piaţă şi a narcisismului bogăţiei, este timpul să trecem la rezistenţă spirituală.

Un an bun, deci, în care să-ţi dai mai multă silinţă!


(Guy Gilbert – Ma religion, c’est l’Amour, 2001, Editions Stock, France)

P.S. Colindele mele preferate in acest an sunt cele ale trupei HARA, aveti aici un album intreg de colinde.
Colinde romanesti cu HARA (full album)
   
  Asculta  mai multe  audio   colinde


luni, 29 decembrie 2008

Florile dalbe (Stefan Hrusca)

Nichita Stanescu : Cu bulgări de zăpadă-n mâini

Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veşnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ţine luna sfeşnic

când, aplecat şi încordat,
în focul veşnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.

Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi şi iată
sprânceana mea-i de fum acu
şi fruntea încordată.

Apă şi foc, gheaţă şi fum, -
azvârl şi strig, azvârl şi strig:
Priviţi-mă, trăiesc şi sunt acum,
şi mă las nins şi nu mi-e frig.
_____________________________________________________________________

Cântece pentru tatăl meu...

Am făcut un colaj cu câteva din cântecele preferate ale tatălui meu. Fiecare din aceste cântece îmi aduce în minte culoarea unor zile, gestul cu care tatăl meu ne cerea să facem linişte, cel cu care ne atrăgea atenţia asupra pasajelor care-i plăceau mai mult, explicaţiile date de el atunci când ne prezenta melodia favorită. În imaginaţia mea sunt din nou în fotoliu, cu picioarele strânse sub mine, ascultând în linişte Traviata, în interpretarea Virginiei Zeani, un album Electrecord cu întreaga operă a lui Verdi, pe care tatăl meu l-a adus foarte bucuros acasă într-o zi a anului 1970.
Sunt sigură că cel puţin un cititor al acestui blog se va emoţiona măcar pe jumătate cat mine...
Pentru el, pentru mine, in memoriam Constantin Şorega, aceste cântece:

1. Los Paraguayos : Hace un ano
2. Domenico Modugno : Un uomo in frack
3. Carl Maria von Weber : Corul vanatorilor (Freischutz)
4. G.Verdi : Traviata (Di Provenza il mar il suol)
5. B.Z.N : Lady McCorey
6. G.Verdi : Traviata (Addio del passato)
7. G.Verdi : Nabucco (Corul sclavilor)
8. Treceti batalioane romane Carpatii (Corul Armatei Romane)
9. Los Paraguayos : Entre San Juan y Mendoza
10. Yma Sumac : Cueca Chilena
11. Nini Rosso : Liniste (Il silenzio)
12. B.Z.N. : Blue Eyes
13. Cristian Vasile : Aprinde o tigara

Cantece....amintiri ..... Pentru tine Luminita !

Asculta mai multe audio ambientala

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Nicu Alifantis : Umbra

Adrian Păunescu : Sunt un om liber

Sunt
Un om liber
Adică
Nu-i este nimănui
Milă de mine.
Nu mi-am dorit
Această libertate
Dar o păstrez
Şi mă laud cu ea.
Sunt
Un om liber,
Nu permit nimănui
Să-i fie milă de mine
Şi sunt
Şi mai liber decât credeam:
Nici n-am cui permite
Să-i fie milă de mine.

(Locuri comune, Editura Albatros 1986)

vineri, 26 decembrie 2008

HARA : Mă luai, luai

Adrian Păunescu : Veac de tacere

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „dacă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „nu”
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „însă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „hai”
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai.
De ecouri mari de piatră vei fi rîsă, vei fi plînsă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „pleacă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul”taci”
Prin albastrele troiene să fim liberi şi săraci,
Să uităm ce-nseamnă „totuşi”, să uităm ce-nseamnă „dacă”.

Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veveriţe fără nume ne predea curate legi,
Cînd se va răsti furtuna vorba mea s-o înţelegi
Cînd vor susura izvoare află c-a murit mînia.

Şi de unde pînă unde să uităm ce mai înseamnă
Să rămînem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfîrşitul toamnei lumii să ne apucăm de nins
De Crăciun ne fie iarăşi dor de vară şi de toamnă.

Vai, sunt rîuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un tîrziu şi munţii să înveţe de la noi,
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.

Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte şi să învăţăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorităţi pustii,
Să spălăm întrega fire, să trăim cu-ndurerare.

Să uităm ce-nseamnă „lume”, şi „avere”, şi „putere”
Să uităm cuvîntul „dacă”, să uităm cuvîntul „da”,
Şi-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de şa
Să trăim tăcând iubirea, fiindcă totul e tăcere.

(Manifest pentru mileniul trei, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984)

joi, 25 decembrie 2008

Călătorii virtuale: PARIS

Nichita Stănescu : Cântec de iarnă

Eşti atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului…
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gândul creşte-n cercuri
sonorizînd copacii
câte doi,
câte patru.

____________________________________________________________________________________

Ziua de Craciun 2008. La Hunedoara.




Viţă verde de lemn verde (HARA)

Vasile Alecsandri : Iarna



Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zapadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer gramadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbuci albi de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.
Într-o sanie uşoară care trece peste văi ...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.


(1868)

luni, 22 decembrie 2008

Atât de mult mi-e de dor de tata...



MARIN SORESCU : * * *

Ce mă doare cel mai tare
E că nu voi mai putea fi
În contact cu cărţile.
Să stau dimineaţa în faţa bibliotecii
Ca la ţărmul mării
Mângâiat de briza tainică adiind
De pe rafturi.
Dacă tot voi fi atât de aproape de ele
Sper să nu mi se refuze, Doamne
Plăcerea de a citi în stele.
Măcar odată pe săptămână
După orarul afişat pe un nor.


(decembrie 1996, dictată de poet pe patul de spital, unde a şi murit câteva zile mai târziu...) _____________________________________________________________________________________

22 decembrie 1997, ora 5 dimineata...

Acum 11 ani, în 22 decembrie 1997, la ora 5 dimineaţa a murit tatăl meu. Nu se vindecă niciodată durerea. Facem la un moment dat abstracţie de ea, o ascundem, conştient sau nu, într-un ungher al minţii, dar dacă se întâmplă ca ceva să declanşeze amintirea, durerea revine atroce, ca şi cum ieri s-ar fi întâmplat, ca şi cum din nou devenim orfani, a nu ştiu câta oară...
Tatăl meu iubea cel mai mult dintre toate sărbătorile de peste an, Crăciunul. Făcea întotdeauna pom de iarnă. Nu îi plăcea frigul, dar îi plăcea să stea rezemat de soba fierbinte şi să privească pe geam dansul fulgilor de nea. Şi avea mereu bucuria proaspătă a acestei sărbători, pentru că ea îi aducea în minte copilăria, fericită ca a tuturor copiilor acestei lumi. Chiar dacă aparent sărăcia sau lipsurile le-ar putea întuneca viaţa, copiii fac abstracţie cu nonşalanţă de urâtul din jur şi ştiu să se bucure de lumea lor, acea lume la care revenim cu toţii cu un zâmbet de fericire de neoprit, in preajma sarbatorilor de Crăciun. În anul acela, ultimul an din viaţa lui, a fost să moară cu trei zile înainte, a fost să fie înmormântat în ajun de Crăciun...


