sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Lucian Blaga: Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi -
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău îl vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

vineri, 30 ianuarie 2009

Vasile Şeicaru : Starea de alb

Un articol preluat de pe site-ul lui Vasile Şeicaru, cu acordul autorului. Originalul îl găsiţi aici.

"Când ninge oamenii sunt parcă mai luminoşi, mai veseli, sau cel puţin aşa gândesc eu că ar trebui să fie! Prostii... aşa credeam, aşa ştiam eu, dar asta se întâmpla de mult, din vremea copilăriei mele! Am ieşit în oraş şi am văzut feţele oamenilor, le-am urmărit cu atenţie reacţiile, mersul, gesturile! Numai copiii se mai bucură, în rest cei mari, adulţii, sunt prea preocupaţi cu alte trebi, cum că desigur iarna nu-i ca vara şi numai de zăpada asta nu mai aveam chef şi stare s-o primim. Am întalnit priviri piezişe în sus, spre cer, priviri fugare, uşor nervoase… oameni grăbiţi să ajungă acasă. Doar iarna cu toate ale ei e mai interesantă şi mai la îndemână s-o priveşti de după perdea, sau prin sticla ferestrei. Din mersul lent al maşinii, fulgii ţi-ar putea fi prieteni, sau chiar ţi-ar putea smulge un zâmbet de bucurie, daca liniştea asta nu ţi-ar fi tulburată de starea generala de nervozitate, dacă nu cumva chiar de o anume stare de nebunie. Puţini sunt cei care se mai opresc în vreun loc retras să privesca pur şi simplu cum ninge! Ninsorile vin de la îngeri! Azi au fost o droaie deasupra oraşului, dar nu-i vede oricine. Trebuie să ai rabdare, timp, stare... şi să crezi! Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să te apropii de cineva şi să-i spui:
- Ştii, mă gândesc uneori că îngerii sunt răspunzători de puritatea fulgilor de zapadă doar până când aceştia ating pamântul. După asta urmează marea maculare! Cât de puţin ţine starea de alb! Cineva mi-a spus odată că a sărutat un fulg de zăpadă. Ce prostie... parcă o văd închizând ochii şi ucigându-l înainte să atingă pamântul... sau, cine ştie, poate salvându-l! O fetiţă frumuşică foc se străduieşte să prindă în mâini fulgii efemeri... şi încearcă, şi iar încearcă. Se uită apoi mirată spre mama atât de fericită...
-Mami, mami, nu vor să stea, nu vor să stea!
Primi fulgi din prima iarnă pe care o percepe altfel! Vor urma un şir întreg de ierni în care starea de alb îi va da trăiri diferite! Starea de alb ca o nevoie de puritate, când pentru câteva clipe uiţi de toate urâciunile vieţii, de toate grijile tale inchipuite sau reale, când dacă eşti atent poţi asculta liniştea din ceruri... dar ce spun eu aici... starea de alb e răspunsul tău la rugăciune din care înţelegi atât de mult, sau poate...nimic!
Am văzut o bătrână privind spre cer şi primind albul celest cu un suspin! Fulgi! Unii bătrâni percep starea de alb ca pe o mangâiere, alţii ca pe un blestem şi cei mai mulţi ca pe o nădejde! Îndrăzneala lor nebună de atâţia ani, de când încearcă prin căldura sufletului lor să-i topească. Nu puţini sunt cei care au reusit sa-i transforme in picuri calzi, picuri săraţi, picuri amari. Intr-o staţie de tramvai, cei ce-l aşteaptă sunt stropiţi de zăpada topită deja, amestecată cu noroiul care umple doua trei gropi din asfaltul prost pus... zapada murdară de pe roţile unui BMW grăbit, foarte grăbit. Cel de la volan, e nervos, prea nervos! Tocmai acum când abia îşi spălase maşina! Ce ţi-e şi cu starea asta de alb ... cine mai are nevoie de ea ? Mai am câteva sute de metri şi ajung la repetiţie. Peste 10 minute cobor, fac câţiva paşi şi văd pe zăpadă câteva picături de sânge. Zăpada n-a fost niciodată fierbinte... sângele, da! Viaţa merge înainte şi starea de alb e mai degrabă necesară decât inutilă. Am nevoie mai mult decât oricând de această stare. Poate pentru contrast. Mi-am pus în gând să mă lupt cu contrastele!"

Metallica : Nothing Else Matters

Metallica @ San Francisco Symphony Orchestra

G.F. Haendel : Concert pentru laută şi harpă în B flat major

Georg Friederich Handel (1685-1759)


Compozitor aparţinând perioadei baroce, Haendel a sintetizat tendinţele epocii sale, oferindu-le publicului într-o viziune proprie. A cântat la clavecin, orgă, violoncel, oboi şi violă. A fost contemporan cu Bach însă creaţia lui Handel este mai accesibilă, mai directă ca mesaj, mai puternică din punct de vedere melodic. A avut o putere de muncă impresionantă şi capacitatea de a trece, cu multă uşurinţă, de la o lucrare la alta.

Ion Luca Caragiale

În 30 ianuarie 1852 se naşte Ion Luca Caragiale (la Haimanale, judeţul Prahova) fiind primul născut al lui Luca Caragiale şi al Ecaterinei. Tatăl său (1812 - 1870) şi fraţii acestuia, Costache şi Iorgu, s-au născut la Constantinopol, ca fii ai lui Ştefan, de profesie bucătar, angajat de Ion George Caragea în suita sa la sfârşitul anului 1812.
În 1868 Caragiale a obţinut de la tatăl său autorizaţia de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamaţie şi mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei şi s-a mutat cu familia la Bucureşti, luându-şi cu seriozitate în primire obligaţiile unui bun şef de familie. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, după propunerea lui Mihail Pascaly. Din 1873 până în 1875, a colaborat la Ghimpele, cu versuri şi proză, semnând cu iniţialele Car şi Policar (Şarla şi ciobanii, fabulă antidinastică). S-a născut, prin urmare, autorul satiric, însă prin sacrificarea poetului liric, căruia îi va supravieţui, ocazional, autorul de fabule, epigrame şi parodii. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la Familia, era sufleur şi copist în trupa lui Iorgu Caragiale.
Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului maghiar Kemény István, intitulată „Nenorocul”. Acuzaţia a apărut în 1901 în două articole din Revista literară, semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din Bucureşti, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a acţionat in justiţie şi a câştigat fără probleme, graţie pledoariei avocatului său, Barbu Ştefănescu Delavrancea. Acest fapt a condus la decizia dramaturgului de a se muta împreună cu familia sa la Berlin, în 1904, când a primit o mult aşteptată şi disputată moştenire de la mătuşa sa, Mumuloaia din Şcheii Braşovului, una dintre cele mai celebre şi bogate mătuşi din România. În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuinţa sa de la Berlin din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.
Cinci luni mai târziu, la 18 noiembrie, sicriul cu rămăşiţele sale pământeşti a fost adus la Bucureşti şi, la 22 noiembrie 1912 s-a făcut înmormântarea la cimitirul Şerban Vodă. Cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, a făcut un ocol prin faţa Teatrului Naţional şi a continuat apoi drumul până la cimitir, în fruntea miilor de bucureşteni care au luat parte, la această solemnitate aflându-se toţi marii scriitori ai timpului: Al. Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Şt. O. Iosif, O. Densuşianu, Corneliu Moldovan, Delavrancea, Sandu Aldea, N.D. Cocea şi alţii. Delavrancea, în cuvântarea pe care a ţinut-o la biserica Sf. Gheorghe, menţiona: „Caragiale a fost cel mai mare român din câţi au ţinut un condei în mână şi o torţă aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torţa arde şi nu se va stinge niciodată.”
Mihail Sadoveanu: „Caragiale a însemnat o dungă mare şi foarte luminoasă în literatura noastră contemporană; ea a rămas asupra noastră şi va rămâne asupra tuturor generaţiilor.”
Titu Maiorescu : „Convingerea ce o am despre Caragiale este că are una dintre cele mai vioaie inteligenţe ce le poate produce natura, eclectic, bună memorie, momente în care această extraordinară vibratilitate celulară a materiei cenuşii din creieri îl scoate mai presus de el însuşi şi-l face capabil de scrieri literare de mare valoare.”
Structura omenească a lui Caragiale, ca şi aceea artistică, era una duală: una de ironist şi farsor, cu o rezervă nesecată în direcţia manifestărilor umoristice şi cinice, şi alta de sentimental („Eu sunt un sentimental, domnule!”), neliniştit şi măcinat de melancolii ascunse şi ciudate la un asemenea temperament.
Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii şi o dramă), nuvele şi povestiri, momente şi schiţe, publicistică, parodii, poezii.
Teatru
O noapte furtunoasa (1879)
Conu Leonida fata cu reactiunea (1880)
O scrisoare pierduta (1884)
D-ale carnavalului (1885)
O soacra (farsa fantezista intr-un act)
Hatmanul Baltag (opera bufa)
Incepem (instantaneu intr-un act)
1 Aprilie (monolog)
Napasta (1890)


joi, 29 ianuarie 2009

Zi-mi cum dormi şi-ţi spun cum eşti

Daca vrei să vezi adevărata personalitate a unei persoane, atunci încearcă să o prinzi dormind intr-un loc confortabil, pentru că felul în care dormim poate să dezvaluie lucruri interesante despre personalitatea noastră.

