joi, 31 decembrie 2009

Marin Sorescu : Scrisori din camera de alături

Nu pot să scriu decît despre tine,
Cu mîna ta. Este un fel de-a te păstra
Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zăpadă,
Ca un perete pe care schiază
Gîndurile noastre de iarnă.
Din fuga trenului ai zărit
Prin nămeţi un vînător.
A apărut întîi puşca întinsă - Tocmai ochea
Un fulg de zăpadă.
O bubuitură şi toată iarna
S-a năruit din cer, îngropîndu-l în zăpadă.
Copacii parcă plecaseră şi ei
Să hăituiască Bărăganul
(”Bărăgan” - loc unde viscoleşte,
Aşa se traduce, din cumană.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar aşa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iată-ne, aşadar, pierduţi în deşertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai şi provocat.
Ai dorit atîta să ningă, ştiai că fenomenul ţine
De concentrarea ta… Şi te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreşte.
Roşeaţa din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
“Nu, dar vreau să colorez peisajul”.
Foloseşte rujul, mai bine.
Tu eşti de ţinut într-un castel
Pe-o iarnă ca aceasta, cu clopoţei la fulgi.
Şi eu să vin la tine
Într-o sanie trasă de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un ţurţur imens,
Să urc şi să cobor, că e alunecos,
Şi iar să dau să mă caţăr… şi tu să-mi arunci
Nişte pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcîndu-mă
Să-i dau pinteni
Şi să apar sus, c-o floare de gheaţă
În mînă. “Unde e geamul?
Să-ţi plantez pe el această
Floare de gheaţă.”
“O, ador florile de gheaţă”, să zici,
“Unde-ai găsit-o?” Hai să ieşim puţin.
“Unde, iar afară? Iar în zăpadă? Iar în tren?
Iar vagon neîncălzit?”

Eu sînt un om de interior,
Pentru că sînt numai suflet
Şi sufletul e de interior.
Sînt un om de budoar, de stat între perne,
Printre cărţi, printre rujuri…
Tot ce emană căldură
Şi intimitate. Pune-mă la o masă de restaurant
C-o sută de inşi în jur,
Care se uită la tine
Şi îngheţ.
N-am ce să-ţi spun, parcă nu ne mai cunoaştem.
Tu îmi citesti începutul de enervare
Pe freamătul degetelor,
Pe mişcarea de la colţul ochilor
Şi “Hai să mergem”, zic.
“Unde?”
În castel. Ştiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decît c-o sanie trasă de cerbi.

Tot în tren sîntem? Tot.
___________________________

luni, 28 decembrie 2009

Clint Mansell şi muzica de film devenită hit



Clint Mansell (Clinton Darryl Mansell, născut în 7 ianuarie 1963, Coventry, England) este un talentat muzician, compozitor, fost solist şi chitarist al trupei "Pop Will Eat Itself". După destrămarea trupei in 1996, Mansell a debutat în muzica de film la solicitarea prietenului său, regizorul Darren Aronofsky, care l-a angajat să scrie muzica pentru filmul său de debut, Pi. A compus apoi muzica pentru următorul film al lui Aronofsky "Requiem for a Dream" şi acest soundtrack a devenit un adevărat hit. Alte realizări remarcabile ale lui Clint Mansell in domeniul muzicii de film: tema pentru filmul "The Hole", muzica pentru episodul-pilot al CSI: NY şi muzica pentru ultimele filme ale lui Aronofsky, "The Fountain" (soundtrack-ul acestui film fiind nominalizat pentru Best Original Score la cea de-a 64-a ediţie anuală a Golden Globe Awards), şi "The Wrestler".
Trailer-ul pentru "The Lord of the Rings: The Two Towers" a inclus o versiune rearanjată a track-ului "Lux Aeterna," la care s-a folosit o orchestră completă şi cor. Piesa, numită "Requiem for a Tower", a fost refăcută astfel doar pentru trailer. Orchestraţia e semnată de Simone Benyacar, Dan Nielsen şi Veigar Margeirsson. De atunci "Lux Aeterna" a devenit o piesă foarte cunoscută şi a apărut atît în varianta originală cît şi în cea orchestrată în foarte multe reclame şi trailer-uri cum ar fi: reclamele pentru jocurile echipei Red Sox-Yankee din sezonul de baseball 2007, trailer-urile filmelor "Zathura", "The Da Vinci Code", "Sunshine", "Babylon A.D." precum şi în serialul de televiziune "Lost". Piesa este de asemenea folosită pentru Sky Sports News şi ca temă pentru Soccer Saturday.