Cantec de leagan pentru tatal meu... (Loreena McKennit : Celtic Lullaby)

duminică, 21 decembrie 2008

W.A. MOZART : Recviem - Lacrimosa

Interpreteaza Corul si Orchestra Simfonica din Viena, dirijor Karl Böhm.

Doru Stănculescu : Scrisoarea soldatului de orişiunde

Vino, mamă, la răscruci
Să m-aduni şi să mă duci
Să m-alegi din iarbă
Cu privirea oarbă
Şi cu viaţa-n flori şi prunci.

Vino, tată, la fântâni
Să-mi bei lacrima din mâini
Când apuci de coasă,
Două urme lasă
Două brazde-n plug să iasă.

Vino, mândro, peste munţi
Peste munţii cei mai munţi
Că mi-ai fost mireasă
Când să plec de-acasă
Şi-ai rămas plângând la masă.

Că eu-s sus la secerat
Treierat şi măcinat
Pe străini de ţară
Buruiană-amară
Ce-a roşit pământ şi sat.

____________________________________________________________________________________





Emily Dickinson

Hope is the thing with feathers
That perches in the soul,
And sings the tune without the words,
And never stops at all,

And sweetest in the gale is heard;
And sore must be the storm
That could abash the little bird
That kept so many warm.

I’ve heard it in the chilliest land
And on the strangest sea;
Yet, never, in extremity,
It asked a crumb of me.

Remember : 21 decembrie 1989, o rugă pentru cei ucişi atunci...

Vali Sterian : Rugă

Cerne, Doamne, liniştea uitării
Peste nesfârşita suferinţă
Seamănă întinderi de credinţă
Şi sporeşte roua îndurării.

Răsădeşte, Doamne, dragostea şi crinul
În ogorul năpădit de ură
Şi aşterne peste munţi de zgură
Liniştea, iertarea şi seninul.

Cerne, Doamne, liniştea uitării
Peste nesfârşita suferinţă
Seamănă întinderi de credinţă
Şi sporeşte roua îndurării.

_______________________________________________________________________________________

videoclip realizat de Mihai Corduneanu, căruia îi mulţumesc !)

Mihai Eminescu : Melancolie

Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă.
O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie
Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,
În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,

Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!
Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,
Ce sate şi câmpie c-un luciu văl îmbracă;
Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.

Şi ţintirimul singur cu strâmbe cruci veghează,
O cucuvaie sură pe una se aşează,
Clopotniţa trosneşte, în stâlpi izbeşte toaca,
Şi străveziul demon prin aer când să treacă,
Atinge-ncet arama cu zimţii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.

Biserica-n ruină
Stă cuvioasă, tristă, pustie şi bătrână,
Şi prin ferestre sparte, prin uşi ţiuie vântul -
Se pare că vrăjeşte şi că-i auzi cuvântul -
Năuntrul ei pe stâlpii-i, pereţi, iconostas,
Abia conture triste şi umbre au rămas;
Drept preot toarce-un greier un gând fin şi obscur,
Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici -
Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,
Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste şi umbre-au mai rămas.
În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu,
Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu.

Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi ţin la el urechea - şi râd de câte-ascult
Ca de dureri străine?... Parc-am murit de mult.
______________________________________________________________________

În 21 decembrie 1883 a apărut volumul "Poesii" de Mihai Eminescu, cu o prefaţă semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieţii poetului; cuprinde 64 de poezii.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Ana Blandiana : Păstor de fulgi



Mi-ar plăcea să mă fac păstor de fulgi,
Să am în grijă turme mari de-omăt
Pe care să le port prin ceruri lungi
Şi să le-aduc cu grijă îndărăt.

În nopţi clinchetitoare să stau şi să contemplu
Singurătatea lumii şi plânsul ei enorm
Reverberat în nouri ca-n murii unui templu
Pe când viaţa-mi trece şi turmele îmi dorm.

S-aştept să vină vara să-mi răpună
Mieii sortiţi spre setea dulcii hume
Şi-n transhumanţa sfântă să curgem împreună
Muţi, fără de prihană, dar anume.

Sophie Zelmani : Got to Stop



(1998, albumul "Precious Burden")



I've got to stop, got to stop the trembling
It's beginning to drag me down
I've got to change my wishes
I've got to stop wanting,
Wanting you here

I've got to do something about the dreaming
It leaves the day the loss of been touched
I've got to discover some other meaning
And I've got to stop
Wanting you so much.

I've got to stop, got to stop the exploding
It's taking too much sense off me
I've got to change my thinking
Because it blinds me and blinds the right way to see.

I've got to stop, saving
The abundance becomes a shame without you
I've got to give up, the believing
I've got to stop hoping
But that's so hard to do.

And I've got to stop, I've got to stop worrying
About why loneliness follows me
I've got to stop, damning
Damning time
For it's aging me.

Nocturna. La Hunedoara. (2)

"Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă..."



W.A. Mozart : Fantasia in D Minor KV397

Marin Sorescu : Scrisori din camera de alături

Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te păstra
Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zăpadă,
Ca un perete pe care schiază
Gândurile noastre de iarnă.
Din fuga trenului ai zărit
Prin nămeţi un vânător.
A apărut întâi puşca întinsă - Tocmai ochea
Un fulg de zăpadă.
O bubuitură şi toată iarna
S-a năruit din cer, îngropându-l în zăpadă.
Copacii parcă plecaseră şi ei
Să haituiasca Bărăganul
("Bărăgan" - loc unde viscoleşte,
Aşa se traduce, din cumană.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar aşa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iată-ne, asadar pierduţi în deşertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai şi provocat.
Ai dorit atâta să ningă, ştiai că fenomenul ţine
De concentrarea ta... Şi te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreşte.
Roşeaţa din obraji colorează peisajul. Ai febră?
"Nu, dar vreau să colorez peisajul".
Foloseşte rujul, mai bine.
Tu eşti de ţinut într-un castel
Pe-o iarnă ca aceasta, cu clopoţei la fulgi.
Şi eu să vin la tine
Într-o sanie trasă de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un ţurţur imens,
Să urc şi să cobor, că e alunecos,
Si iar să dau să mă caţăr... şi tu să-mi arunci
Nişte pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcându-mă
Să-i dau pinteni
Şi să apar sus, c-o floare de gheaţă
În mână. "Unde e geamul?
Să-ţi plantez pe el această
Floare de gheaţă."
"O, ador florile de gheaţă", să zici,
"Unde-ai găsit-o?" Hai să ieşim puţin.
"Unde, iar afară? Iar în zăpadă? Iar în tren?
Iar vagon neîncălzit?"

Eu sunt un om de interior,
Pentru că sunt numai suflet
Şi sufletul e de interior.
Sunt un om de budoar, de stat între perne,
Printre cărţi, printre rujuri...
Tot ce emană căldură
Şi intimitate. Pune-mă la o masă de restaurant
C-o sută de inşi în jur,
Care se uită la tine
Şi îngheţ.
N-am ce să-ţi spun, parcă nu ne mai cunoaştem.
Tu îmi citeşti începutul de enervare
Pe freamătul degetelor,
Pe mişcarea de la colţul ochilor
Şi "Hai să mergem", zic.
"Unde?"
În castel. Ştiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasă de cerbi.

Tot în tren suntem? Tot.
_____________________________________________________________________________________

vineri, 19 decembrie 2008

Felix Mendelssohn Bartholdy: Venetian Gondola





Ana Blandiana : Copilarie


Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Şi-ncerca să-apară în oglindă.

N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă
(Precum inima salcâmului din geam
Coşul pieptului de crengi o face frunză).