Poziţia fetus
Dacă dormi ghemuit în poziţia fetus înseamna că eşti o persoană dură la exterior, însă foarte sensibilă în interior. Timidă când întâlneşti prima dată pe cineva, însă după ce cunoşti mai bine acea persoană devii mai relaxat şi foarte placut. De asemenea, dacă dormi astfel înseamnă că te simţi singur şi eşti deprimat, fiind obsedat de greşelile din trecut şi de eşecurile tale. Esti ezitant şi indecis, dându-le celor din jur impresia ca cel mai mult în viaţă îţi lipseşte dragostea. Aceasta este cea mai comună poziţie în care dorm oamenii, adoptată de 41% din cele 1.000 de persoane care au luat parte la studiu. Şi de două ori mai multe femei adoptă această poziţie comparativ cu bărbaţii.
Poziţia copacului
Daca dormi pe o parte, cu ambele braţe pe langă corp, sau cu palma sub cap, înseamnă că eşti o persoană sociabilă căreia îi place să fie în centrul atenţiei, şi mai înseamnă că ai încredere în oameni, chiar şi în străini. Insă poţi fi şi foarte uşor de păcălit. De asemenea, ai mare încredere în tine, vei avea succes în tot ceea ce întreprinzi şi vei face lucrurile cu multă pasiune. Persoanele care dorm pe partea dreaptă, cu palma sub cap, se pare că vor avea noroc în viaţă şi vor câştiga mulţi bani.
Pozitia de tanjeala
Dormi pe o parte, cu ambele maini intinse inainte? Atunci ai o fire deschisa, insa esti si suspicios si de cele mai multe ori cinic. Te hotarasti foarte greu, insa odata ce ai luat o decizie, cu greu ti-o mai schimbi.
Pozitia soldatului
Pe spate, cu ambele brate pe langa corp. Esti in general rezervat si tacut. Tinzi sa iti fixezi tie si celorlalti standarde foarte inalte, la care de putine ori poti ajunge.
Pozitia in cadere libera
Dormi pe burta cu mainile in jurul pernei cu capul intr-o parte. Esti o persoana prietenoasa si galagioasa, de gasca si putin obraznic la exterior, dar in interior esti agitat si usor de enervat, insa putini vad aceasta parte a ta. Nu suporti criticile sau situatiile de criza, si iti pasa mult de ceea ce cred ceilalti despre tine. Te ingrijorezi pentru propria-ti persoana si vrei ca cei din jurul tau sa actioneze dupa propriile tale dorinte, facandu-ti totdeauna pe plac. De multe ori nepasator fata de ceilalti dar si de viitorul tau si neorganizat, mereu cu capul in nori.
Pozitia stea de mare
Dormi pe spate cu ambele maini in jurul pernei. Esti un foarte bun prieten pentru ca esti oricand gata sa-i asculti pe ceilalti si te oferi imediat sa-i ajuti. Nu iti place sa fii in centrul atentiei. De asemenea, esti destept si iti place sa inveti si sa aflii lucruri noi. Esti plin de idei inovatoare si excentrice pe care putini le inteleg. Ai mare grija de propria familie, insa cu greu iubesti cu adevarat pe cineva.
Pozitie invelita
Daca te invelesti fara sa vrei in timpul noptii din cap pana la picioare, inseamna ca esti o persoana care in public se preface puternica, obraznica, galagioasa, dar in realitate esti slab. Cand ai o problema, preferi sa o rezolvi singur chiar daca nu te pricepi si iti plangi de mila decat sa ceri ajutorul cuiva.
Pozitia pe spate cu picioarele incrucisate. Esti o obsedat de propria persoana, conservator, acceptand foarte greu schimbarile de orice natura. Principala ta caracteristica este solitudinea. Cu toate acestea, esti o persoana foarte toleranta.
Pozitia pe spate cu mainile si picioarele desfacute
Iti place la nebunie libertatea. Esti dependent de confort si iubesti tot ceea ce e frumos. Iti place sa cheltui, dar spre norocul tau castigi si bine. Iti place sa barfesti si sa te amesteci in problemele altora.
Pozitia covrig
Esti gelos, invidios si razbunator. Te enervezi foarte usor si iti este greu sa-ti faci prieteni.
Pozitia pe o parte cu un genunchi indoit
Esti inclinat sa fii mereu morocanos, intotdeauna sa te plangi de ceva si sa ai impresia ca toate iti merg pe dos. Esti mereu tensionat si iti faci probleme din orice lucru marunt.
Pozitia pe o parte cu bratul sub cap
Esti politicos, sincer, iubitor, calm si amabil. Insa ai foarte putina incredere in propriile forte si nu suporti sa faci o greseala. De multe ori esti o persoana nefericita.

Pisicuţe, pis, pis, pis :))



miercuri, 28 ianuarie 2009

Concert Tudor Gheorghe la Deva


Tudor Gheorghe va susţine un concert la Deva, pe 15 februarie 2009, de la ora 19, pe scena Casei de Cultură "Drăgan Muntean".

Spectacolul este intitulat "Taina Cuvintelor". Preţul unui bilet de intrare la concert este 50 de lei.

Cezar Ivănescu : Amintirea Paradisului

Când eram mai tânar
şi la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea,
eu te-am visat.
Înfloreai fără păcat,
într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr
şi la trup curat.

Nu ştiam ca esti femeie, eu bărbat
Lânga tine cu sfială m-am culcat
Şi dormind eu am visat; tu, visând,
ai lacrimat
Când eram mai tânar
şi la trup curat

E pierdută noaptea aceea
de acum!
Carnea noastră, de-i mai ştie
al ei parfum
Poamele ce-n pom azi stau,
gustul cărnii tale-l au
Şi cad mâine toate, putrede,
pe drum.

Fă-l să fie, Doamne Sfinte,
numai om
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Şi când pomul flori va da,
fă să-i cadă carnea grea,
Cum cădea-va, după cântec,
mâna mea…
__________________________________________________________________

Tudor Gheorghe : Amintirea Paradisului (Albumul "Viaţa lumii", 1973)


Mihail Sebastian: „De două mii de ani…”

“Mi-e un dor imens de simplicitate şi inconştienţă. Dacă aş putea să regăsesc de undeva din fundul veacurilor cîteva senzaţii simple şi tari – foame, sete, frig – dacă aş putea să trec peste două mii de ani de talmudism şi melancolie, să am încă odată, presupunînd că cineva din neamul meu a avut-o vreodată, bucuria limpede de a vieţui…
Dar fericirea mea, cînd e, este tumultoasă, obscură, făcută din nesfîrşite ocoluri, ameninţată la fiecare pas de o cădere. Eram fericit acum trei zile. Sunt deprimat azi. Ce s-a întîmplat ? Nu s-a întîmplat nimic. A căzut undeva o proptea interioară. S-a deschis undeva o amintire prost închisă.”

„Ceva îmi spune că suntem incapabili să trăim până la capăt un moment de viaţă. Oricare. Că rămînem veşnic alături de ce se întîmplă, puţin mai sus, puţin mai jos de lucruri, niciodată însă în miezul lor. Că lăsăm sentimentele şi evenimentele pe jumătate neterminate, să atîrne după noi, nedesăvîrşite. Că n-am fost niciodată deplin canalii sau deplin îngeri. Că rugurile sufleteşti pe care am ars s-au stins la jumătate. Că am trăit în eterne tranzacţii cu norocul şi nenorocul.”

Ana Blandiana : La Paris

La Paris, la colţ de străzi,
cireşele cresc în lăzi;
strugurii afuzalii
cresc de-a dreptul în cutii;
piersicile, nici n-aţi crede,
cresc de-a dreptul în şervete.

Şi-ascultaţi-mă pe mine,
prunele cresc în vitrine
pepenii în galantar
merele cresc pe cântar,
iar alunele sadea
cresc în bar, pe sub tejghea.

Un plictis de zile mari
nu albine, nu bondari,
dar nimic de zis
pe orice stradă din Paris
orice câine, cât de mic,
duce-n coadă un covrig.
_______________________________________________________________
Tudor Gheorghe : La Paris (albumul "Diligenţa cu păpuşi", 2002)


Din extemporalele elevilor de liceu, absolut autentice !

(comentariile scrise intre paranteze îmi aparţin):

· Nicolae Filimon a scris o carte despre boieri, unii mai cu vechime fiind ciocoi.

· Al.Vlahuţă a cules de pe drumuri multe peisaje pe care le-a descris cu un penel meseriaş.

· Coşbuc ne spune liric că boierii să nu mai lovească în cei dezbrăcaţi şi goi, mai bine să le dea pământ arabil.

· În multe poezii, O.Goga a scos în evidenţă natura şi treieratul pe căldură.

· G.Călinescu ne-a lăsat o carte foarte groasă în care arată cum s-a înfiinţat literatura română şi ce scriitori au lucrat la origini. (Calinescu a lăsat o carte muuuult prea groasă pentru elevii noştri…)

· Lucian Blaga povesteşte în versuri că pe vremea sa era atât de linişte că dacă mergeai pe apă nu te scufundai iar în pomi se auzea cum creşteau sicrie.

· Marin Preda a avut viaţa ca o pradă, de aceea a compus „Delirul”. Scriitorii care se consuma mult, mor. (Mor şi cei care nu se consumă, nu scapă nimeni !)

· În „Răscoala” ţăranii se adună cu coase, îndârjiţi pe câmp, în timp ce Rebreanu îi priveşte cu un ochi de mare prozator. (Celălalt ochi era de mare poet, nu se putea uita cu ăla…)

· Lupta dintre Baiazid şi Mircea este foarte concretă. Parcă Eminescu i-ar fi privit peste gard. (Curios şi Eminescu, ca tot omul…)

· Ficatul este un duşman al alcoolului dar nu se poate împotrivi.

· Conjuncţia „şi” permite lungirea unei conversaţii.

· Sistemul osos este format din schelet şi alte oase care au un aspect funebru.