Clint Mansell a compus coloane sonore (soundtracks) pentru următoarele filme: Pi (1998), Requiem for a Dream (2000), World Traveler (2001), The Hole (2001), Knockaround Guys (2001), Abandon (2002), Murder by Numbers (2002), Sonny (2002), The Hire: Ticker (2002), 11:14 (2003), Suspect Zero (2004), Sahara (2005), Doom (2005), The Fountain (2006), Trust the Man (2006), Smokin' Aces (2006), Wind Chill (2007), In The Wall (2007), Definitely, Maybe (2008), The Wrestler (2008), Moon (2009).



♫ Requiem for a Tower (OST)


Vă recomand călduros să ascultaţi această muzică, este superbă!
__________________________

duminică, 27 decembrie 2009

Plus Noi : Am iubit... (versuri Nicolae Labiş)



Nicolae Labiş

Am iubit...

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei...

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie...
________________________

vineri, 25 decembrie 2009

Crăciun fericit tuturor!

Rainer Maria Rilke : Amintire

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfîrşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adîncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gîndeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmîntul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.

marți, 22 decembrie 2009

In memoriam



... acum 12 ani se stingea in spital tatăl meu, avea doar 66 de ani; era o dimineaţă la fel de geroasă ca cea de azi. Tatăl meu iubea cel mai mult sărbătoarea Crăciunului din toate sărbătorile de peste an, dar Craciunul acelui an, 1997, nu l-a mai apucat pe pămînt ci doar în gîndul nostru, al celor care l-am iubit...

duminică, 20 decembrie 2009

Lucian Avramescu : Singurul lucru care contează

femeia este singurul lucru care contează
şi afirm asta ştiind că destui
vor strîmba din nas...
pielea ei ştie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de ţărînă,
înţeleg constelaţiile, raiul şi iadul,
bucuria şi nefericirea;
mersul pe jos prin mine însumi
îmi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui său
care face să păleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care contează
cu trupul ei in braţe
poţi traversa un ocean
chiar daca nu ştii să înoţi
decît în apele ochilor ei

fără femeie
limuzina noastră este o caruţă hodorogită
contul la banca scade chiar daca este în creştere
prietenii sunt
plini de pojarul trădării,
în vinul scump mişcă mormolocii

o ai
îţi cîntă privighetoarea în coşul pieptului
te îmbraci în haine de puşcărie fericit
cum ai pleca la nuntă,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar dacă-ţi fluieră vîntul prin găicile sociale:
te calcă trenul
şi o şoaptă dacă ţi-a rămas întreagă
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzeşti planuri de viitor
cînd de aproape te pîndeşte o morgă de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi înlocuit decît de sinele său
pielea ei ştie toate graiurile
fericirii universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi învingem crizele mondiale
iată de ce cred că
ştiinţa ei
de-a ne face fericiţi sau nefericiţi
îi dă dreptul la titlul de
doctor honoris causa
al complicatei noastre algebre sufleteşti

femeia domnilor - pentru a nu va plictisi -
femeia cu pielea ei
care ne învaţă alfabetul orbilor,
cu mereu întoarsele ceşti ale sînilor
în care noi nu ghicim niciodată, nimic,
femeia
cu toată argintăria surîsului său
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care contează
domnilor
______________________________

vineri, 18 decembrie 2009

George Ţărnea : Egloga fiilor ploii

După cît am tras ca boii,
Sîntem iarăşi fiii ploii,
Numai buni de dus cu vorba
Să ne fure alţii ciorba
Şi bucăţile mai grase
Noi rămînem tot la oase,
Parastasul ei de moarte!
Parte-şi face cine-mparte,
Pe cînd proştii care-ndură
N-au nimic de pus în gură,
N-au nimic de strîns cu sacul
Dăm din nou tot noi de dracul
Şi tot nouă ni se cere
Să o facem cu plăcere,
Cu mîndrie şi cu artă,
Pînă vom ieşi din hartă
Şi-om ajunge nişte duhuri
Călătoare prin văzduhuri
Fără să mai stăm la coadă
Într-o linişte năroadă
Şi-ntr-o ordine absurdă,
Pentru cîte-un boţ de urdă.
________________________________

miercuri, 16 decembrie 2009

George Bacovia : Largo



Muzica sonoriza orice atom...
Dor de tine, şi de altă lume,
Dor...
Plana:
Durere fără nume
Pe om...
Toţi se gândeau la viaţa lor,
La dispariţia lor.
Muzica sentimentaliza
Obositor, -
Dor de tine, şi de altă lume,
Dor...
Muzica sonoriza orice atom.
_______________________________