Mă-ntrebam de unde l-a-nvăţat şi dacă
E aievea cântu-i uniform,
Şi ca nu cumva în somn să tacă,
Mi-era frică seara să adorm.
_____________________________________________________________________

joi, 18 decembrie 2008

Blue

Lake of Tears : To Blossom Blue



I'm bleeding, I'm bleeding in ways of the fire burned.
I'm crying, I'm crying in ways of the nightbird.
No more is there one to lay by my side.
I'm straying, I'm straying in nightmares all the time.

A little something I know,
A little somewhere I go,
Reminds me of you.

To blossom blue is to blossom without you.
To blossom blue...

I'm breaking, I'm breaking but I cannot bear to.
I'm staring, I'm staring but I cannot see you.
For no more are you to lay by my side...
I'm weeping, I'm weeping no more then this second time.

A little something I know,
A little somewhere I go,
Where the sweet waters flow,
Reminds me of you...

A little something I know,
A little somewhere I go,
Where the sweet waters flow,
Where the mistletoes grow,
Reminds me of you.

To blossom blue is to blossom without you.
To blossom blue is to blossom without you.

Tudor Arghezi : Psalmul de taină

O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-însul locul mumii,
Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,
Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: săcure,
Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji
Şi m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji
Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnică-a gândirii.
Cu care-am năzuit alături să leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea
Şi care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.
Pământ făgăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.

Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o vâltoare-ntr-o vâltoare,
Şi ţărmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde
Şi ai lăsat să rătăcească undele mele suferinţe;
Unde ţii mâinile să-ntoarcă în aer căile luminii?
Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cununa spinii?
Şi şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind
Şi-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?

Tu ce nfiori pe şesuri plopii când treci din creştet la picioare,
Şi prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă caldă de răcoare.
Tu ce scrutezi, scotându-ţi sânii pe jumătate din veştminte
Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,
Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,
Cărora vântul le-mprumută o-nfăţişare fără chip;

Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,
Şi frumuseţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.
Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pândi faptura
Şi n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;
Ridică-ţi din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,
Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.

miercuri, 17 decembrie 2008

MEMENTO MORI...

Enya : Tempus Vernum



Tempus Vernum

Ergo, oceanus, maritimus
Ergo, opacare, matutinus
Ergo, septentrio, meridies
Ergo, occidens et orientis

Ergo, oceanus, maritimus
Opacare, matutinus
Septentrio, meridies
Occidens et orientis

Ergo, terra, stella, hiems et aestas,
Ergo, autumnus et tempus vernum,
Ergo, radius solis et umbra, ignis, aqua
Caelum, luna, terra, stella,
Hierns et aestas, autumnus et tempus vernum

In memoriam Jelena...


A murit la doar 51 de ani mama lui Stefan, un prieten virtual foarte drag sufletului meu.
R.I.P. Jelena...

Nicolae Labis : Sunt spiritul adâncurilor


Eu sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi,
În lumea alcoolurilor tari,
Acolo unde numai frunzele
Amăgitoarei neputinţi sunt veştede.
Din când în când
Mă urc în lumea voastră
În nopţi grozav de liniştite şi senine,
Şi-atunci aprind mari focuri
Şi zămislesc comori
Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeţi.
Apoi cobor din nou prin hrube trudnice
În apa luminoasă, minunată.
Sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi.

marți, 16 decembrie 2008

Ducu Bertzi : Florile dalbe

Vali Sterian : Nopţi (remember Timişoara, 16 dec.1989)



Piesa "Nopţi" a primit Premiul pentru cel mai bun cântec în anul 1973, la Festivalul Primavara Baladelor (unde Vali Sterian a cantat-o împreună cu Carmen Marin, în grupul Vali si Carmen).
În 1990 Vali Sterian a transformat-o într-un extraordinar cântec al Revoluţiei române.
Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni...

Extraordinara Sinead O'Connor...



Au trecut 19 ani de cand megahitul sau "Nothing Compares 2 U" ii aducea faima internationala. Avea doar 23 de ani si nu era pregatita pentru celebritate. Acum locuieste intr-o suburbie din Dublin, Monkstown, impreuna cu cei patru copii ai sai. Cel mai mic dintre ei, un baietel pe nume Yeshua, a venit pe lume in urma cu doar patru luni de zile. Fiul cel mare al lui O'Connor, Jake, are 20 de ani si locuieste intr-o anexa a casei pe care artista o ocupa impreuna cu ceilalti trei copii ai sai, Roisin, in varsta de 11 ani, Shane, trei, si bebelusul Yeshua. In ultimii ani viata a supus-o la multe incercari, de la relatii amoroase nepotrivite, pana la furt din magazine si frecvente ganduri de sinucidere. In una din melodiile incluse pe noul sau album vorbeste chiar despre furtul unei Biblii. Desi multi ar putea crede ca este vorba despre o istorie inventata, artista marturiseste ca, in realitate, nu este altceva decat relatarea unei intamplari traite chiar de ea. "Managerul meu este absolut disperat, pentru ca eu povestesc tuturor aceasta isprava. Dar asa sunt eu: pur si simplu nu-mi pasa", a povestit O'Connor pentru "The Times".Nebunie si religieO'Connor spune ca ideea sinuciderii ii incoltise in minte inca de acum 20 de ani. "La inceput ma gandeam doar din cand in cand. A fost o vreme apoi cand nu ma gandeam decat la asta. Era foarte ciudat! Nu se intampla nimic grav in viata mea si cu toate astea eram obsedata de gandul sinuciderii. Mi-am dat seama ca am o problema serioasa si am fost de acord sa ma internez in spital. Lucrurile s-au inrautatit din nou insa dupa nasterea lui Shane. Atunci am fost chiar foarte aproape s-o fac, dar am ajuns din nou la spital", povesteste artista. A fost diagnosticata cu sindromul maniaco-depresiv. A facut terapie de cinci ori pe saptamana, a urmat un tratament medicamentos, iar la inceputul anilor 2000 a hotarat sa renunte "definitiv" la muzica pentru a deveni profesoara de religie. Desi multa lume este tentata sa lege comportamentul scandalos al lui Sinead O'Connor de la un moment de boala de care sufera, aceasta refuza sa accepte asa ceva. In 1992, solista a facut bucati o fotografie a Papei Ioan Paul al II-lea in fata camerelor de luat vederi ale unei televiziuni americane. Desi la un moment dat si-a cerut scuze pentru acest gest, acum sustine ca este mandra de ceea ce a facut si spune ca daca ar putea sa dea timpul inapoi, ar face exact acelasi lucru.Bineinteles, de-a lungul timpului, capitolul cel mai greu de patruns din viata lui Sinead O'Connor este legat de explorarile sale religioase. A crescut in Irlanda in religia catolica, mai tarziu a devenit foarte interesata de iudaism, a studiat la Londra Kabbala, poetii sufisti iar la intoarcerea la Dublin s-a inscris la un colegiu teologic. Recunoaste ca noul sau album este unul de inspiratie religioasa, dar spune ca nu incearca astfel sa converteasca pe nimeni. In ceea ce priveste relatiile cu tatii celor patru copii ai sai, O'Conner spune ca au existat momente de tensiune in trecut care au fost insa depasite. "Suntem cu totii in relatii de prietenie si toata lumea accepta pe toata lumea", precizeaza solista. Tatal lui Yeshua, omul de afaceri american Frank Bonadio, nu locuieste deocamdata cu ei, dar O'Connor este convinsa ca acest lucru se va intampla la un moment dat, dupa ce isi va fi rezolvat problemele familiale. "Si el are doi copii din mariajul anterior si, pentru ca in povestea asta sunt implicati foarte multi copii, de dragul lor nu dorim sa fortam lucrurile. Este nevoie de timp pentru ca toti copiii sa se cunoasca mai bine", precizeaza O'Connor.

