marți, 27 decembrie 2011

Mircea Ivănescu : XVI

Nopţile de iarnă, în copilărie - cu plapuma ridicată
mult, peste obraji - şi obrajii în pernă - şi atîta de bine, ştiind
că afară e viscol, zăpada izbind moale în geam -
şi înăuntru, întunericul cald - şi somnul pufos,
ca o zăpadă caldă, răsfrîntă în oglinda lăuntrică,
unde credeam că se vor răsturna mereu toate cele de afară,
să le fac ale mele - fără altă putere decît aceea
pe care eu să le-o fi lăsat - somnul începător,
şi aşezîndu-mi frumos plapuma, şi spunîndu-mi -
" te-ai cuibărit aici " , - şi pe urmă pleca -
dar numai pînă alături, şi ştiind-o acolo, - şi mie
aici, singurătatea fiindu-mi aproape - ca şi zăpada caldă şi moale
a somnului - şi nu-mi era frică de ea, doar că veneau
visele, uneori, şi mi se făcea somnul întreg un urlet,
şi mă deşteptam cu spaima aceasta, pe care acum
o ştiu atît de bine, că nici nu mai este spaimă.
Acuma, iarna, mă cuibăresc tot astfel, cum pot eu
mai bine - şi nici nu mă mai sperie visele rele,
şi mi-e egal dacă ninge afară, sau este o iarnă
uscată.

Hiko - Unspoken Words ("Touching Beauty" 1999)

luni, 28 noiembrie 2011

Emil Brumaru - Insula misterioasă

Vine o vreme cînd sîntem părăsiţi, nu
de oameni, ci de personajele cărţilor citite-n
copilărie. Nu mai plutim cinci săptămîni
în balon, nu mai călătorim spre centrul pămîntului.
Adio, doi ani de vacanţă! Un ultim
salut şi căpitanul Nemo se scufundă încet,
dar pentru totdeauna, cu vajnicul său Nautilus,
sub mări. Umblăm mai tăcuţi şi mai trişti,
noi, cei rămaşi pe un ţărm.
Şi ne-am da toate bilele şi toţi nasturii
şi cioburile de sticle colorată şi zmeiele
şi sîrmele şi cretele şi mosorelele, ca să mai
fim lăsaţi o dată să văruim, într-o dimineaţă
strălucitoare de duminică, gardul lui Tom Sawyer.
"En garde!"; unde e D'Artagnan?
"En garde!"; unde, unde sînt Athos şi Porthos
şi-Aramis?
En garde!"; vicontele de Bragelonne?
___________________________________

joi, 17 noiembrie 2011

Fuga'n doi

Este-n noi o spaimă care ne doboară
Bate vînt din lucruri, poate dinadins,
Sufletu-i o luntre spre odinioară.
Carnea dulce vîslă. Ochiul necuprins.

Rupţi din soare-s mînjii, îi aşteaptă hăţul,
Gloria căruţii - glorie pe roţi.
Ochelari de piele mărginind ospăţul
Fără ca privirea să-nflorească-n părţi.

Noi vom umple caii gata de plecare
Adunaţi în plasa ierburilor vechi,
Steaua cea aleasă poate fi oricare -
În singurătate alergăm perechi.

(Mircea Dinescu)

Stefano Ottomano - Lettera

joi, 20 octombrie 2011

vineri, 30 septembrie 2011

Constanţa Buzea : Ca o greşeală-n care-am stat

Toamnă-n grădină, toamnă pe deal,
Toamnă pe şes,
Toată lumina prinde rugină, frunzele ies
Să se-nfăşoare pe răsuflare şi pe vedere
Într-o cădere ca o culoare fără putere.
Ea ne ajută, sufletul nostru e împăcat,
Vara e mută ca o greşeală-n care-am stat.

Cum sîntem azi, am fost şi ieri, alţii, tot alţii,
Marea ne uită, uită-ne munţii, înalţii.
Fie că stăm de-aci-nainte puri în lumină,
Frunzele aduc înspre pămînt urme de vină.

Totusi ce preţ necugetat se pregăteşte
Pentru livezi şi pentru vii, pentru nădejde,
Pentru un cer încă senin, pentru schimbare,
Pentru toţi sîmburii care devin lacre de soare?
_________________________________


Frédéric Chopin - Nocturne No.21 in C minor, Op.posth. (1837)  
 

vineri, 23 septembrie 2011

Lucian Blaga : Echinox de toamnă

Păsări ce-au fost vreodată călătoare
fac toamna încercări ca de plecare.
Se-ntrec bătînd din aripi fără rost;
joc amintit dintr-o poveste care-a fost.