· George Călinescu a fost un munte de literatură.

· Bălcescu a murit în cea mai mafiotă regiune italiană: Palermo.

· În”Gorunul” lui Blaga apare un sicriu pe care poetul îl simte fioros de aproape.

· Tudor Arghezi a debutat editorial târziu, când alţi scriitori renumiţi erau deja morţi. (Şi uite aşa n-a avut Arghezi nicio concurenţă şi a devenit, pe locul viran lăsat de moartea celor renumiţi, cel mai mare poet român al secolului XX.)

Ludwig van Beethoven : Sonata lunii



Şi o interpretare de excepţie a părţii a III-a.

Lucian Blaga : Gorunul

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

O, cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.

marți, 27 ianuarie 2009

J.S. BACH : Johannes Passion (Herr, unser Herrscher)

Orchestra: La Chapelle Royale, corul Collegium Vocale, dirijor Gent Philippe Herreweghe. Imagini din filmul "The Passion of the Christ", 2004, regia Mel Gibson. În rolul Mariei, actriţa Maia Morgenstern.

George Ţărnea : E limpede mamă

E limpede mamă sunt nufăr
mi-e bine mi-e soare nu sufăr

cresc păsări la mine-n ureche
un alb magistral mi-e pereche

am valuri de stele în sânge
de ce n-aş avea de ce-aş plânge

în carne am ţăndări de vâslă
zăpezi de cristal şi de pâslă

căderea spre cer mi-e egală
în suflet port versuri de gală

e limpede mamă mi-e bine
ce vrei ce mai vrei de la mine.

Franz Schubert : Simfonia nr. 8 ("Simfonia neterminată")

Franz Peter Schubert (1797 – 1828), compozitor austriac, a scris peste 600 de lied-uri, noua simfonii (inclusiv celebra "Simfonie neterminată"), muzică liturgică, numeroase lucrări pentru orchestră de cameră sau pian. In timpul vieţii s-a bazat mai mult pe sprijinul material al prietenilor şi al familiei pentru că recunoaşterea operei sale era limitată şi a câştigat prea puţin din vânzarea operelor sau din lecţii de muzică date ocazional. În ultimul an de viaţă (a trăit doar 31 de ani...) începuse să fie recunoscut şi apreciat. În deceniile următoare morţii sale interesul pentru opera lui a crescut spectaculos. Compozitori ca Franz Liszt, Robert Schumann şi Felix Mendelssohn au descoperit şi colecţionat lucrările sale în secolul al XIX-lea.
Azi Franz Schubert este recunoscut în întreaga lume ca fiind unul dintre cei mai mari compozitori.
Cheia în care a fost scrisă Simfonia nr.8 era neobişnuită pentru o simfonie scrisă în perioada clasică. Nici Haydn, nici Mozart, nici Beethoven nu au scris simfonii în B minor. Ea prezintă elemente de tranziţie către perioada romantică. E numită "neterminată" pentru că are doar două părţi (aparent cel puţin).

Pentru mine personal această simfonie are o semnificaţie aparte, în primul rând este una din primele ascultate de mine de pe un disc de vinil primit cadou la împlinirea a 18 ani. Mozart (Concert pentru vioară nr.3 în Sol major) şi Franz Schubert (Simfonia nr.8) au fost primele discuri de muzică clasică din colecţia mea, le-am şi ascultat de multe ori dat fiind că multă vreme au fost şi singurele pe care le-am avut. Ele îmi vor aminti întotdeauna de prietenul care mi le-a dăruit şi care cântă, cred, şi acum la vioară, undeva, în lumea largă, într-o orchestră simfonică, poate printre altele şi această lucrare de o frumuseţe uneori tragică, alteori stranie şi tulburătoare...

Simfonia neterminată
1. Allegro moderato in B minor
2. Andante con moto in E major



___________________________________________________

luni, 26 ianuarie 2009

Lecţii despre afaceri :))

Lecţia 1 – COMUNICAREA

Un tip intră în propria locuinţă, obosit după o zi de muncă. Exact în acelaşi timp nevasta lui iese de sub duş. Deodată se aude soneria apartamentului. După o discuţie scurtă, în timpul căreia decid care dintre ei să meargă să răspundă, femeia iese din baie, se înveleşte într-un prosop şi se duce să deschidă uşa de la intrare. Era Mircea, vecinul de palier. Înainte să poată spune un cuvânt, Mircea îi spune:
- Iţi dau 500 de euro pe loc dacă laşi să cadă prosopul de baie cu care eşti acoperită!
Puţin mirată, femeia ezită câteva secunde după care desface prosopul şi rămâne goală în faţa lui Mircea. El o priveşte din cap până-n picioare, după care îi întinde cei 500 de euro. Surprinsă de această întâmplare, dar mulţumită de mica avere pe care tocmai o făcuse în mai puţin de două minute, femeia închide uşa apartamentului şi intră în sufragerie unde soţul său se uita la televizor. Soţul o întreabă:
- Cine-a fost?
- Mircea, vecinul nostru de palier.
- Ah, perfect. Ţi-a dat cei 500 de euro pe care mi-i datora?

MORALA: Dacă împărtăşiţi la timp partenerilor dumneavoastră informaţiile importante referitoare la clienţi şi la riscuri, puteţi evita o vânzare sau o negociere proastă.

Lectia 2 - CUNOAŞTEREA PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR

La volanul maşinii sale, în drum spre biserică, un preot trece pe lângă o călugariţă care mergea pe jos. Se opreşte şi se oferă să o ducă până la mânăstire. Ea acceptă, urcă în maşina şi, încrucişându-şi picioarele, lasă la vedere nişte coapse superbe. Preotul nu se poate abţine şi, tot fixând picioarele tinerei calugariţe, pierde pentru câteva momente controlul autovehiculului. Dupa ce reuşeşte să stăpânească din nou maşina, pune dintr-odată mâna dreaptă pe picioarele maicuţei. Ea îl priveşte şi spune:
- Părinte, vă amintiţi Psalmul 129?
Ruşinat, preotul se retrage subit şi-şi cere scuze. Puţin mai încolo, sub impulsul tentaţiei, profită de schimbarea vitezei pentru a începe din nou. Şi măicuţa îl apostrofează prompt:
- Părinte, vă amintiţi Psalmul 129?
Părintele roşeşte din nou din cap până-n picioare şi-şi retrage mâna de pe picioarele pasagerei, bâlbâind:
- Imi pare rău, soră, trupul îmi este foarte slab. Ajung la mânăstire, calugariţa coboară din maşină fără să spună un cuvânt şi-i aruncă o ultimă privire plină de înţelesuri. Preotul se grăbeşte către prima Biblie pe care o găseşte şi citeşte uluit la Psalmul 129: „Mergi mai departe, caută întotdeauna în sus şi-ţi vei găsi gloria."

MORALA: La serviciu fiţi întotdeauna bine informaţi pentru că altfel riscaţi să rataţi ocazii unice!

Lectia 3 - RELAŢIILE CU COLEGII


Un agent de vânzări, un contabil şi un director de personal, toţi colegi în aceeaşi firmă, ies împreună la prânz să mănânce şi, cum mergeau ei către un mic restaurant să ia masa, găsesc pe stradă o lampă cu ulei veche. O ridică... şi un duh iese la lumină.
- De obicei eu împlinesc 3 dorinţe, dar cum voi sunteţi 3, am să vă împlinesc câte una la fiecare.
Agentul de vânzări se bagă repede în faţă gesticuland:
- Eu, eu! Vreau să fiu pe o plajă albă din Bahamas într-o vacanţă care să nu se termine niciodată şi fără să am griji care să mă împiedice cumva să mă bucur de frumuseţea vieţii.
Nici nu termină bine de spus dorinţa şi agentul dispare imediat. Contabilul iese şi el in faţă:
- Eu, eu! Eu vreau să savurez un Martini pe o plajă din Tahiti împreună cu femeia visurilor mele.
Şi puf!, dispare şi contabilul.
- E rândul tău, spuse duhul uitându-se la directorul de personal.
- Vreau ca aştia doi să fie inapoi la birou până se termina pauza de masă.

MORALA: Lăsaţi întotdeauna superiorul ierarhic să-şi exprime primul dorinţele!
__________________________________________________________________________________

Lewis Carroll: Alice in Wonderland (Alice în Ţara Minunilor)

Din cărţile copilăriei mele, una care m-a fascinat şi mă fascinează şi azi...




sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Radu Stanca : Numai noaptea

Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.

Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!

Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!

___________________________________________________________________________________

Nicu Alifantis : Numai noaptea

vineri, 23 ianuarie 2009

Salvatore ADAMO : Patwon

Radu COSAŞU : ...şi nu vă mai plîngeţi!

„Vă lipseşte cultura detaliilor“
(portarul canadian Hirschfeld de la echipa campioană CFR Cluj)

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor,
personal, nu vă înţeleg. Cum? Vă lamentaţi zi şi noapte de incultura naţiei şi n-aţi auzit de cultura ipocriziei?