luni, 15 decembrie 2008

Sinead O'Connor : Feel So Different



God grant me the serenity to accept the things I can not change
Courage to change the things I can
And the wisdom to know the difference
I am not like I was before
I thought that nothing would change me
I was not listening anymore
Still you continued to affect me
I was not thinking anymore
Although I said I still was
I'd said "I don't want anymore"
Because of bad experience
But now I feel so different
I feel so different
I feel so different
I have not seen freedom before
And I did not expect to
Don't let me forget now I'm here
Help me to help you to behold you
I started off with many friends
And we spent a long time talking
I thought they meant every word they said
But like everyone else they were stalling
And now they seem so different
They seem so different
They seem so different
I should have hatred for you
But I do not have any
And I have always loved you
Oh you have taught me plenty
The whole time I'd never seen
All you had spread before me
The whole time I'd never seen
All I'd need was inside me
Now I feel so different
I feel so different
I feel so different
I feel so different
I feel so different...

Ştefan Augustin Doinaş : Astăzi ne despărţim

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Nichita Stănescu, azi 25 de ani de la moarte...

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Ma jucam cu palmele în zulufii tai.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai în seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Ma culcasem lângă glasul tau şi te iubeam.


(decembrie 1956)
________________________________________

Cântece pe versurile lui Nichita Stănescu:

Nicu Alifantis - Doamnă Verde




Nicu Alifantis - Ploaie în luna lui Marte




Nicu Alifantis : Emoţie de toamnă




NICHITA STANESCU : Tocirea

vineri, 12 decembrie 2008

Nocturnă. La Hunedoara. (1)



La sugestia prietenului meu Dan Oprea, sa ascultam piesa muzicala omonima :

Frederic Chopin : Nocturna

Marin Sorescu : Hibernăm

Trăim din amintiri, hibernăm în vizuina
Unei frumoase întâmplari, care se-ndepărtează.
Între vinovăţie şi-aşteptare.
Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic.
Aşteptăm cu mâna streaşină la inimă.
Şi ce rar se vede ceva în zare.
Dar trebuie să ne păstrăm calmul.
"Nu se lipeşte mâncarea de mine" - zici
Uite-aşa nimic n-are gust, când suntem despărţiţi.

Sânul tău mă doare.
Cum taie laptele foamea, brusc,
Aşa trezeşti în mine speranţa.
________________________________________________________________________________________

Ioan Romulus Vasile : Singur printre bănăţeni

Ieri, la Reşiţa, prietenul meu de aproape două decenii, Romulus Ioan, şi-a lansat noua sa carte: "Singur printre bănăţeni". Fiind el un om cu vocaţia prieteniei, nu aş fi putut sub nicio formă lipsi de la acest eveniment sărbătoresc din viaţa lui, drept pentru care am şi fost prezentă în mica sală numită "Agora" în care s-a vernisat în acelaşi timp o expoziţie de pictură şi m-am bucurat împreună cu el şi cu alţi prieteni ai săi. Cine este Romulus Ioan ? Cel mai bine vorbeşte despre el însuşi autorul cărţii:
"Nu este foarte uşor să fii Ioan Romulus Vasile, născut în ultima zi din an, la ora 20,30 - om dificil, complicat, sucit. Măcinat de propriul subconştient, veşnic în căutarea CEVA-ului, ocupat şi în acelaşi timp foarte liber, optimist, violent şi tandru în acelaşi timp. Măcinat de propriile pofte şi ambiţii. Iubitor de ţară, emoţionat în faţa marilor înfăptuiri ale omenirii. Vibrând până la tremuratul bărbii în faţa emoţiei creştine. Simplist în judecată şi complicat în analiza faptelor, acuzându-se întotdeauna primul pentru insuccesele şi nerealizările colegilor şi apropiaţilor. Tânjitor după dragoste, copilărie, amintiri, prietenie, albastru infinit. Cinstit cu apropiaţii şi în acelaşi timp necinstit cu sine însuşi."
Cartea lansată ieri de Romulus Ioan merită să fie citită, e departe de a fi o carte aridă, cum ne-am fi aşteptat de la un inginer specialist în metalurgie. Dimpotrivă, este o carte scrisă cu sufletul deschis, cu căldură şi cu un evident sentiment de însingurare şi nostalgie. Dacă Romulus este singur printre bănăţeni? Nu, aş zice că e o exagerare pentru că el, fiind un om sociabil, nu poate rămâne singur, cu siguranţă are deja mulţi prieteni şi acolo. Dar ştiu că se simte dezrădăcinat şi că gândul i se întoarce mereu spre Hunedoara, oraşul lui natal, cel la a carui înflorire ar fi vrut de fapt să contribuie cu toată forţa lui creatoare. Destinul lui a vrut însă altfel...
Puteţi afla mai multe despre inginerul, director al TMK, Romulus Ioan, dacă citiţi această carte ! Veţi descoperi că autorul are talent, scrie cu sensibilitate şi farmec iar in final veţi şti că şi el este doar un om, însă unul despre care eu pot scrie cu aldine fiind în cunoştinţă de cauză, că e UN OM ADEVĂRAT!

Pe drum spre Reşiţa (11 dec. 2008)





Giovanni Marradi : Alone




Adrian Păunescu : Ce frumoasă eşti


Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?

miercuri, 10 decembrie 2008

A venit iarna...

Calitatea imaginilor este aşa cum este, dar ţinând cont că pozele au fost făcute prin fereastra autocarului care mergea cu o viteză de cel puţin 60 km pe oră... putea să fie şi mai rău:)







marți, 9 decembrie 2008

Adrian Păunescu : Dor de Cluj

Dor de Cluj

Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de ţărani din fierbintele sud,
Şi Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Şi paşii lui Blaga pe străzi se aud.

Ca Iancu aş vrea pe suişul Feleacului
Să cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astăzi e linişte dulce în inima
Prea mult patimitului nostru Ardeal.

Acelaşi e Clujul, aceiaşi sunt oamenii,
Mereu născători şi mereu muritori,
Dar şi de-aş avea tot o singură naştere
Aici aş muri de o mie de ori.

Mereu către dealul ciudat al Feleacului
Atras mi-a fost neamul bătrân de oltean,
Aici învăţară ai mei, toate rudele,
Dumitru şi Ana şi Tina şi Ioan.

Când noaptea se lasă tresar amintirile
Şi trec literaţi spre un magic castel,
Ce seamănă Clujul în noapte cu creierul,
Un creier cu gânduri aprinse în el.

Şi ce n-a fost voie, şi clipele libere,
Şi ce-i mulţumire, şi ce e reproş
Se-adună nostalgic la cumpana nopţilor
Când Blaga îşi murmură paşii sfioşi.

El trece spre moarte, în marea lui trecere
Şi e printre noi şi din nou printre duşi,
Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului,
Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj.

Roş-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de preţ le făcu,
Bătrâni înţelepţi poartă grija grădinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu "U".