Zări largi şi mari purtau în ele
aceste păsări cari călătoreau cîndva.
Un orizont purtau cît toate apele
tălăzuind din Ocean la Marmara.

Cunoscătoarele, mai ieri, de glorii aurii
pe drumurile vîntului,
întraripatele, printre ciulini şi bălării,
ţin umbră azi pămîntului.

Subt echinox de toamnă sinilie
bat păsările-a zbor şi a zădărnicie,
parc-ar simţi în ele ca un har
ce le-nălţa cîndva prin basmul terţiar.

______________ 


  Zbigniew Preisner - Enfance ("La double vie de Véronique" 1991)

luni, 19 septembrie 2011

joi, 4 august 2011

Lepo Sumera : 1981

Lepo Sumera (1950 - 2000), compozitor estonian despre care puteti citi aici: http://www.sumera.ee/?id=41
Compoziţia lui, intitulată simplu, "1981" m-a fascinat cu un an în urmă şi continuă să ma fascineze şi azi, mi se pare extraordinară, vă invit să o ascultaţi în interpretarea unei tinere pianiste.



Fascinaţia mea faţă de piesă (pentru semnalarea căreia îi mulţumesc unui prieten virtual) m-a determinat să fac şi un clip, reuşit sau nu, nici nu mai contează, în el am pus versurile lui Nichita Stănescu şi... o parte din mine.

Vitraliu

Umbra ta, lovindu-se de ziduri,
iar se sparge-n cioburi colorate.
Oh, de-aceea m-ai zărit în stradă
adunînd pierdutele-i pătrate.

Şi s-o fac la loc, în ceasul nopţii,
peste geamuri ţi le-aşez cu grijă,
verzi, albastre, galbene şi roşii,
încoifate-n creştet cu o sprijă.

Cînd te vei trezi, lipiţi de geamuri,
arlechini din sticle colorate
vor lăsa prin ei să-ţi cadă-n braţe
soarele, mereu la jumătate.

(Nichita Stănescu)


luni, 1 august 2011

Gheorghe Tomozei : Oră fără tine

Oră năruită-n văzduhuri. Oră
lăsînd o urmă arsă pe cadrane,
peste nisipul umbrei mele stinsă,
ca luna peste caravane...

Oră sfîşiată de stele-n cădere,
oră goală de culori, ciutură spartă,
turn ameţit de ploi, rostogolite de lespezi,
pădure moartă!

... Cînd te întorci, ora se cuibăreşte
în ceasornicul de lemn, ca-ntr-o casă de ţară,
lumina se retrage-n petale,
iar stelele se înapoiază, într-o cădere spre cer,
lîngă steaua polară...

 

vineri, 22 iulie 2011

Mircea Ivănescu : Palide stele

cum foarte mulţi ani a scris o nuvelă în care e vorba
de o fată cu mişcări liniştite – el o însoţea
noaptea spre casă pe bulevardul foarte larg, atîta de larg
încît, în plin oraş, se vedeau stelele deasupra – (se răsturnau
stelele – el îi spunea – iată, aldebaran. şi dacă ea-l întreba
care anume din fulgurările acelea este aldebaran
el răspundea – oricare. cred că era foarte tacută.
cîţiva ani mai tîrziu mi-au spus că fata aceea
din nuvelă era o fiinţă reală – şi care, tocmai,
murise de cancer. eu ştiusem de altfel
că povestirea lui era doar o transcriere. cred
că el a vrut mult s-o iubească.) foarte mult
a trecut de atunci. acum, e o dimineaţă cu ploaie
murdară, printre casele acestea înalte şi cenuşii –
şi eu trec prin faţa intrării blocului unde el, într-o noapte,
acum o viaţă, i-a sărutat mîna. el a murit
foarte curînd după aceea – ea, ani mai tîrziu.
si eu merg acuma pe strada aceasta.
________________________________

Mircea Ivănescu : Despre moarte ca revedere
   
  