...de cultura linguşelii?
...de cultura linguriţei?
...de cultura refuzului?
...de cultura mitei?
...de cultura mititelului?
...de cultura aroganţei?
...de cultura ambulanţei?
...de cultura ambivalenţei?
...de cultura apatiei?
...de cultura antipatiei?
...de cultura insomniei?
...de cultura iasomiei?
...de cultura amneziei?
...de cultura gigacaloriei?
...de cultura disperanţei?
...de cultura bujiei?
...de cultura abajurului?
...de cultura abatorului?
...de cultura Imodiului?
...de cultura calcistică?1 (alta decît a calciului...)
...de cultura penaltiului?2
...de cultura unui turneu final?3
...de cultura abuzului?
...de cultura obuzului? (dar şi a cobuzului)
...de cultura obrazului?
...de cultura pipei?
...de cultura pipetei?
...de cultura cailor de la biciclete?
...de cultura rujului?
...de cultura rugului?
...de cultura duşului?
...de cultura galoşului?
...de cultura gulaşului?
...de cultura pilei?
...de cultura milei?4
...de cultura silei?5
...de cultura injuriei?
...de cultura rahatului lokum?
...de cultura termopană?
...de cultura (b)locului?
...de cultura liftului?
...de cultura ringului?
...de cultura bling-bling-ului?
...de cultura bla-bla-ului?
...de cultura viscerală?
...de cultura groazei?
...de cultura strigătului pînă la cer?
...de cultura tam-tam-ului mediatic?
...de cultura (s)exagerării?
...de cultura culturismului?
…de cultura...

În această clipă, aud că la Londra şi în alte oraşe mari ale Angliei s-a consacrat o „cultură a cuţitului“ fără de care bandele de adolescenţi nu pot supravieţui.
Şi numai fiindcă aveţi „cultura indiferenţei“ – aşa a explicat aseară un responsabil cu drepturile omului din SUA de ce într-un spital din New York a fost lăsată să moară o bolnavă psihic: prin „cultura indiferenţei“ –, numai de aceea nu înţelegeţi că, totul fiind cultură, vom ajunge la cultura inculturii.

1 Cultura fotbalistică, în italiană, dar şi cultura hocheistică, la cehi.
2 De la Cornel Dinu citare.
3 De la Ionuţ Lupescu citare. Ei, nu ştiţi nici cine e Ionuţ Lupescu?
4, 5 Sînt, de multe ori, totuna – vezi demonstraţia febrilă din Necredinciosul lui Ion Vianu.

(Articol aparut la rubrica permanenta "din vieaţa unui extremist de centru" in revista Dilema veche,Anul V, nr.232 - 28 iulie 2008.)
________________________________________________________________________________

The BEATLES : Love Me Do (1962)

Love, love me do
You know I love you
I'll always be true
So please, love me do
Whoa, love me do

Love, love me do
You know I love you
I'll always be true
So please, love me do
Whoa, love me do

Someone to love
Somebody new
Someone to love
Someone like you

Love, love me do
You know I love you
I'll always be true
So please, love me do
Whoa, love me do

Love, love me do
You know I love you
I'll always be true
So please, love me do
Whoa, love me do
Yeah, love me do
Whoa, oh, love me do
Yeah, love me do
Whoa, love me do...


Evenimente de-a lungul anilor : 1961, 1962

1961

* În martie Ion Gheorghe Maurer devine preşedintele Consiliului de Miniştri al României, funcţie pe care o va păstra timp de 13 ani, adevărat record în domeniu.
* Sovieticul Iuri Gagarin este, din 12 aprilie, primul om lansat în spaţiul circumterestru.
* Cu cât se lărgeşte spaţiul, cu atât se îngustează planeta: pe 17 aprilie, o debarcare eşuată a unor trupe antrenate de CIA în Golful Porcilor, Cuba; pe 13 august, la iniţiativă sovietică, începe construcţia Zidului Berlinului, simbol al fracturii totale dintre cele două lagăre ideologice.
* La Bucureşti apare revista lunară de literatură universală Secolul XX.

1962

* În aprilie, regimul comunist de la Bucureşti anunţă, prin vocea lui Gh.Gheorghiu-Dej, încheierea colectivizării agriculturii.
* Memento al gulagului stalinist, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, de Alexandr Soljeniţîn este tipărită la Moscova.
* Pe 11 iulie, satelitul Telstar mediază puntea de imagini televizate dintre Europa şi Amrica de Nord.
* Marilyn Monroe se sinucide pe 5 august.
* Pe 14 august, un avion american de spionaj detectează pe teritoriul Cubei o rachetă balistică de producţie sovietică; este prologul dramaticei crize a rachetelor, din 18-28 octombrie, soluţionată prin retragerea rachetelor sovietice de pe insula cubană în schimbul promisiunii guvernului SUA că nu vor mai încerca doborârea regimului Castro.
* În septembrie, în topul britanic intră piesa "Love me do" a unui grup obscur pe nume Beatles; cei patru componeţi, refuzaţi iniţial ca neinteresanţi de casa de discuri Decca vor produce cea mai importanta revoluţie a secolului XX în domeniul muzicii tinere, odată cu impunerea curentului pop.

Charles Baudelaire: À Celle qui est trop gaie

Ta tête, ton geste, ton air
Sont beaux comme un beau paysage;
Le rire joue en ton visage
Comme un vent frais dans un ciel clair.

Le passant chagrin que tu frôles
Est ébloui par la santé
Qui jaillit comme une clarté
De tes bras et de tes épaules.

Les retentissantes couleurs
Dont tu parsèmes tes toilettes
Jettent dans l'esprit des poètes
L'image d'un ballet de fleurs.

Ces robes folles sont l'emblème
De ton esprit bariolé;
Folle dont je suis affolé,
Je te hais autant que je t'aime!

Quelquefois dans un beau jardin
Où je traînais mon atonie,
J'ai senti, comme une ironie,
Le soleil déchirer mon sein,

Et le printemps et la verdure
Ont tant humilié mon coeur,
Que j'ai puni sur une fleur
L'insolence de la Nature.

Ainsi je voudrais, une nuit,
Quand l'heure des voluptés sonne,
Vers les trésors de ta personne,
Comme un lâche, ramper sans bruit,

Pour châtier ta chair joyeuse,
Pour meurtrir ton sein pardonné,
Et faire à ton flanc étonné
Une blessure large et creuse,

Et, vertigineuse douceur!
À travers ces lèvres nouvelles,
Plus éclatantes et plus belles,
T'infuser mon venin, ma soeur!

Salvador Dali

Salvador Dalí (11 mai 1904-†23 ianuarie 1989), pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant al curentului suprarealist în artă.


Salvador Dalí: Persistenţa memoriei (Museum of Modern Art, New York)


Salvador Dali: Visul (The Cleveland Museum of Art)

joi, 22 ianuarie 2009

George Gordon Byron : Romanţă

I
A mea tânără taină afund rămâne-ascunsă
În tristu-mi, singuratic suflet prea obosit;
Iar când inima-mi bate de sila ei împunsă
L-a ta ca să răspunză, atunci ea s-a vădit!
Şi singură-n tăcere o simt iar tremurând.

II
A mea flacără este vecinică, nevăzută
Ca şi slaba lumină candelei sub mormânt,
Ş-a deznădejdii rece întunecime mută
În veci nu o va stinge; iar razele ei sânt
Întocmai de zadarnici ca şi când n-ar fi fost.

III
Aibi-mă-n pomenirea-ţi, la groapa mea nu trece
Făr-a-ţi arunca ochiul şi fără a gândi
L-aceea ce cenuşa-i te simte, deşi rece;
Singura chinuire şi iad ce-aş suferi
Este de a fi stinsă din pomenirea ta.

IV
Ascultă-mi ast din urmă glas singur pentru tine
Virtutea nu opreşte a plânge pe cei morţi;
În veci eu ţi-am cerut-o, fă-mi singurul ast bine
O lacrimă să-ntimpin l-a veciniciei porţi,
Întâia ş-a din urmă răsplată de amor.

1836

Lord George Gordon Byron (nascut in 22 ianuarie 1788 - mort in 19 aprilie 1824, la numai 36 de ani)

Vaticanul si biblioteca lui


Bibliotheca Apostolica Vaticana, cum este numită în latină, e una din cele mai vechi biblioteci din lume şi conţine colecţii foarte importante de texte istorice. Oficial înfiinţată în 1475, deşi este de fapt mult mai veche, numără în prezent 75.000 de manuscrise şi peste 1,1 milioane de cărţi tipărite, care includ peste 8.500 de incunabule. Arhivele Secrete ale Vaticanului au fost separate de bibliotecă la începutul secolulului al XVII-lea.
Unul din cele mai preţioase documente care există în Biblioteca Vaticanului este Codex Vaticanus, cel mai vechi manuscris cunoscut, aproape complet, al Bibliei.

Începând din iulie 2007 biblioteca a fost închisă pentru public pentru reconstruţie, care se aşteaptă a fi încheiată în anul 2010.

Serghei Prokofiev : Concert pentru pian No. 3

"The Competition" (1980)
Amy Irving este perfect verosimilă în rolul solistei. Solistul real: Daniel Pollack.



Concertul integral (Prokofiev, nr.3)

Robert Desnos : Glasul

Un glas, o voce care vine de atât de departe
Că nu mai face să ne vibreze urechile,
Un glas ca o tobă, voalat,
Parvine, totuşi limpede, până la noi.

Deşi pare să iasă dintr-un mormânt
Nu pomeneşte decât despre vară şi primăvară.
Ne umple trupul de bucurie,
Aprinde pe buze surâsul.

Îl ascult. Nu e o voce omenească
Ce străbate zgomotele vieţii şi ale bătăliilor,
Prăbuşirea trăznetului şi murmurul trăncănelilor.

Dar voi? Nu o auziţi?
Spune “Durerea va fi de scurtă durată”
Spune “Anotimpul cel frumos este aproape.”

Nu o auziţi?


(În româneşte de Mihai Rădulescu, din antologia: “Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de traducător).

Ludwig van Beethoven : Concert pentru vioara in Re major

Singurul concert pentru vioară scris de Beethoven, dar fără el creaţia lui şi muzica clasică ar fi pierdut din strălucire...