Atât de senin se transcriu tragediile,
Legendele iartă momentul cel crud,
Ce simplu cântăm: "Blaga-i mut ca o lebădă"
Şi paşii lui Blaga prin Cluj se aud.


Iarna in pictura

Salvatore Adamo : Tombe la neige



Tombe la neige
Tu ne viendras pas ce soir
Tombe la neige
Et mon coeur s'habille de noir
Ce soyeux cortege
Tout en larmes blanches
L'oiseau sur la branche
Pleure le sortilege

Tu ne viendras pas ce soir
Me crie mon désespoir
Mais tombe la neige
Impassible manege

Tombe la neige
Tu ne viendras pas ce soir
Tombe la neige
Tout est blanc de désespoir
Triste certitude
Le froid et l'absence
Cet odieux silence
Blanche solitude

Tu ne viendras pas ce soir
Me crie mon désespoir
Mais tombe la neige
Impassible manege...

(muzica şi versurile: Salvatore Adamo)

Nicu Alifantis : Romanţă (versuri de M.R.Paraschivescu)

De câte ori pe înserat
În târgul mic te-am aşteptat,
Când tremurând ca n-ai să vii
Umblam pe străzile pustii?…

Se însera - şi-n câte-o poartă
Pica domol o floare moartă
Ce risipea un stins parfum
De liliac sau de salcâm.

Prin case albe, cu zorele,
Clipea o lampă sub perdele
Şi răsuna un vechi pian
Prin valul serii, sub castan.

O ceaţă cobora uşor,
Simţeam în suflet un fior,
Iar lampagiu-n cap de uliţi
Prindea o stea în vârf de suliţi

Şi se pierdea cu pasul rar
Prin pâcla serii, pe trotuar,
Când eu pândeam ca şi-alte dăţi
Pe-acelaşi drum să te arăţi.

Treceam, pe gânduri, fără zor,
Plângea un greier prin mohor,
Şi peste pomi domol cădea
A nopţii tainică perdea.

Când te iveai într-un târziu
Prin târgul ce dormea pustiu,
Părea că pomii toţi sunt plini
De flori, de cântec şi lumini.




vineri, 5 decembrie 2008

Nicu Alifantis, un cantautor de mare rafinament

Nicu Alifantis : bilanţul blondelor iubiri (articol preluat din "Jurnalul National", autori: Dana Andronie si Miron Manega)
Ca să vorbeşti despre artistul Nicu Alifantis poţi începe de oriunde, din orice moment al vieţii. Pentru că el este egal cu sine, ca un cerc vicios. Viciul fundamental al lui Nicu Alifantis este propria muzică.

"Cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui muzician e munca în studio, pentru că acolo îţi naşti copilul şi-l faci aşa cum vrei tu" – declara el cu câţiva ani în urmă. Viaţa lui este, de fapt, o permanentă navetă între scenă şi studio, cu mici pauze de viaţă. Atât cât să se alimenteze cu inspiraţie pentru următoarele… drumuri între scenă şi studio.

PE CONT PROPRIU
Nicu Alifantis este permanent "gravid": a compus muzică pentru 12 filme şi peste o sută de piese de teatru, a susţinut peste 4.000 de concerte, a editat 15 albume, a apărut pe alte 17 compilaţii. În paralel (sau complementar) a avut şapte roluri în teatru şi unul în film (Radu Cantacuzino din "Bietul Ioanide" – 1979), a scris o carte ("Scrisori nedesfăcute alăturându-li-se 2 epistole de Emil Brumaru şi Laurenţiu Ulici"), a colaborat cu 42 de teatre şi 48 de regizori… Te-apucă ameţeala de câte cifre se ascund în spatele inefabilei muzici marca Nicu Alifantis! De fapt, toate aceste cifre înseamnă muncă. A muncit de mic şi a câştigat de mic. "Prima oară – declara el prin 2004 într-un interviu apărut în Jurnalul Naţional – am câştigat bani făcând figuraţie într-un film străin care se turna la Brăila: «Aventurile lui Tom Sawyer». Se întâmpla prin 1967. Am primit o groază de bani pentru acea perioadă, 140 de lei. Le-am făcut cadouri părinţilor şi mi-am cumpărat o geantă de voiaj".
Banii l-au făcut liber, dar l-au şi responsabilizat, pentru că şi-a trăit viaţa pe cont propriu şi a trebuit să ia deciziile singur. O şi recunoaşte de altfel: "Faptul că am putut câştiga bani din această meserie este o satisfacţie suplimentară. Mai am şi marele avantaj, spre deosebire de alţi colegi de-ai mei mai tineri, de a fi făcut numai ceea ce am vrut eu. N-am avut şefi, producători, case de producţie care să vină peste mine, manageri care să-mi direcţioneze activitatea. Am muncit cum m-a dus pe mine capul". Iar capul lui de grec aromâno-român l-a dus bine. Ce-i drept, a avut şi norocul unor întâlniri providenţiale care i-au creat orientarea în profesie. Primul reper a fost un dascăl din Brăila, Nicolae Ungureanu, "un om absolut extraordinar, căruia îi datorez faptul că am rămas fidel poeziei de calitate" – spune Alifantis. Poate de aici i se trage şi reflexul de a compune muzică pornind de la versuri… Îi place poezia lui Nichita, Leonid Dimov, Esenin, Shakespeare, Topârceanu, Edgar Poe, Păunescu, Cărtărescu, Alexandru Andrieş, George Ţărnea, Tudor Arghezi… Au urmat, pe lista întâlnirilor memorabile, Tudor
Gheorghe, Alexandru Tocilescu, Johnny Răducanu, Dinu Săraru, Nichita Stănescu. Cu asemenea modele e greu să te rătăceşti… I-a cunoscut şi pe alţii, care au adăugat câte ceva la ceea ce deja învăţase. Prilejuri au fost nenumărate, căci şi-a trăit tinereţea în turnee: "Plecam în turnee cu haine de vară şi mă prindea iarna pe drum" – spune el. L-a prins nu numai iarna, ci şi maturitatea…

DETESTĂ SILICOANELE
Cum e Alifantis ca om? Aparent liniştit, se înfurie atunci când sunetul e prost în concerte şi se răzbună spărgând chitara. Asta pentru că e rebel şi plin de contradicţii. Deşi e mai mult grec decât român, iar în familie se vorbea greceşte, a refuzat să înveţe limba strămoşilor. Cine ştie de ce, poate va mărturisi cândva… Nu crede în ciorba reîncălzită, deşi s-a căsătorit cu actuala soţie după ce a părăsit-o şi s-a căsătorit cu altcineva, detestă prostia feminină şi silicoanele, îi place să câştige bani, dar îi place să-i şi risipească. Îi place, de asemenea, să facă daruri prietenilor, dar prietenii şi-i alege cu grijă, mai ales de la un timp încoace: "După ce am făcut infarct, am privit totul cu alţi ochi şi m-am relaxat foarte tare. Mi-am făcut un inventar foarte exact al prietenilor, al relaţiilor, al oamenilor cu care merită să-ţi petreci timpul, pentru că, mai ales de la o anumită vârstă, timpul devine extrem de preţios şi atunci e foarte important cu cine ţi-l petreci". Viaţa privată a lui Nicu Alifantis (câtă i-a mai rămas după atâta amar de muzică dulce) seamănă cu o telenovelă, iar el nu se jenează s-o recunoască, cu amuzament chiar. Acum trăieşte liniştit, aproape patriarhal, înconjurat de soţie şi de cele două fete, pe care le iubeşte irevocabil. "Fetele mele n-au ureche muzicală – spune el cu duioasă dezolare –, dar le place să mă asculte. Mai grav e că insistă să cânte, ceea ce e o cumplită tortură pentru urechile mele bătrâne"… Acesta este, pe scurt, Nicu Alifantis. La care am mai putea adăuga propria lui părere: "Eu mă văd un om foarte de treabă, foarte talentat şi foarte deştept". Şi foarte modest, adăugăm noi.