"Poetul Mircea Ivanescu, unul dintre cei mai importanti poeti romani, considerat un pionier al postmodernismului in Europa Centrala si de Est, a murit joi la Sibiu, in urma unci lungi suferinte.
Mircea Ivanescu, nascut pe 26 martie 1931 in Bu­curesti, a contribuit esential la recuperarea narativitatii in poezia autohtona din a doua jumatate a anilor ‘60 si din anii ‘70. A debutat in 1968 cu volumul intitulat simplu “Ver­suri”, urmat de “Poeme” in 1978. Printre volumele mai noi publicate de el « Poeme vechi, noua” (Cartea Romaneasca, 1989), “Versuri” (Eminescu, 1996). In 2009 i-a aparut in traducere in Marea Britanie, la editura Universitatii Plymouth, antologia « lines poems poetry ». Este traducatorul unor opere de referinta din proza universala moderna (Joyce, Kafka, Musil, Fitzgerald, Rilke, Faulkner etc.) si al unor studii de teorie literara. A fost propus, in 1999, pentru premiul Nobel pentru literatura, de catre Asociatia Scriitorilor Pro­fesionisti din Romania, la solicitarea Comitetului Nobel al Academiei Sue­deze.
Recent, Mircea Ivanescu a fost nominalizat la premiile Prometheus pentru Opera Omnia pe 2011, la sectiunea Literatura, premii ce se vor acorda in luna octombrie." (Cronica Română http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=120750)

sâmbătă, 9 iulie 2011

marți, 5 iulie 2011

Ana Blandiana : Totul simplu


O, dac-aş fi o lumînare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor...
Capul întîi - ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
"Ce fără cap este fata aceasta!",
Eu aş fi uitat totul
Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
"Ce fără inimă este fata aceasta!"
Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sîngele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămîne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume...
*   *   *    *   *   *   *   *   *    *    *   *   *
Michael Hoppé - So You ("Solace" 2003)
________________________________


sâmbătă, 18 iunie 2011

Maci

Poppies
   

miercuri, 15 iunie 2011

"...toarce-un greier un gînd fin şi obscur"

E versul meu preferat din Eminescu. Mi se pare de o modernitate copleşitoare.

Alătur azi, la data unei mereu necesare comemorări, şi un cîntec, prea frumos, Dona Sol, pe versurile celui ce a facut prima revoluţie a limbajului poetic în literatura română (a doua revoluţie/reinventare a limbajului poetic fiind făcută de Nichita Stănescu). 


Corul Universitaria Cedonia - Dona Sol (versuri de Mihai Eminescu) 

joi, 9 iunie 2011

Black Box

E această cameră
un zar alb azvîrlit
în containerul nopţii de antracit.
un năvod
în care spînzură luna.
va veni un păianjen s-o-nghită
un miriapod să cînte la clavecin
va veni un crab,
o pendulă urcînd pe perete
către ora exactă. aşteptînd
precum aşteaptă-n cutia neagră
memoria catastrofei
pelicula pe care curînd
o vor descifra spaimele, febra, spiritul meu
care uitase algebra.
răbdare, răbdare, răbdare.

orice vers de iubire e numai o parodie a ei
nimic mai mult, un vodevil lipicios.
ca şi cînd ai dezveli un mort iubit
de iarba crescută asupră-i
ca şi cînd te-ar obliga să-l recunoşti
într-un mort oarecare cum recunoşti zilnic
cadavrul chircit al trecutului
acoperit de ziare, răbdare, răbdare,
răbdare. în vene săruri metalifere, pe buze
gustul divin.

va veni un miriapod să cînte la clavecin.


(Daniela Crăsnaru - Black Box)

Azam Ali - La Serena ("Portals of Grace" 2002)

luni, 6 iunie 2011

Petru Romoşan : Poveste de vară

Între cosaşi, din iarbă, a apărut un
măscărici.
- Ha! ha! ha! ha! Voi ce faceţi aici?
- Hi! hi! hi! hi! Voi pentru cine
munciţi?

Cel mai bătrîn ţăran şi-a ascuţit coasa
şi, în rîsul celorlalţi,
harşt, i-a retezat arătaniei
picioarele.
Se spune că minunata iarbă verde
a fost maculată
de o umoare albastră.
- Parcă ar fi cerneală! s-au îngrozit
cosaşii.