I. Allegro ma non troppo
II. Larghetto
III. Rondo. Allegro


Rascolitoarea vioara a lui Beethoven

miercuri, 21 ianuarie 2009

Rabindranath Tagore : Vino aşa cum eşti

Vino aşa cum eşti - nu zăbovi cu-mpodobirea !
Dacă pletele ţi-s răvăşite,
dacă pieptănătura părului nu-i în cărare dreaptă,
dacă panglicile pieptarului nu-s strâns legate,
nu le purta de grijă,
vino aşa cum eşti - nu zăbovi cu-mpodobirea !
Vino cu paşi repezi peste ierburi !
Dacă picioarele ţi se împleticesc în rouă,
dacă la glezne clinchetele zurgălăilor se sting,
dacă mărgăritarele ţi se deşiră de la gât,
nu te mâhni !
Vino cu paşi repezi peste ierburi !
Vezi norii-nvăluind tot cerul...?
Cocorii zboară-n stol din celălalt mal al râului,
şi line adieri de vânt zoresc peste pustiuri.
Cu botu-ntins aleargă vitele în sat spre grajduri.
Vezi norii-nvăluind tot cerul...?
Zadarnic lampa-mpodobirii ţi-o aprinzi,
abia de licăre şi piere-n vânt.
Cine-ar putea să ştie dacă genele tale
n-au fost atinse de funinge...?
Ţi-s ochii mai întunecaţi decât norii de ploaie.
Zadarnic lampa-mpodobirii ţi-o aprinzi -
se stinge pururi...
Vino aşa cum eşti - nu zăbovi cu-mpodobirea !
Dacă din flori cununa nu ţi-i împletită,
cui îi pasă?
Dacă brăţara nu ţi-i încheiată,
aşa o lasă !
Cerul se-ntunecă de nori. Este târziu.
Vino aşa cum eşti -nu zăbovi cu-mpodobirea !...

(Grădinarul)

Edvard Grieg: Concert pentru pian si orchestra in La minor






1. Allegro molto moderato 2. Adagio 3. Allegro molto e marcato - quasi Presto - Andante maestuoso
______________________________________________________________________________________

marți, 20 ianuarie 2009

Iarna (imagini din zona Singiorz-Bai)


Katiusa



(Irina Bilic)

Eva şi Adam :)


Într-o zi, în grădina raiului, Eva îi spune lui Dumnezeu:
- Doamne, am o problema!
- Care e problema ta, Eva?
- Doamne, ştiu ca tu m-ai creat, mi-ai dat această minunată grădina şi toate aceste animale fantastice şi mi l-ai pus şi pe acest şarpe teribil de hazliu lângă mine, dar pur şi simplu nu sunt fericită.
- De ce nu eşti fericita, Eva? veni întrebarea de sus.
- Doamne, sunt singură, şi m-am şi săturat să tot mănânc mere.
- Bine, Eva, în acest caz am găsit o soluţie la problema ta. Voi crea pentru tine bărbatul şi ţi-l voi pune alături.
- Dar ce este acela un bărbat?

- Bărbatul este o creatură ratată, cu multe greşeli şi trăsături urâte de caracter. O să te mintă, o să te înşele şi o să fie incredibil de vanitos şi încrezut. Într-un cuvânt, îţi va face viaţa un calvar. Dar va fi mai mare, mai puternic şi mai rapid şi va avea plăcerea de a vâna şi ucide lucruri. Va arăta comic atunci când se excită, dar fiindcă te-ai plâns îl voi crea astfel încât să îţi satisfacă nevoile carnale. Va fi lipsit de umor şi va iubi mai mult decât orice altceva luptele sau joaca cu mingea. Nu va avea nici prea multă minte, astfel că va avea nevoie de sfatul tău pentru a putea gândi corect.
- Păi sună fantastic, spuse Eva ridicând din sprânceană. Unde-i buba? întrebă ea.
- Ei bine, îl poţi avea cu o singură condiţie.
- Şi care e aceasta, o, Doamne?
- După cum am spus, va fi mândru şi arogant şi se va admira mai tot timpul pe sine. Va trebui să îl laşi să creada că el a fost primul creat. Nu uita, acesta trebuie să rămână micul nostru secret....
Ştii tu...ca de la femeie la femeie...

Ioan Crişan : "Sună şi-ţi va deschide Hortensia !"

"Deci am terminat vasele şi pornesc spre camera de refugiu, să mai verific odată echipamentul. Pe hol, pisica respiră greu. Cred că a luat o mică pauză pentru refacere. Cum mă vede, reia asaltul Himalayei. Nu va reuşi niciodată, deşi... Cine ştie... Dacă într-o zi o văd stând ca un timbru pe perete, la un metru şi ceva înălţime, mi-e teamă că o vom pierde. Adică, dacă şi-a atins ţelul în viaţă, ce rost mai are să trăiască? S-ar usca acolo pe perete şi i-aş mai da şi nişte cuie, să nu cadă din locul visat. Ce-ar fi dacă aş bate-o acum, în cuie, pe perete?! Cred că Hortensia mi-ar mulţumi până s-ar usca. S-ar usca fericită. Simt că mă ţăcănesc. Ca să-mi limpezesc gândurile rele, iau o bere din frigider. Râmele au reuşit s-o taie peste tot. Noroc cu telenovelele, că dacă le vedea Paula, trebuia să-i cumpăr alt frigider. Adun repede 32 de râme, pe care le pun înapoi în cutia lor, şi o astup bine de data asta. Hortensia vâră capul pe uşă şi mă priveşte. Ceva nu este în ordine, de a abandonat peretele. Mă uit în bolul pisicii şi constat că nu mai are boabe. Îi umplu bolul şi iau şi eu una în mână. Tentaţia e mare. Dacă gust şi prefer pe viitor boabele Hortensiei, nu se supără Paula? Nu i-aş mai mânca ei mâncărurile, dar atunci poate s-ar supăra Hortensia. Dar de ce să se supere Hortensia? Fiecare cu bolul lui. Ne-ar trebui trei boluri. Unul în faţa televizorului, unul în camera de refugiu şi unul pe hol, lângă peretele zgâriat. Ar avea şi Paula timp mai mult pentru reluări, şi nu ar mai fi nici vase murdare. Nici nu am mai avea nevoie de vase. Cumpărăm un set de boluri, să fie şi pentru musafiri. Dar dacă o să ajung să mă caţăr şi eu pe pereţi? Ei, şi ?! Doar în hol sunt patru pereţi. Unul eu, unul Paula, desigur Hortensia nu-şi va ceda peretele ei nimănui, şi al patrulea va fi de rezervă. Va fi competiţie în 3. Va trebui să las pregătit un ciocan şi nişte cuie, cu un bilet cu indicaţii, să ştie mama soacră ce are de făcut, în cazul că reuşim să ne căţărăm toţi trei deodată. Dacă ne găseşte uscaţi, să ne întărească cu nişte cuie. Şi angajaţii mei s-ar obişnui cu boabele. Va trebui să cumpăr boluri şi la firmă. E clar că trebuie să consult un medic. Pun cu regret boaba înapoi în pungă şi mă întorc la ale mele. "

Ioan Crişan: "Sună şi-ţi va deschide Hortensia !", Editura Arhip Art, Sibiu, 2007 (pag.12)

N-am găsit altă rimă (Toma Caragiu şi Mircea Diaconu)

Toma Caragiu a fost un actor pentru care superlativele sunt sărace. Era actorul preferat al tatălui meu, şi această scurtă "fabulă" este un moment de graţie în care s-au întâlnit doi mari actori, unul în plină glorie, celălalt la începuturile unei cariere prodigioase în teatru şi în special în cinematografie.
Mircea Diaconu este actorul meu preferat de film, actorul care mie mi s-a părut, de când l-am văzut prima oară (în filmul "Mere roşii") că nu "joacă" în filme, ci trăieşte, există, respiră în acel film cu o naturaleţe căreia nu ştiu acum să-i găsesc egal în lumea hollywoodiană... Poate Tom Cruise să mai aiba această naturaleţe în a "juca" .
Mă bucur de fiecare dată când revăd această scenetă pe care o ştiu pe dinafară deja. Este bucuria pe care doar Arta o poate oferi, acel "catharsis" de care vorbeau grecii.


"Noile isprăvi ale lui Ursulică" : o carte-manuscris pentru (doar doi) copii

Aveam 9 ani aproape iar fratele meu doar 4 când am primit în dar de Crăciun o carte, de fapt un manuscris foarte îngrijit, cu toate datele exterioare ale unei cărţi, doar că era scrisă de mână. Ca soră mai mare şi deja cititoare "încercată" am primit sarcina de a-i citi fratelui meu "Noile aventuri ale lui Ursulică", scrisă de tatăl meu. Nu cred că mi-am dat seama atunci de frumuseţea darului primit.
Chiar dacă lectura era modul meu favorit de petrecere a fiecărui moment liber (am avut cărţi confiscate de învăţătoare pentru că le citeam pe sub bancă în timpul orelor...), cartea nu cred că m-a impresionat mai mult decât oricare altă carte de poveşti. Nu ştiam pe atunci că este un privilegiu să ai o carte destinată doar ţie, de fapt doar nouă, celor doi copii ai autorului. O carte-manuscris pentru (doar doi) copii.

"Alb, ca un pachet de vată
Mic de parcă-i un cotoi
(Are vreme să mai crească)
Răsfăţatul celor doi,

Doi ochi ageri, o codiţă
De-o ureche cam lăsat -
Iac-aşa, pe Ursulică
Gata: vi l-am prezentat.

Toată ziua-l vezi cu Nicu
Şi cu Nelu prin grădini,
Pe izlaz, pe la pădure
Umplând coada cu ciulini.