Piese cu valoare de blazon
Acum 30 de ani, Ecaterina Oproiu îl definea simplu pe Nicu Alifantis: "Acel mucalit, adeseori senzaţional radiolog al sentimentelor contemporane". Ediţia de colecţie cu CD îl aştepta de mult pe Alifantis. Iată că aşteptarea a luat sfârşit. 17 piese alese "pe sprânceană" vor însoţi varianta distilată, esenţializată (şi, evident, tipărită) a biografiei artistice a lui Nicu Alifantis. A compus (şi a cântat) atât de mult şi de frumos încât aproape oricare dintre piesele sale de succes au valoare de blazon ("Emoţie de toamnă", "Decembre", "Ploaie în luna lui marte", "Piaţa Romană nr. 9" etc.). Subliniem faptul că – paradoxal – partea cea mai ascunsă a operei sale este cea mai prodigioasă şi cea mai "la vedere": Alifantis a compus muzică pentru 12 filme şi peste 100 de piese de teatru. Am luat-o uşor-uşor pe urmele artistului, cu grijă, ca "după melci", să nu uităm sau să nu strivim ceva important şi fragil… în Ediţia de Colecţie din 8 decembrie a Jurnalului Naţional.


Nicu Alifantis : "Dupa melci" (album pe versuri de Ion Barbu)


joi, 4 decembrie 2008

Ana Blandiana : Contratimp

Mă uit în trecut şi nu înţeleg
Urmele paşilor mei.
Privesc îngheţata zăpadă
Prin care picioarele mele desculţe,
Îmi amintesc, s-au rănit,
Dar urmele lor închipuie semne
În alfabetul unei limbi dispărute.
Ieri ce voiam să spun
Şi mâine cum voi mai citi
Durerea mersului de-acum,
Când clipele obeze
Par ani şi anii epoci
Nehotărâte şi fără sfârşit?
Nici un răspuns nu se naşte
Decât când nimeni nu mai are
Nevoie de el
Şi întrebarea care-l aştepta
A murit.

______________________________________________________________________________________

PHOENIX : Norocul Inorogului


Norocul Inorogului
Philippe de Thaün / Şerban Foarţă / Andrei Ujică
(în franceza veche şi română)

Monoceros est beste,
un cor at en la teste.
Monoceros est beste,
un cor at en la teste.
Pur co issi at nun,
de bouquet at facon.
Pur co issi at nun,
de bouquet at facon.
Pur co issi at nun,
de bouquet at facon.
Pur co issi at nun,
de bouquet at facon.

Par une pulcele est prinse
or oyez en quelle guise.
Par une pulcele est prinse
or oyez en quelle guise
De o copilă e prins,
Inorogul prinţ,
De o copilă e prins,
Licornul prinţ.
De o copila e prins,
Inorogul print,
De o copila e prins,
Licornul prinţ.

Ea cu sânii în floare şi dulce,
mi-l adastă ca pe un stăpân.
El aleargă 'ntr-un suflet să-şi culce,
mândrul cap pe-al ei galeş sân.
Capu-n poala ei bine nu-şi pune,
că-mi adoarme ca un prunc.
Vânătorul atunci îl răpune,
mi-l răpune în veşted crâng.
Aşa-i ucis în somn,
Inorogul domn,
aşa-i ucis în somn,
Licornul domn!
En son devant se dort
issi vient a sa mort.
En son devant se dort
issi vient a mort.

_______________________________________________________


Phoenix - Norocul inorogului (Cantafabule)
Asculta mai multe audio Muzica

luni, 1 decembrie 2008

TRĂIASCĂ ROMÂNIA !

Trompetele răsună prin munţi şi prin câmpii, românii toţi se-adună cu sutele de mii !



Videoclip realizat de AlexanderXIV (youtube) căruia îi mulţumesc !

G.F.Haendel: Hallelujah (Messiah)

vineri, 28 noiembrie 2008

1 Decembrie : Ziua Naţională a României



Ziua Naţională a României (muzică folk: Tudor Gheorghe, Vali Sterian,Doru Stănculescu, Ştefan Hruşcă, Andrei Păunescu).




Recunosc că sunt un om pentru care ROMANIA este cea mai frumoasă ţară din lume, recunosc ca pentru mine limba română este cea mai frumoasă limbă din lume, recunosc ca patriotismul pentru mine este un sentiment asumat şi profund. Mă recunosc vinovată de toate aceste sentimente învechite, deloc "cool", dar asta sunt eu...

De Ziua Naţională a României vă doresc tuturor celor care vizitaţi acest blog să nu vă fie niciodată ruşine că sunteţi români, să fiţi mândri că avem o ţară frumoasă şi o limbă cu o mare capacitate de a exprima infinitele nuanţe ale gândului.

La multi ani tuturor românilor, din ţară şi din străinătate, care simţiţi româneşte şi visaţi în limba română !

Martha Bibescu (1889 - 1973)

Martha Bibescu alias Martha Bibesco (*28 ianuarie 1889, Bucureşti-†28 noiembrie 1973, Paris): romancieră, poetă, om politic şi memorialistă franceză de origine română. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezenţă de o mare nobleţe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, care a fost ministru al României la Paris şi ministru de Externe, şi a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soţia prinţului George Valentin Bibescu, văr primar cu Ana de Noailles si preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale.
Martha Lahovary făcea parte din cele mai vechi şi mai ilustre familii româneşti de tradiţie politică, diplomatică şi culturală. Mama sa, Smaranda Mavrocordat, descinde din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovary avea să fie de-a lungul anilor ministru al României la Paris, ministru de externe şi preşedinte al Senatului.
Din 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă şi literatură franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa |Ana de Noailles. Cumnatul său, prinţul Antoine Bibescu a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul * Au bal avec M. Proust <=> La bal cu M. Proust (1928).
Este de asemenea autoarea unui jurnal, din care câteva fragmente au fost publicate la fosta editură politică sub titlul "Jurnal politic".

Georg Friedrich Händel : Sarabanda


Opera lui Georg Friedrich Haendel reprezintă, împreună cu creaţiile lui Johann Sebastian Bach, punctele culminante ale muzicii baroce. Stilul operistic al lui Haendel s-a dezvoltat de la folosirea modelelor convenţionale la tratarea dramatică a recitativelor, ariilor şi părţilor corale. Marile sale opere se caracterizează printr-o magistrală îmbinare a patosului, scenelor dramatice şi interludiilor orchestrale, prin folosirea modulaţiilor armonice, instrumentalizării colorate, ritmului pregnant şi intervenţiei soliştilor instrumentali sau vocali.