Dintre cosaşi, prin iarbă, a dispărut un
măscărici.

vineri, 8 aprilie 2011

vineri, 1 aprilie 2011

Mircea Ivănescu : pădurea de mesteceni cu muzică de dante

către sfîrşitul drumului vieţii noastre
m-am regăsit într-o pădure luminoasă,
căci drumul înspre-acea rîvnită primăvară albastră
mi-l rătăcisem - şi era o joasă
lumină, care şi cu soarele ploua
prin frunze, pe cărarea unde îmi treceam încet
paşii trosnind prin ramurile unde noua
tăcere de îndată răsărea, un umblet
printr-o pădure a luminii înserată în argint,
mergînd ca într-un vis în care te deştepţi pe nesimţite,
şi fără să mai ştii unde te-ndrepţi, doar ocolind
o dată cu poteca de desişuri năpădită,
înaintînd, ca şi cum ţi-ar privi
liniile vieţii în palmă, şi ştiind
că poţi să-ţi închizi palma - şi ai fi
atunci închis în pumnul veşniciei - şi
să nu-ţi mai fie cu putinţă să mai dai din mîini, rîvnind
acea primăvară albăstrie.

marți, 22 martie 2011

Robert Desnos : Cîntec pentru anotimpul frumos

Nimic nu seamănă mai mult cu inspiraţia
Decît beţia unei dimineţi de primăvară.
Decît dorinţa unei femei.
Să nu mai fii tu, să fii fiecare.
Să-ţi depui piciorul pe pămînt cu agilitate.
Să savurezi aerul pe care-l respiri.

În seara aceasta nu cînt ceea ce mi s-ar cuveni să înfrunt
Ci ceea ce ar trebui să apărăm.
Plăcerile vieţii.
Vinul pe care-l bei cu prietenii tăi.
Iubirea.
Focul - iarna.
Rîul răcoros - vara.
Carnea şi pîinea fiecărei mese.
Refrenul pe care-l cîntăm cînd umblăm pe drum.
Patul în care dormim.
Somnul, fără deşteptări tresărite, fără angoase a doua zi în zori.

Răgazul.
Libertatea de a schimba cerul.
Simţămîntul demnităţii şi multe alte lucruri
A căror stăpînire se-ndrăzneşte a fi refuzată omului.

Iubesc şi cînt primăvara înflorită
Iubesc şi cînt vara cu fructele ei.
Iubesc şi cînt bucuria de a trăi.
Iubesc şi cînt primăvara.
Iubesc şi cînt vara, anotimpul în care m-am născut.

luni, 21 martie 2011

Globus : Preliator (live, Wembley)


Mircea Cărtărescu : Rana

vai mie, rana s-a închis
vai, sîngele s-a uscat
şi a făcut coajă.
oh, doamne, m-am vindecat!
de-acum o să mă mestece fericirea
o să ma sfîrtece seninatatea
şi nebunia care a fost n-o să mai fie de-acum niciodată,
nu, n-o să-i mai sărut umărul.
viaţa o să-mi treacă în pace şi armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sănătatea o să-mi mănînce plămînii.
raţiunea o să-mi sfîşie creierul.
vai, rana, rana mea dragă
rană plăcută vieţii mele
rană pentru care am trăit, pe care mi-am zgîndărit-o cu unghiile
s-a închis. oh, doamne, sînt vindecat!
şi niciodată febra n-o să-mi mai aprindă
veioza vieţii pînă la ars.

joi, 17 martie 2011

Robert Desnos : Long Long Ago

Long long ago I went through the castle of leaves
Yellowing slowly in the moss
And far away barnacles clung desperately to rocks in the sea
Your memory better still your tender presence was there too
Transparent and mine
Nothing had changed but everything had aged at the same rate as my temples and
my eyes
Don't you just love that platitude? Let me go it's so rare for me this ironic
satisfaction
Everything had aged except your presence
Long long ago I went through the surf on a lonely day
The waves were unreal even then
The hulk of the shipwreck you knew about - remember that night of storms and
kisses? - was it a ship or a delicate woman's hat rolled by the wind in the spring
rain? - was there too
After that its happiness and dancing in the hawthornes!
The aperitifs had changed the names and colors
Of the rainbows framing the mirrors.


Long long ago you loved me.