Apoi, când se-ntorc acasă
Colea, pe la asfinţit,
Tii, ce de mai cărţi cu basme
Au băieţii de citit...


Ursulică, lângă dânşii
Cu urechile ciulite
Cată, harnic, să-nţeleagă
"Înşiră-te mărgărite"...

Înşirate sunt acum amintirile copilăriei...

Evenimente de-a lungul anilor : 1960

1960

* Creatoarea londoneză de modă Mary Quant lanseaza minijupa, iar Chubby Checker - animator într-un club din Philadelphia - face primii paşi ai unui nou dans, pe nume twist.

* Palme d'Or la Cannes pentru La Dolce Vita al regizorului italian Federico Fellini.

* Theodore Maiman, fizician la Universitatea din Miami, realizează primul laser.

* Mult mai la est, tot pe plajă, pe litoralul românesc al Mării Negre apare staţiunea Mamaia.

* Uzinele Electroputere din Craiova produc prima locomotivă Diesel made in Romania.

* Pe 11 mai, fostul şef Gestapo Adolf Eichmann este arestat la Buenos Aires.

* Pe 20 iunie, începe la Bucureşti Congresul al VIII-lea al partidului comunist local.

* La Jocurile Olimpice de la Roma etiopianul Abebe Bikila câştigă proba de maraton alergând desculţ.

* Pe 9 noiembrie, democratul de 43 de ani John Fitzgerald Kennedy câştigă alegerile prezidenţiale în SUA.

duminică, 18 ianuarie 2009

Grigore Vieru

O ştire tristă, de ultimă oră, ne informează că poetul Grigore Vieru a murit în urma accidentului suferit joi. "Duminica cu gura ninsă" a venit prea devreme pentru poetul basarabean, simbol al unei Românii visate...
Scurte repere biografice
Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererata de pe malul stâng al Prutului, fostul judet Hotin. Cursurile şcolii primare şi cele medii le-a absolvit în satul natal şi în orăşelul Lipcani, între anii 1950-1953.
A debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, ‘Alarma’, apreciată de critica literară drept un început de bun augur, în anul 1957. In 1958 a absolvit Facultatea de Filologie şi Istorie. In 1960 a fost numit redactor la revista ‘Nistru’, actualmente ‘Basarabia’, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. In 1965 i-a aparut volumul ‘Versuri pentru cititorii de toate vârstele’, volum pentru care i s-a acordat Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967.Prin volumul de versuri ‘Numele tău’, apărut in 1968, s-a produs o cotitură în destinul poetului. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apăreau pentru prima oara în lirica basarabeană postbelică.
In anii urmatori au aparut volumele ‘Mama’ (1975); ‘Un verde ne vede!’ (1976), pentru care poetului i s-a decernat Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978); ‘Steaua de vineri’ (1978), apărută la editura Junimea din Iaşi; ‘Izvorul si clipa’ (1981), selecţie din lirica poetului, apărută la editura Albatros din Bucureşti; ‘Scrieri alese’ (1984), volum în care s-au adunat unele din cele mai frumoase poezii şi cantece, medalioane, secvenţe publicistice, volum prefaţat de cel mai de seamă critic şi istoric literar al Basarabiei, Mihai Cimpoi; ‘Rădaăcina de foc’ (1988), la Editura Universul; ‘Curăţirea fântânii’ (1993); ‘Văd şi mărturisesc’ (1996), volumul selectiv de versuri, aforisme şi confesiuni, scos de Editura Minerva în una din cele mai prestigioase colecţii ‘Biblioteca pentru toţi’; ‘Acum şi în veac’ (1997), volum antologic, apărut la Editura Litera din Chişinău; ‘Cartea vieţii mele’ - volum antologic de autor - 550 pagini - (2002). Alături de creaţia sa poetică se situează şi aceea de autor de manuale şi abecedare în limba română (Steluţa, 1970; Abecedar, 1974; Albinuţa).
Grigore Vieru a primit, în 1988, cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
A fost ales deputat al poporului (1989). La 13 noiembrie 1990 a devenit membru de onoare din străinătate al Academiei Române, care l-a propus, în 1992, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Membru corespondent al Academiei Române, din 23 martie 1993. Decorat cu Medalia guvernamentală a Romaniei ‘Eminescu - 150 de ani de la naştere’ (2000). Decorat cu Ordinul Republicii, laureat al multor publicaţii din România.

Steaua de vineri

Ala-bala, prin aluni,
Unde eşti, copile-luni?
Şi tu, copilandre-marţi,
Cu mari ochii tăi miraţi?
Şi tu, miercure, ah, floare
Adolescenţă visătoare?
Şi tu, joie mohorâtă
Tinereţea mea pierdută?
Nu pleca, vinere, încă,
Stea matură şi adâncă!
C-o să vină sâmbăta
Cu rece suflarea sa

Şi-o să-mi lase geana ninsă
Şi-n duminici gura-nchisă.


Tudor Gheorghe: Steaua de vineri (albumul "Diligenţa cu păpuşi" 2003)



___________________________________________________________________________________

Azi ne amintim de... : "O noapte furtunoasă"

Pe 18 ianuarie 1879, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti se prezintă în premieră "O noapte furtunoasă", trecută în programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor. Premiera a avut mare succes, dar autorul, ieşit pe scenă ca să primească aplauzele furtunoase dezlănţuite chiar după primul act, s-a auzit fluierat şi huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se întâmplase ne mărturiseşte chiar Caragiale:
„Se răspândise vestea că piesa lovea în instituţia Gărzii Cetăţeneşti. Iar la a doua reprezentaţie, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit şi ameninţat, de o droaie de patrioţi din Garda Civică, cu bătaia în piaţa Teatrului. Nişte tineri ofiţeri m-au scăpat de furia lor.”
Şerban Cioculescu scrie (fragmentele citate sunt extrase din "Caragialiana", Editura Eminescu, Bucureşti, 1987): "Reprezentaţia întâi a 'Nopţii furtunoase' se numără printre premierele cele mai memorabile ale Teatrului Naţional. În jurul piesei se stârnise vâlvă mare, deşi numele lui Caragiale, la cererea lui, nu figura pe afiş."(Din tipologia lui Caragiale,1964)
"După prima ei reprezentaţie, Ion Ghica, directorul Teatrului Naţional, a aplicat foarfeca cenzurii personale pe textul admis de comitetul teatral. La protestele fireşti ale tânărului autor (nu împlinise 27 de ani), comedia a fost retrasă de pe afiş şi retrasă a rămas pe toată durata acelei direcţii.Peste patru ani, însă, la reluare, ea a cunoscut un astfel de succes, încât teatrele naţionale din Iaşi şi Craiova s-au grăbit să o înscrie în repertoriul lor, făcându-şi apoi un titlu de glorie din echipele lor de artişti care rivalizau cu marii protagonişti de la Bucureşti: Aristizza Romanescu, Gr.Manolescu, Ştefan Iulian şi M. Mateescu.("Un avatar necunoscut al 'Nopţii furtunoase',1960).
"Asupra genezei comediei 'O noapte furtunoasă' existau două documente: unul scris şi altul oral.(...) Este vorba de anecdota pe care a publicat-o Caragiale în 1877, (documentul scris, n.m.), în minuscula revistă umoristică, format in-32, 'Claponul' (nr.7), scrisă de el în întregime, la rubrica 'Gogoşi'.
"Cetăţeanul Ghiţă Calup, băcan în mahalaua*** şi gardist civic, este foarte gelos pe cucoana dumisale. El are în prăvălie un tejghetar tânăr, anume Ilie, pe care îl iubeşte foarte mult, căci este foarte harnic. Pentru aceea jupân Ghiţă i-a dăruit la Sf.Ilie, de ziua lui, o legătură de gât prăzulie."
La mai puţin de doi ani după publicarea acestei anecdote, se reprezintă 'O noapte furtunoasă', în care autorul foloseşte situaţiile (triunghiul, cum se spune în teatru) şi... legătura de gât prăzulie. (...)
Să trecem acum la documentul oral, rămas mai puţin cunoscut chiar decât anecdota din 'Claponul'. La Berlin, în primele vremuri ale prieteniei lor, Paul Zarifopol luase bunul obicei să-şi însemne cu creionul, pe bucăţi mici de hârtie, după despărţire, 'minuta' scăpărătoarei conversaţii a lui Caragiale. Aşa a notat, prin 1905: 'Caragiale (către mine): Aventura lui Rică V. i s-a întâmplat lui Caragiale însuşi. (Mă, Rică sunt eu...!)"
Date istorico-literare:"O noapte furtunoasă". Comedie în două acte. În toamna anului 1978, la 12 noiembrie, are loc lectura piesei, la Iaşi, cu ocazia celei de-a XV-a aniversări a Junimii. A apărut în "Convorbiri literare", din 1 octombrie şi 1 noiembrie 1879, nr.7, 8, cu titlul "O noapte furtunoasă sau numărul 9, comedie în patru tablouri", iar apoi în volumul de "Teatru" din 1889. La tipărirea în revista junimistă avea şi următoarea dedicaţie: "D.Titu Maiorescu este cu adânc respect rugat să primească dedicarea acestei încercări literare, ca un semn de recunoştinţă şi devotamentul ce-i poartă autorul ei."

vineri, 16 ianuarie 2009

George Ţărnea : (Reflex 108)

Prea repede uităm ce-aveam în gând,
Sub apăsarea vorbelor de rând!
Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi...
E-atâta ezitare între paşi.
Prea repede uităm ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cădere în plus...
La tine-i vară şi la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.