(1685 - 1759)

Elizabeth Barrett Browning ; Sonnet 43 - How do I love thee? Let me count the ways

How do I love thee? Let me count the ways.
I love thee to the depth and breadth and height
My soul can reach, when feeling out of sight
For the ends of Being and ideal Grace.
I love thee to the level of everyday's
Most quiet need, by sun and candle-light.
I love thee freely, as men strive for Right;
I love thee purely, as they turn from Praise.
I love thee with the passion put to use
In my old griefs, and with my childhood's faith.
I love thee with a love I seemed to lose
With my lost saints,—I love thee with the breath,
Smiles, tears, of all my life!—and, if God choose,
I shall but love thee better after death.

Rabindranath Tagore : Eu sunt

Timpul călătoriei mele este lung;
calea pe care o am de străbătut este fără sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi mi-am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea pe atâtea stele.

Calea cea mai lungă mă aproprie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului.

Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de a ajunge la a sa.Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.

Lăsat-am ochii să rătăcească departe , înainte
de a-i închide şi de a spune: Tu eşti aici.

Această întrebare, această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi cufundă lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.

________________________________________________________________________________________________________________________________

joi, 27 noiembrie 2008

Mircea Cartarescu : Mendebilul

Cartarescu, Mircea - Mendebilul

Florenta Albu : Euri posibile

"Ceea ce lipseşte cuvintelor. Comunicabilul şi incomunicabilul cuprins în coajă, în miezul –atât la sută esenţă; restul, sonoritate frumoasă, gratuitate, răstălmăcire, neatenţie.
Seara eşti iar lângă sobă. Conversaţia cu flăcările. Monologul dialogat. Sămânţa unor euri posibile, descoperind înghiocarea şi dezghiocarea unui con de pin!
Căldura care te minte, te smulge din tine însuţi, te destăinuie şi ea te devoră!
Foc vorbăreţ, invitaţie la confesiuni, căldura aproapelui!
…Un timp ai fost puternic în singurătatea ta; te-ai ferit de limbuţi, de cei care atât de lesne se destăinuie pe ei, să te afle pe tine. Prin ani, ai evitat compania vorbelor, confesiunea timizilor, confesiunea orgolioşilor.
Învăţaseşi zgârcenia comunicării, asceza tăcerii, puneai la îndoială elocvenţa- ai fi putut să-i cazi în capcană; la şcoala cuvintelor, învăţai, pentru tine, preţul tăcerii.
Ai călătorit, ai distins valori ale comunicabilului-incomunicabilului; o limbă străină conţine tot atâtea sentimente tabu cât limba maternă. Te închizi cu focul, stai de vorbă cu flăcările, dialoghezi cu tine însuţi, devii mulţime de euri, afli despre tine atâtea surse asemenea; doar arderea în flăcări e alta, doar căldura, doar felul de-a lumina în toate părţile – flăcări, joc al tăcerilor cu alte rezonanţe, între patru pereţi.
A comunica, a fi, a fi ! – cum se răzbună cuvintele, deşi ele exprimă cel mai bine facilul, înţelesul relativ, coaja sonoră pentru miezul secătuit, în tiparele gramaticii, logicii, figurii de stil…
Scrie-le, fă-le jocul învăţat, bucură-te de artificiile, de licenţa poetică, de teatrul lor; foloseşte-le toate virtuţile şi minciunile frumoase, citeşte şi nu lăsa să fii citit. Aruncă în foc ceea ce te trădează. Conul pinului se deschide văpăi – iubeşte-mă! Şi-o oră e plâns, beatitudine, şoaptă şi patimă – şi-o oră-i cenuşă!
Ispititorule foc citindu-ne cu voce înaltă aproapelui – tu însuţi, ţie însuţi, cu tine – nu te încrede!
Testamentul acestui con de pin să-ţi fie învăţătură."

Gary Ryan : piese clasice interpretate la chitara




luni, 24 noiembrie 2008

To be free, to be wild...



Desen in penita.

MIKE OLDFIELD : To Be Free, to Be Wild


A venit iarna...

Ana Blandiana : Intoleranţă

Sunt slabă, probabil. Şi ochii mi-s slabi.
Nu deosebesc culorile intermediare.
Pentru că se lasă iubită de crabi
Mi-e scârbă de mare.

Nu trec de hotarul albastru un pas
De teamă că n-o să mai ştiu să mă-ntorc,
Ca viermele-n mătase m-am retras
Şi puritatea-n jurul meu o torc.

Vreau tonuri clare,
Vreau cuvinte clare,
Vreau muşchii vorbelor să-i simt cu palma,
Vreau să-nţeleg ce sunt, ce sunteţi,
Delimitând perfect de râs sudalma.

Vreau tonuri clare
Şi culori în stare pură,
Vreau să-nţeleg, să simt, să văd,
Prefer acestei fericiri ambigue
În totul clar îngrozitorul meu prăpăd.

Vreau tonuri clare,
Vreau să spun "fără-ndoială",
Să nu mă îndoiesc cu toate c-aş avea răgaz,
Urăsc tranziţia, mi se pare trivială
Adolescenţa strălucind de coşuri pe obraz.

Sunt slabă? Ochii mei sunt slabi?
Voi fi ridicolă în continuare?
Pentru că se lasă iubită de crabi,
Mi-e scârbă de mare.

___________________________________________________________________________________________________________

duminică, 23 noiembrie 2008

ENYA : My ! My ! Time Flies



Marin Sorescu : Muntele

Ţin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.

Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.

Am simţit soarele până la osii,
Şi luna
Pe la miezul noptii.

Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Şi importante
Am facut bătături.

Şi cu toate că-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodată mă pomenesc urlând:

Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!

____________________________________________________________________________________

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Gabriel Garcia Marquez : Ultima scrisoare

(n.1927, Columbia), premiul Nobel pentru literatură în anul 1982 (pentru nuvele şi povestiri). Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate).

Gabriel García Márquez s-a retras din viaţa publică din motive de sănătate: cancer limfatic. Acum se pare că boala s-a agravat din ce in ce mai tare. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor şi admiratorilor lui şi, datorita Internetului, această scrisoare este acum făcută publică. Faţă de varianta găsită de mine pe internet, aceasta a suportat unele modificări pe care eu le-am operat ori de câte ori textul mi s-a părut stângaci, ininteligibil sau redat într-o limbă română neşlefuită. În plus am făcut corecturile necesare de ortografie şi gramatică şi am folosit diacriticele pentru ca textul să fie mai accesibil şi lucrurile pe care Garcia Marquez a dorit să le comunice să nu fie umbrite sau obscurizate de o scriere inadecvată.


"Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucaţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic.

Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.

Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că, pentru fiecare minut în care inchidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş continua să merg când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi aş şti să savurez o îngheţată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest şi m-aş întinde la soare, lăsându-mi la vedere nu numai corpul, ci şi sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu, dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste ghiaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lunii. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul incarnat al petalelor...

Doamne, Dumnezeule, daca aş avea o bucăţică de viaţă...

N-aş lăsa să treacă nicio zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat, spunându-le că ei sunt prietenii mei preferaţi şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aş demonstra cât se înşală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc!

Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea.

Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toată lumea vrea să traiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou-născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am învăţat că un om are dreptul să se uite în jos la altul doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.

Sunt atâtea lucruri pe care aş putea să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar mai servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că, din nefericire, voi fi murit.

Spune intotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta odată şi încă odată, până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu aş presupune, în mod stupid, că tu deja ştii.

Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată o nouă şansă pentru a face lucrurile mai bine, dar dacă cumva greşesc, şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face placere să-ţi spun cât te iubesc şi că niciodată nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va mai fi niciodată, in mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai facut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi când ai fost prea ocupat ca să le îndeplineşti o dorinţă. Să-i păstrezi pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine; spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi poartă-te frumos cu ei, fă-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog", şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea necesare pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine."

vineri, 21 noiembrie 2008

Alexandru Andries : Ca nisipul femeile sunt


Bărbaţii-s făcuţi din carne,
Femeile - din oţel,
Ar fi trebuit să fie invers,
Dar Dumnezeu mai greşeşte şi el...

Femeile zic că-s din carne,
Bărbaţii că-s din oţel,
Şi de-aia e noaptea-ntuneric
Şi viaţa e un hotel...

Ca nisipul femeile sunt,
Le ia pe sus orice boare de vânt
Şi-napoi nu mai vin nicicând...
Ca nisipul femeile sunt!

Au camere mari, cu multe oglinzi,
Ca-ntr-o plasă în ele te prinzi...
Când sub pătura moale te-ntinzi
Nici nu ştii cât de adânc te prinzi!

Au ochi să te-oprească,
Şi-aceiaşi ochi să te gonească
Curând...
Ca nisipul femeile sunt...

____________________________________________________________________________________

joi, 20 noiembrie 2008

Demostene Botez - un poet aproape uitat...

Demostene Botez (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, judeţul Botoşani - d. 17 martie 1973, Iaşi) a fost un scriitor şi publicist român, academician (membru corespondent din 1963) şi avocat (licenţiat în drept al Facultăţii din Iaşi).
A debutat în literatură în 1911, cu poezie publicată în revista ieşeană "Arhiva".
Din 1921, a aderat de cercul de la revista "Viaţa românească", care i-a publicat o mare parte a creaţiei sale. Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munţii, premiat de Academia Română.
A publicat multă literatura pentru copii şi a desfăşurat o bogată activitate de traducător. A fost o perioadă preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.



Tristeţi atavice

Tristeţi adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuşti şi panoramă,
Tristeţi de şubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame ;

Tristeţi de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleşte,
De-un vânzător de floricele
Şi-un papagal care ghiceşte ;

Tristeţi de după-amiezi cu soare
Cu moleşita lor căldură,
Cu cerşetori fără picioare
Ce cânta dureros din gură ;

Tristeţi de bărci ce balansează
Caricaturi de-avânt schilod,
Şi de maimuţi ce imitează
Şi râd urâte la norod ;

Tristeţi haine şi adânci
De-acvile cu lanţuri la picioare,
Visând seninătăţi de stânci
La uşa cuştilor murdare ;

Tristeţi bolnave de flaşnete
Cu valsuri vechi şi anodine, -
Tristeţi şi moaşte de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine ?..

____________________________________________________________________________________

Rănitul dintre linii

Ce plumb mă leagă de pământ
Ce greu mi-e trupul şi ce frânt
Ce linişte-i în jur acum
Mi-e viaţa numai ca un fum.

Îmi cad pe faţă fulgi de nea
Ca pe un bulgar de mormânt
Şi nu-i nici ploaie şi nici vânt
Ce rece e pe faţa mea.

De unde-n gura atât cobalt
Ce mult aş vrea să-mi fie cald
Să nu se-audă niciun tun
Ce-nalt e cerul şi ce bun.

Toate-s aproape şi departe
Şi parcă-s legănat de ape
Cu ochii în eternitate
Ce stranie singurătate.

Iar ninge tare şi mi-e frig
Aş vrea să mă ridic să strig
Cine-i alături şi ma cheamă,
mama...
_____________________________________________________________________________________

Mircea Bodolan : Rănitul dintre linii




_____________________________________________________________________________________
Singuratate

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.


(“Cuvinte de dincolo”, 1934)

Lake of Tears - To Blossom Blue

Viorel Dragoş : fraze

dincolo de cuvinte
fiinţele lor
spuneau o altă
poveste

frumuseţea ei
îi speria

se apărau ridicând
ziduri

cuvintele din ziduri
construiau arme complicate
pe care le numeau
fraze

_____________________________________________________________________________________

miercuri, 19 noiembrie 2008

Ion Barbu : In memoriam

IN MEMORIAM

Stihuri pentru pomenirea unui câine nemţesc,
(e drept dăruit autorului de un prieten franc).
Crescut insă la Isarlâc.

Primăvară belalie
Cu nopţi reci de echinox,
Vii şi treci
Şi-nvii, stafie,
Pe răpusul câine Fox!

Fox frumos
Cu dinţi oţele
Şi preţ mare
La căţele,

Fox nebun
Scurt de coadă
Fuge-n lume,
Se înnoadă!

Primăvară belalie,
Insomnii de echinox,
Dimineţi, lăsaţi să vie
Cum venea, băiatul Fox:

Capul, cafeniu pătat,
Cu miros de dimineaţă,
De zăvozii mari din piaţă
În trei locuri sângerat,
Îl lipeşte de macat,
Ochii-ntoarce, a mirare,
Din piept mare:
Ce lătrat!

Pomi golaşi şi zori de roşuri!
(E aprilie, nu mai)
Forfotă de fulgi pe coşuri,
In cuib fraged: Cir-li-lai.
- Fox al meu, îţi place, hai ?

Cir-li-lai, cir-li-lai,
Precum stropi de apă rece
În copaie când te lai;
Vir-o-con-go-eo-lig,
Oase-nchise-afară-n frig
Lir-liu-gean, lir-liu-gean,
Ca trei pietre date dura
Pe dulci lespezi de mărgean.
Te-ai sculat cu noaptea-n cap,
O sa-ţi dea colgiul hap,
Fox cu ochii-ntorşi cu albul,
Fix cu ochii la harap!

Sus în pat
Haide - zup!
Adă botul
Să ţi-1 pup.
La ureche-apoi să-1 pui,
Să zici iute ce-ai să-mi spui.
Vrei să batem lunci, păduri?

Ori eşti poate în călduri
Şi-ai venit să-ţi caut fată
Tot ca tine de pătată:
Nunul vinovat să-ţi fiu,
Să-mi vând sufletul de viu!

Nu mă bag să caut fată,
Că e treabă mult spurcată
Şi cădem în postul mare
Si-am caintele amare.

Dar nu-ti arde de paduri
Si mai va pana-n calduri.
Vad acum ce sta sa zica
Botul tau. Stii vreo pisica!

Si tii minte ca mi-e draga,
Miorlaita, care-si baga
Prin camari, prin asternuturi,
Ochi-pucioasa, de te scuturi:

Dracu-aducator de boale,
Cald inel, cu blana moale
Si cu prefacut rasuflet
Ca pacatele din suflet!

Stai un pic,
Ca ma ridic
Si-i venim acum de hac!
Lasa numai sa ma-mbrac
Si-ti ajut sa urci in pom,
Caine vorbitor si om,
S-o dam jos din pom si craca,
Apoi - tava
Si-n tarbaca,
De trei ori de capul scarii
Sa-i frangem sira spinarii!

Nalt, curat sub corn de rai,
Dezlega-vom: cir-li-lai,

Cir-li-lai
Precum stropi de apa rece
In copaie cand te lai;
Vir-o-con-go-eo-lig,
Oase-nchise-afara-n frig;
Lir-liu-gean, lir-liu-gean,
Ras al pietrelor de-a dura
Pe trei trepte de margean!
_____________________________________________________________________________________

Tudor Gheorghe : In memoriam (albumul "Primăvara", Electrecord,1976)