Ludovico Einaudi (live la Albert Hall)


marți, 15 martie 2011

sâmbătă, 12 martie 2011

Mircea Ivănescu : vremea zăpezilor

timpul zăpezilor - un fel de a spune că revezi o faţă,
pe care n-ai mai privit-o demult,
şi umbli spre ea prin zăpadă - scriind urme
într-un timp, trecut de acum, unde n-ai mai fost. şi e mult

coborîtă în iarna mată, îngropată în tăcere,
această fiinţă. şi întoarcerea către ea
e ca o înmormântare de viking, împingînd greu acea
corabie, care prin zăpadă are o altă putere

a răsfrîngerii din ape verzui - şi care apoi
se înalţă în flacără, repede acoperită, cu o rună
de fum - ca acum cînd mergi spre faţa ei, cu ciudată

lumină moartă. de aici, te întorci înapoi
şi neadevărurile se aşează, fiecare o urmă
a gesturilor care s-au scris - şi faţa ei e bătrînă.

miercuri, 9 martie 2011

Eugen Jebeleanu : Şi viaţa

Şi viaţa care merge înainte
şi fǎrǎ tine, şi fǎrǎ tine, şi fǎrǎ tine
triumfǎtoare viaţǎ pe ruine,

pe oase şi pe pǎrul tǎu de lunǎ,
pe ceea ce a fost şi nu e,
pe ceea ce coboarǎ, pe ce suie,

pe ceea ce nici nu ştim dacǎ e,
pe ceea ce nici nu ştim dacǎ a fost,
şi cu ce rost, şi cu ce rost, şi cu ce rost,

pe ceea ce ai vrea sǎ întorci şi nu se poate,
pe ceea ce-i aproape şi-i departe,
pe ceea ce desparte

W.H. Davies : Leisure

What is this life if, full of care,
We have no time to stand and stare?—

No time to stand beneath the boughs,
And stare as long as sheep and cows:

No time to see, when woods we pass,
Where squirrels hide their nuts in grass:

No time to see, in broad daylight,
Streams full of stars, like skies at night:

No time to turn at Beauty's glance,
And watch her feet, how they can dance:

No time to wait till her mouth can
Enrich that smile her eyes began?

A poor life this if, full of care,
We have no time to stand and stare.

marți, 8 martie 2011

...


Levon Minassian & Armand Amar - Ar intch lav er ("Songs from a World Apart" 2005)

Ana Blandiana : Poate că mă visează cineva

luni, 28 februarie 2011

OSCAR - 2011

http://tvonline.radiourionline.com/hbo_romania.html

Nominalizari la premiile Oscar 2011

Best Picture (Cel mai bun film)
1. The Social Network - Michael De Luca, Ceán Chaffin, Scott Rudin, Dana Brunetti
2. 127 Hours - John Smithson, Christian Colson, Danny Boyle
3. Inception - Emma Thomas, Christopher Nolan
4. True Grit - Scott Rudin, Ethan Coen, Joel Coen
5. Winter's Bone - Anne Rosellini, Alix Madigan
6. The Fighter - David Hoberman, Todd Lieberman, Mark Wahlberg
7. The Kids Are All Right - Celine Rattray, Gary Gilbert, Jeffrey Levy-Hinte
8. Black Swan - Brian Oliver, Scott Franklin, Mike Medavoy
9. The King's Speech - Iain Canning, Emile Sherman, Gareth Unwin
10. Toy Story 3 - Darla K. Anderson
______________________________________

Best Actor in a Leading Role (Cel mai bun actor in rol principal)
1. James Franco - 127 Hours
2. Jeff Bridges - True Grit
3. Javier Bardem - Biutiful
4. Jesse Eisenberg - The Social Network
5. Colin Firth - The King's Speech
_____________________________________

Best Actress in a Leading Role (Cea mai buna actrita in rol principal)
1. Nicole Kidman - Rabbit Hole
2. Natalie Portman - Black Swan
3. Michelle Williams - Blue Valentine
4. Jennifer Lawrence - Winter's Bone
5. Annette Bening - The Kids Are All Right
_____________________________________

Best Actor in a Supporting Role (Cel mai bun actor in rol secundar)
1. Christian Bale - The Fighter
2. John Hawkes - Winter's Bone
3. Mark Ruffalo - The Kids Are All Right
4. Geoffrey Rush - The King's Speech
5. Jeremy Renner - The Town
_____________________________________

Best Actress in a Supporting Role (Cea mai buna actrita in rol secundar)
1. Hailee Steinfeld - True Grit
2. Jacki Weaver - Animal Kingdom
3. Amy Adams - The Fighter
4. Melissa Leo - The Fighter
5. Helena Bonham Carter - The King's Speech
______________________________________