Din volumul "Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)" Editura Enciclopedică, 1999, Bucureşti

MIHAI EMINESCU (o biografie in imagini)

"Nu ştii ce tată am. Sărac şi împovărat de o familie grea (şapte copii) - e cu toate astea înzestrat c-o deşteptăciune atât de mare , încât ar putea servi de prototip pentru acest viciu, după părerea mea cel mai nesuferit din lume. Am fraţi mai mari şi mai mici decât mine, fără poziţiune în lume, şi asta nu din cauza lor, ci numai a deşertului, care voia a face din fiecare din ei om mare şi sfârşind prin a-i lăsa cu studii neisprăvite, risipiţi prin străinătate, fără subzistenţă, la voia sorţii lor.(...)
O familie grea, îngreuiată încă prin deşertăciunea îndărătnicului bătrân - şi întristarea mea cea mare este că eu ajut de a-ngreuia prin nefolositoarea mea existenţă."

(Ms. 2255, fila 294)


Raluca Eminovici, mama poetului


Gheorghe Eminovici, tatal poetului


Casa memoriala din Ipotesti


Satul Ipotesti

joi, 15 ianuarie 2009

MIHAI EMINESCU (15 ian.1850 - 15 iun.1889)



"...Era frumos - de-o frumuseţe demonică. Asupra feţei sale palide, musculoase, expresive, se ridica o frunte senină şi rece ca cugetarea unui filosof. Iar asupra frunţei se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru-strălucit, ce cădea pe nişte umeri compacţi şi bine făcuţi. Ochii săi mari, căprii, ardeau ca un foc negru sub nişte mari sprâncene stufoase şi îmbinate, iar buzele strâns lipite, vinete, erau de o asprime rară. Ai fi crezut că e un poet ateu, unul din acei îngeri căzuţi, un satan..."

(Mihai Eminescu : "Geniu pustiu")

Mihai Eminescu : Mai am un singur dor

Mihai Eminescu : O, rămâi

"O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?





____________________________________________________________________________________

Mihai Eminescu : Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

____________________________________________________________________________________

Corul Madrigal


Mihai Eminescu : Melancolie

Recită : Ion Caramitru



Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă.
O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie
Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,
În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,

Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!
Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,
Ce sate şi câmpie c-un luciu văl îmbracă;
Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.

Şi ţintirimul singur cu strâmbe cruci veghează,
O cucuvaie sură pe una se aşează,
Clopotniţa trosneşte, în stâlpi izbeşte toaca,
Şi străveziul demon prin aer când să treacă,
Atinge-ncet arama cu zimţii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.

Biserica-n ruină
Stă cuvioasă, tristă, pustie şi bătrână,
Şi prin ferestre sparte, prin uşi ţiuie vântul -
Se pare că vrăjeşte şi că-i auzi cuvântul -
Năuntrul ei pe stâlpii-i, pereţi, iconostas,
Abia conture triste şi umbre au rămas;
Drept preot toarce-un greier un gând fin şi obscur,
Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici -
Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,
Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste şi umbre-au mai rămas.
În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu,
Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu.

Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi ţin la el urechea - şi râd de câte-ascult
Ca de dureri străine?... Parc-am murit de mult.

_________________________________________

15 ianuarie 1850

Mihai Eminescu : Odă (în metru antic)
(recită Adrian Păunescu)

Mihai Eminescu : Odă (în metru antic)


Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale-mi,
Vino iar la sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

miercuri, 14 ianuarie 2009

Dedicat lui Motanes, care este...

Motanes, one of my best virtual friends !

George Ţărnea : Balada veştilor din ploi

Mulţumeşte-te să-mi scrii
Câteva cuvinte calde,
Când va fi să mi se scalde
Umbra vieţii-n aporii.

Eu voi sta, oricum, atent,
Sprijinindu-mă de-o rază,
La-nţelesul viu din frază
Şi la frigul tău latent.

Dacă tot mi-e dat să mor
Inainte-ţi cu o vreme,
Voi ajunge, nu te teme,
Să-mi transform plecarea-n nor.

Şi-or să cadă mai apoi,
Dinspre mine către tine,
Veşti de dragoste, ştii bine,
Risipite-n nişte ploi.


Din volumul “Declanşatorul de plăceri”, Editura Conphys, 1999, Râmnicu-Vâlcea

marți, 13 ianuarie 2009

Alexandru Andrieş : Cea mai frumoasă zi

Lucian Avramescu : Păstrează restul

bucură-te doamne cu ce ne-ai luat
şi păstreaza-ţi restul
mărunţişul de junghiuri şi scarlatine
şi ne iartă nouă fericirile noastre
precum şi noi vom ierta
nenorocirile altora

Salvatore ADAMO : Nicole-Marie

Adrian Păunescu : Prea târziu, la Paris

Prea târziu am ajuns la Paris, prea bătrân,
n-am avut nici noroc, nici chemări, nici curaj,
unde sunt, mă trezesc doritor să rămân
şi, cu grele picioare, m-ating de pavaj.

Nu-i de mine nimic din infernul modern,
eu în peşteri, acum, aş avea locul meu,
pe o piatră de râu mi-ar fi dor să-mi aştern,
orice drum la Paris mi se pare prea greu.

E trei sferturi sub ierbi generaţia mea,
ce să caut aici, fără nimeni din toţi?
invalizi glorioşi, lângă voi aş cădea,
dar mă cheamă absurd nebunia pe roţi.

Prea târziu am ajuns, prea bătrân, la Paris,
amintirea s-a şters, în memorie-i gol,
era bine să-l gust, cât mi-a fost interzis,
de pe oricare loc, azi, abia mă mai scol.

Şi mi-e dor de Brâncuşi, cel mai mult de Brâncuşi,
dacă nu-ntârziam, într-un straniu pariu,
îi umblam la fereşti, îi dormeam pe la uşi,
pentru opera lui, măcar piatră să-i fiu.

Condamnat, pentru veci, să fiu numai român,
noapte bună, oraş al eternei lumini,
prea târziu am ajuns la Paris, prea bătrân,
hai acasă, eu plec, n-are rost să rămân,
e prea scump pentru mine să mor în străini.
____________________________________
_________________________________________________

luni, 12 ianuarie 2009

M. Sorescu : Şi aerul...

Mulţi m-au sfătuit
Să mă dau la fund pentru o vreme.
E mai bine aşa,
Pentru o vreme,
Şi m-am dat.

La fund toţi se-mpiedicau de mine
Şi-am ieşit iar la suprafaţă.
Acum, om vedea.

(1973)


P.S. Mulţumesc prietenului meu V.C. din lumea virtuală, de la care am primit-o cu dedicaţie, mulţumirile mele fiind cu atât mai reverenţioase cu cât nu o ştiam !

Black and Red



Andrei PLEŞU : Texte comentate

Articol preluat din revista "DILEMA VECHE", Anul V, nr.246 /02 noiembrie 2008


„Indiferenţa şade bine bătrîneţii. Mă gîndesc la X, octogenar, care se agită cu privire la te miri ce. Se spune că e «viu», cînd de fapt nu e decît ridicol şi lamentabil. La nici o vîrstă nu trebuie să te intereseze totul. Excesul de curiozitate e semn de frivolitate şi infantilism. A gîndi e a refuza, a elimina, a selecţiona. Disponibilitatea excesivă suprimă selecţia; pentru ea, totul e important; ceea ce revine la a pune pe acelaşi plan catastrofa şi fleacul.“ (Cioran, Cahiers 1957-1972, Gallimard, 1997, p. 496)

1. Arta de a îmbătrîni e arta de a ceda teritorii. Te retragi, dar nu pentru că abandonezi, ci pentru că alegi. Deschiderii juvenile îi preferi concentrarea. Atenţiei distributive – intenţia focalizării. Bătrîneţea „dinamică“, browniană, care îşi ţine toate simţurile „treze“ e punerea în scenă a unui mecanism de autoînşelare. Sloganul, tipic modern, al senectuţii „branşate“, „angajate“, „sportive“, recomandată ca sursă garantată a longevităţii nu e decît o utopie medicală printre altele. Bătrînii care nu se pot opri, care se obligă la „activitate“, care concurează vesel tînăra generaţie sfîrşesc în penibil. Priviţi cohortele turiştilor de vîrsta a treia care împînzesc mapamondul: în pantaloni scurţi, ceea ce exhibă triste colecţii de muşchi delabraţi şi oase strîmbe, cu şepci zglobii, cu aparate de fotografiat pe piept şi cu raniţe cochete în spate, lacomi fără vlagă, curioşi fără perspective, tonici cu un soi de disperare, bine-dispuşi în mod iresponsabil. „Foarte frumos!“ – se grăbesc să spună apologeţii îmbătrînirii igienice, falnice, „verzi“. Ca şi cum sănătatea sau înţelepciunea sînt specii ale agitaţiei. Fireşte, nu pledez pentru anchiloză şi somnolenţă. Pledez pentru adecvare. Senectuţii îi şade bine contemplativitatea. Contemplativitatea aceea, mereu amînată, de urgenţele vîrstei de mijloc. Bătrînului i se potriveşte plimbarea senină, forajul în adîncime, relectura, recapitularea. El iradiază exemplar în ipostază statică. Un moş care ţopăie e la fel de caraghios ca un hemiplegic care îşi ciupeşte de fund infirmiera. Trebuie să ştii să te retragi la timp într-o experienţă a intensităţii, într-o bună obsesivitate. În acest sens, trebuie spus că o doză convenabilă de „bătrîneţe“ face parte din înzestrarea tuturor vîrstelor care se vor productive. „La nici o vîrstă nu trebuie să te intereseze totul.“ E esenţial să triezi, să pui bine accentele, să temperezi impulsul cogniţiei gratuite, oricît de ispititor şi de „nobil“ s-ar prezenta acest impuls. Curiozitatea trebuie să fie orientată, să aibă un „sens“ (adică o direcţie), să fie însoţită mereu de un discernămînt drastic. Altfel spus, e de dorit să îmbătrîneşti din vreme. În materie de cunoaştere, „tinereţea fără bătrîneţe“ e o formă de imaturitate. În cel mai bun caz, ea se va epuiza într-un enciclopedism factice, fără temei şi fără ţintă.