Best Director (Cel mai bun regizor)
1. David Fincher - The Social Network
2. Ethan Coen, Joel Coen - True Grit
3. Darren Aronofsky - Black Swan
4. David O. Russell - The Fighter
5. Tom Hooper - The King's Speech
______________________________________

Best Original Score (Cea mai buna coloana sonora)
1. How to Train Your Dragon - John Powell
2. The Social Network - Trent Reznor, Atticus Ross ( In Motion )
3. Inception - Hans Zimmer
4. 127 Hours - A.R. Rahman
5. The King's Speech - Alexandre Desplat
_______________________________________

miercuri, 9 februarie 2011

luni, 24 ianuarie 2011

Pe cine şi cîte cărări las în urmă nu-mi pasă!

Pe cine şi cîte cărări las în urmă nu-mi pasă
Trec singur prin lume deşi cîteodată m-apasă
Sînt vesel chiar dacă ştiu bine că drumul se înfundă
Voi merge spre zare şi n-are decît să se ascundă.

Cînt fără să-mi pese că-i cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna cînd umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost şi nu e
Deşi tot mai rece şi singur cărarea mă suie.

Din cărţi nu rămîn cu nimic, nu mă învaţă
Decît frumuseţea pădurilor cîte-o povaţă
Mi-e sufletul pajişte, inima luncă şi vie
Tristeţile toate din lume mi-s scumpe, să vie!

Cînd beau din întinderi şi gust din încinse izvoare
Nimic nu mă îmbată mai mult decît umeda zare
De oameni mi-e drag cînd departe de ei ştiu că unde
Si unde o mînă învinsă de febră se-ascunde. 

Dar nu-i nici lumină si nu-i nici durere pe-aproape
De aceea m-aşez lîngă ţărmul cu vise şi ape
De aceea pe cine şi cîte cărări las în urmă nu-mi pasă
Şi-mi plac numai mie şi numai cu florïle-n casă.

Ducu Bertzi - Pe cine şi cîte cărări

vineri, 14 ianuarie 2011

Jeni Acterian : Jurnal (fragmente)

"Simt tristeţea pe care o răspîndesc ochii mei mari deschişi în obscuritate. Aş dormi să uit, aş dormi."


"Noaptea e splendidă, puţin cam răcoroasă. Se aude foarte bine un jazz, probabil de la un restaurant apropiat. De cîte ori am ascultat acest jazz cu ochii mari deschişi, în obscuritate, întinsă de-a lungul divanului? Am o impresie curioasă de bunăstare, dar şi de suferinţă. Aceste două impresii, care sînt poate opuse cînd priveşti din exterior, eu le resimt împreună. Şi în timpul acesta nu mă gîndesc la nimic, la nimic în mod continuu. Apoi frînturi de fraze apar, dispar. Cîte un zgomot rupe şi totuşi accentuează tăcerea. Colţul de cer sumbru decupat în fereastră şi cîteva ramuri vizibile care freamătă din cînd în cînd. Văd stele mici şi luminoase care scînteiază şi sînt albastre. Albastrul e culoarea pe care o iubesc cu frenezie, pînă la a-mi face rău. Nu ştiu de ce iubesc această culoare mai mult decît alta. De ce iubeşti ceva mai mult decît altceva? Iată. Stelele şi eu. Şi eu stau întinsă şi privesc stelele şi sufăr. Sufăr fără să mă gîndesc la ceva precis, în taină. De ce?"


(Jeni Acterian : "Jurnalul unei fete greu de mulţumit", Ed.Humanitas, Buc. 2007, pag.101, 103-104)

joi, 13 ianuarie 2011

Emil Botta : Un dor fără saţiu

Emil Botta : Un dor fără saţiu

marți, 11 ianuarie 2011

Emil Botta : Spectacol

Elita luase loc la parter
şi proştii sus, aproape de cer.
În lojă stătea o întîmplare cam abătută
şi un năpraznic destin în mare ţinută.
Un dezastru tare cît zece
tot spera că totul va trece.
Un naufragiu dormita în fotoliu
înfăşurat în linţoliu.
O răceală
vagabonda prin sală.
O inocenţă
strălucea printr-o totală absenţă.
Piesa era o răfuială
între virtute şi greşeală.
Scena era un sanctuar
prin care adevărul trecea foarte rar.
Actorii îşi îndrugau rolul,
dar, încet, îi inghiţea nămolul ;
în pauze, tăcute aplauze,
la finale, tăcute urale.
Şi cînd căzu cortina
toţi se-ntrebau cine poartă vina
şi cine-i autorul
care-a făptuit omorul,
în cinci acte, cu sete,
ca o crimă pe-ndelete.
Atunci apăru la rampă Ariel
şi jerbe de flăcări şi anemone
pentru mult prea onorabilii "dramatis personae".
Şi această ficţiune, în tuş, în cărbune,
şi spectacolul amuzant
au dispărut în neant.


("Întunecatul april", 1937)

Emil Botta : O ultimă întrebare

Tu, care-mi vorbeşti doar în surdină,
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrită noapte, spune-mi,
n-ai văzut cumva lunecînd o stea ?

Ba da, căzu din salba Dianei
o stea ca lacrima de cleştar,
dar un om s-a încovoiat şi a ridicat-o,
omul tăcut, cu ochi lucios, de cămătar.

Vai, steaua era o fericire necunoscută,
promisă de Dumnezeu cuiva ...
Dar, noapte senină, vistiernică a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura ?

("Întunecatul april", 1937)

vineri, 7 ianuarie 2011

Marin Sorescu (29 febr.1936 - 8 dec.1996)

"Şi, totuşi, pe patul de spital, Marin Sorescu dictează cîteva poeme (...), impresionante prin stoicism şi seninătate. Curajul cu care şi-a acceptat moartea este uimitor pentru un om de la care ne-am fi aşteptat să se joace cu ea ca Ivan Turbincă, s-o păcălească şi s-o amîne. (...) Mereu imprevizibil, Marin Sorescu iese din scenă parcă împăcat cu sine, calm, detaşat, fără sfîşiere. (...) Omul, ca şi poetul, este o enigmă. Crezi că l-ai cunoscut pe cel dintîi. L-ai citit de zeci de ori pe cel de-al doilea. Ca să constaţi că nu ştii nimic, nici despre unul, nici despre altul. Moartea lui Marin Sorescu mă aruncă în perplexitate. Şi mă doare. Ce timpuri aspre, nemiloae, în care poeţii ne mor unul după altul!"

Nicolae Manolescu
în articolul-editorial "Ne mor poeţii" din "România literară", nr.50/18-24 decembrie 1996)
_________________________________________________________________

* * *

Arăt atît de îngrozitor
Încît pierd mult timp
Consolîndu-i pe cei
Care vin să mă vadă.

Ţipă, îşi pun mîna la ochi,
Blestemă.
"De ce tocmai tu?", se răstesc la mine.
Doamne, unde eşti, Tu exişti?

Eu încerc să le ridic moralul
- Ei, lăsaţi, nu-i chiar aşa cum vi se pare.
Săptămîna trecută arătam şi mai rău
Boala e boală, totuşi.
Face ravagii unde se încuibă.
Şi, la urma urmei, toţi murim
Şi, vorba lui Hamlet, "Dacă-i acum
Nu va fi altădată.
Dacă n-ar fi durerea asta îngrozitoare
Aş accepta senin, mioritic,
Chiar şi figura asta de schingiuit.

Lumea e sinceră.
Lumea suferă pentru mine.
"Curaj!"
Aud din toate părţile.
Şi eu ce pot face?
Îi consolez pe toţi, cum pot.
Numai mie nu ştiu ce să-mi mai spun
Cînd rămîn singur.

miercuri, 5 ianuarie 2011

Nichita Stănescu

Ziua alunecă, trăgînd după ea
prin fereastra joasă, culorile joase,
de parca-ai fi-mpins-o cu mîinile subţiri
pe care le-ai ridicat din îmbrăţişarea mea.

Steaua neagră a pletelor tale
îmi răsare scînteind,
în dreptul inimii,
cînd iedera uscată bate ritmic în geam
un tot mai îndepărtat şi mai negru tam-tam
al secundelor noastre nedezlegate.

Ziua alunecă spre cenuşiu, spre negru,
smulgînd frunzele şi tragînd de pe cer
tavanul alburiu al norilor goi,
şi-un relief de munţi, întors spre noi,
izbucneşte deasupra, urcînd,
coborînd.