2. Epocile proaste spiritualmente sînt epocile care administrează neglijent virtutea curiozităţii, epocile „disponibilităţii excesive“. Ele exaltă exterioritatea, febrilitatea destructurantă a intelectului, interogaţia dezordonată, practicată ca strict joc mental sau ca aventură. Ceea ce se cîştigă în cantitate se pierde în nuanţă, ceea ce se acumulează prin expansiune subminează sublimităţile şi adîncimile. Curiozitatea rea e fugă pe orizontală, un soi de travelling fascinant, care nu-şi ia răgazul de a detalia. „Marile descoperiri“, glorificate pînă la idolatrie, au pus umanitatea dinaintea unei exigenţe pentru care nici azi nu e pregătită. „Globalizarea“ e expresia tipică a acestei exigenţe, capcană şi promisiune deopotrivă. Informaţia strînsă cu toptanul, fără reflecţie însoţitoare, incapacitatea de a separa ce e important de ce e accesoriu, cultul juvenil al „ştiinţei“ şi interesul – compensatoriu – pentru iraţional în versiunile lui cele mai triviale, toate acestea sînt fenomene derivate ale unei curiozităţi descumpănite, care nu ştie „să refuze, să elimine, să aleagă“: o curiozitate care nu a îmbătrînit la timp.

3. Unul din riscurile majore ale gazetăriei e valorificarea deviantă a curiozităţii. „Pentru ea, totul e important, ceea ce revine la a pune pe acelaşi plan catastrofa şi fleacul.“ Gazetăria proastă stimulează o curiozitate vicioasă, nediscriminatorie, absorbind la fel de isteric scandalul politic, zvonul apocaliptic, divorţul unei vedete şi dispariţia unui copil. Efectul e un fel de entropie a valorilor, o moarte termică a emotivităţii. Gazetăria proastă produce nesimţiţi şi bezmetici. Pentru clienţii ei, anything goes, adică nimic nu contează. Cînd totul e la fel de important, nimic nu merită luat în serios. O mai bună pregătire pentru alegeri „responsabile“ nici că există...

Marin Sorescu : Actorii

Cei mai dezinvolţi - actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum ştiu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice

Moartea lor pe scenă e atât de naturală,
Încât, pe lângă perfecţiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Morţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă!

Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!
Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,
Penibil şi inestetic
Şi nu ştim unde dracu să ne ţinem mâinile.

____________________________________________________________________________________

Doru Stănculescu : Cafeaua de dimineaţă

duminică, 11 ianuarie 2009

François Feldmann : Les Valses de Vienne

În amintirea unei dimineţi fericite din viaţa mea...

Adrian Păunescu : Carnaval

Cea mai mare surpriză,
cel mai mare şoc,
nebunia serii,
punctul culminant
al balului nostru mascat
în care
nimeni
n-a mai cunoscut pe nimeni
a fost acela în care
cineva
a avut ideea genială
să apărem
cu toţii
cu feţele noastre reale.

A trebuit să ne mascăm
din nou
ca să ne mai putem
recunoaşte
şi să ne dăm
bună ziua.


Radu COSAŞU : 5 minute de bunătate

(articol publicat în revista "Dilema veche", Anul V, nr.254 - 29 decembrie 2008)

"...şi dacă acum, de Sărbători, veţi avea bunătatea faţă de propria dvs. minte să lăsaţi pentru 5 minute televizorul, ziarele, criza, politica, delicatesele, dreapta, stînga, centrul (inclusiv extremismul de centru...) ca să vă concentraţi pe două scene sublime de dragoste şi moarte? V-ar fi greu? Nu sînteţi obişnuiţi? „Ei, şi?“ – cum ne învaţă Freud să spunem de cîte ori un tigru ne apare în faţă. Încercaţi!
Prima e scrisă de Proust în volumul 1, Swann, al „timpului pierdut“:

„De abia îi trecuse spaima pe care Swann i-o pricinuise, cînd un obstacol obligă calul să se abată din drum. Amîndoi fură izbiţi puternic, Odette scoase un ţipăt şi inima îi zvîcni tare, tăindu-i răsuflarea.
– Nu e nimic, îi spuse Swann, să nu vă fie teamă.
O ţinea de umăr, o rezema de el ca s-o susţină; apoi îi spuse:
– Mai cu seamă nu vorbiţi, răspundeţi-mi numai prin semne ca să nu vă pierdeţi şi mai mult răsuflarea. Nu v-ar stingheri dacă aş îndrepta florile corsajului care s-au deplasat din pricina izbiturii? Mă tem că le veţi pierde, aş vrea să le mai întăresc puţin.
Odette, care nu era obişnuită ca bărbaţii să facă atîtea mofturi cu ea, spuse surîzînd:
– Nu, cîtuşi de puţin, nu mă stinghereşte.
Dar Swann, intimidat de răspunsul ei, poate ca să aibă şi aerul că fusese sincer recurgînd la acest pretext, sau începînd chiar să creadă că fusese sincer, exclamă:
– Oh! Nu, mai ales nu vorbiţi, vă veţi pierde iarăşi răsuflarea, puteţi foarte bine să-mi răspundeţi prin gesturi, o să vă înţeleg bine. Fiţi sinceră, nu vă stingheresc? Vedeţi, e puţin... cred că e polenul care s-a împăştiat pe dumneavoastră, îmi îngăduiţi să-l şterg cu mîna? Nu vă scutur prea tare, nu sînt prea brutal? Poate că vă gîdil puţin? N-aş vrea totuşi să ating catifeaua rochiei, ca să n-o mototolesc. Vedeţi însă, era într-adevăr necesar să le fixez, altfel ar fi căzut; şi astfel, dacă le prind eu însumi... Serios, nu sunt dezagreabil? Chiar dacă le-aş mirosi ca să văd dacă într-adevăr n-au nici un miros? N-am mai mirosit niciodată asemenea flori, îmi îngăduiţi? Spuneţi drept! Odette ridica uşor din umeri surîzînd, ca şi cum ar fi vrut să spună: «Eşti nebun, vezi bine că-mi place»“.

A doua e din Idiotul lui Dostoievski şi durează într-adevăr 5 minute, poate cele mai sfîşietoare 5 minute descrise vreodată de un om:

„...nu le rămaseră decît cinci minute de trăit, atîta tot. El spunea că cele cinci minute îi părură de o durată nesfîrşită, de o bogăţie imensă; i se părea că în aceste cinci minute are de trăit atîtea vieţi, încît n-avea nici un rost să se gîndească de pe acum la clipa cea din urmă şi, ca atare, omul se apucă să-şi facă ultimele dispoziţiuni; îşi împărţi deci timpul în felul următor: două minute pentru a-şi lua rămas bun de la prieteni, două – ca să se gîndească la sine însuşi şi-i mai rămînea un minut ca să arunce cea din urmă privire în jurul său. Îşi amintea perfect de bine că făcuse tocmai aceste trei dispoziţiuni şi exact acest calcul. Se despărţea de viaţă la douăzeci şi şapte de ani, plin de sănătate şi putere. Luîndu-şi rămas bun de la prieteni, îşi amintea că adresase unuia dintre ei o întrebare lipsită de orice importanţă şi că aşteptase cu mult interes răspunsul. Apoi, după ce-şi luă rămas bun de la prieteni, urmară cele două minute pe care le destinase să se gîndească la sine însuşi. Ştia dinainte la ce se va gîndi; voia numai să-şi închipuie cît se poate mai iute şi mai limpede ce va urma: cum vine asta, că, uite, el acum există, trăieşte, iar peste trei minute va fi cu totul altceva sau poate altcineva – dar cine anume? Şi unde va fi? Pentru toate aceste întrebări, spera să găsească răspuns în răstimpul celor două minute! În apropiere era o biserică şi turla aurită strălucea în razele soarelui sclipitor. Îşi amintea că nu şi-a putut lua ochii de pe această turlă cu razele scînteietoare pe care le răspîndea: nu se putea desprinde de aceste luciri: i se părea că ele erau firea cea mai nouă cu care el, peste trei minute, se va contopi într-un fel oarecare... Nesiguranţa necunoscutului şi oroarea faţă de acel ceva nou care va fi şi trebuie să survină îndată era îngrozitoare: dar nimic, spunea el, nu-i fusese în acele clipe mai groaznic decît acest gînd continuu: «Dar dacă ar fi să nu mor? Dacă ar fi să mă întorc la viaţă – ce infinit! Şi mi-ar aparţine în întregime! Aş transforma atunci orice clipă într-un secol, n-aş pierde nici una măcar, aş drămui, socotind cu zgîrcenie fiecare minut, pentru a nu irosi nimic zadarnic!» Spunea că, în cele din urmă, gîndul acesta îi devenise atît de nesuferit, atît de odios, încît ar fi vrut să fie împuşcat cît mai repede.“ (sublinierile îmi aparţin)

Vă felicit dacă aţi ajuns pînă aici; nu ştiu ce veţi face după lectură. În 2008, de cîte ori mi-a fost greu, am apelat la ele şi m-am înzdrăvenit pentru mai mult de 5 minute."
____________________________________________________________________________________________