joi, 10 decembrie 2009

Zbigniew Preisner, un compozitor subtil şi rafinat

Zbigniew Preisner a studiat istoria şi filozofia in Cracovia. Nu a studiat muzica în sensul clasic al cuvîntului, nu a urmat o şcoală de muzică şi nici nu a luat ore de muzică, ci a învăţat singur, ascultînd muzică şi transcriind partituri muzicale. Stilul său componistic este original, diferit de tonalitatea generală neo-romantică. Influenţe recunoscute de Preisner: Paganini şi Jean Sibelius. Preisner este cunoscut îndeosebi pentru a fi compus muzică de film şi mai ales pentru filmele regizate de compatriotul său, Krzysztof Kieślowski. Muzica din filmul "Trei culori: Roşu" creează cadrul pentru versiunile în limba franceză şi poloneză ale unui poem semnat de Wisława Szymborska, poetă poloneză cîştigătoare a premiului Nobel pentru literatură. Cîntecul pentru unificarea Europei, avînd la bază textul din Corinteni 13.1 joacă un rol dominant în film.
După colaborarea cu Kieslowski la "Trei culori" Preisner a fost solicitat de producătorul Francis Ford Coppola să scrie muzica pentru filmul "Secret Garden", în regia polonezei Agnieszka Holland. Deşi Preisner este cel mai adesea asociat cu Kieślowski, el a colaborat şi cu alţi regizori şi a cîştigat un César în 1996 pentru muzica filmului "Elisa" regizat de Jean Becker. Este cîştigătorul şi al altor premii importante care includ: încă un César in 1994 pentru "Three Colors: Red" şi Ursul de Argint acordat de juriul Festivalului de Film de la Berlin în 1997 pentru "The Island on Bird Street". In 1998 a avut loc premiera lucrării "Requiem for My Friend", prima sa lucrare de mari dimensiuni care nu a fost scrisă ca muzică de film. A fost scrisă iniţial pentru un film pe care urma să îl realizeze Kieślowski, dar a devenit un memorial după moartea regizorului.
Lucrări orchestrale: Requiem for my friend (1998), Life (1998), Silence, Night and Dreams (2007), Live in Gdańsk (22 septembrie 2008)

Muzică pentru instrumente solo
- 10 Easy Pieces for Piano (2000)

Muzică de film
Prognoza pogody (1981), Bez konca (1985), Lubie nietoperze (1986), Przez dotyk (1986), The Lullabye (1987), Ucieczka (1987), To Kill a Priest (1988), A Short Film About Killing (1988), A Short Film About Love (1988), Kocham kino (1988), Dekalog (1988-9), Ostatni dzwonek (1989), Europa Europa (1990), Eminent Domain (1991), The Double Life of Véronique (1991), At Play in the Fields of the Lord (1991), Zwolnieni z zycia (1992), Olivier, Olivier (1992), Damage (1992), Three Colors: Blue (1993), The Secret Garden (1993), On the Edge of the Horizon (1993), Mouvements du désir (1994), Kouarteto se 4 kiniseis (1994), Three Colors: White (1994), When a Man Loves a Woman (1994), Three Colors: Red (1994), Feast of July (1995), Élisa (1995), Foolish Heart (1996), FairyTale: A True Story (1997), The Island on Bird Street (1997), The Last September (1999), Dreaming of Joseph Lees (1999), Aberdeen (2000), Weiser (2001), Between Strangers (2002), It's All About Love (2003), Strange Gardens (2003), Kolysanka (2003), SuperTex (2003), The Beautiful Country (2004),Sportsman of the Century (2006).


♫ Zbigniew Preisner: Trois Couleurs Rouge 1994 OST (full album)

miercuri, 9 decembrie 2009

W.D. Snodgrass : Variaţiuni de toamnă

I
Seara, botgrosul din iarbă
Ne-ntoarce spatele şi se îndepărtează
Cu familia lui numeroasă şi cu prietenii.
Şi noi credem că ne aparţin. Aşa arată sfîrşitul.
Dacă a fost bine, fii fericit că a fost.
Căci nu va mai fi. Frigul începe să muşte.
Acum, că vara s-a dus, ne mulţumim
Cu prieteni vremelnici sau rămînem pustii.

VIII
Oase goale! Oase goale!
Şuieră vîntul
şi, una cîte una, frunzele,
asemeni broderiei
albite ori vorbelor din jurubiţa creierului,
arborele memoriei,
s-au dus. Toate detaliile dragi
se transformă în "abstracţia
vremii trecute": rămurişul şi trunchiul scheletic,
urma dantelată a frunzei,
măduva şi atingerea nervoasă
a drumurilor pe care cîndva le-am ştiut,
lucruri pe care le uităm
sub uşoara, fără contur
democraţie a zăpezii.

(din W.D. Snodgrass, "Cardinalul", Ed.Dali, 1999, traducere de Dona Roşu şi Luciana Costea)

Notă: Fotografia de pe copertă e realizată de soţia poetului, Mrs. Kathleen Snodgrass, prin amabilitatea căreia deţin acest volum de versuri.

luni, 7 decembrie 2009

Salvatore Adamo : Noël sur les Milandes

Marin Sorescu (citate din "Iona")

"Uneori uit unde mă aflu şi zîmbesc aşa, fără motiv. Cîteodată sunt vesel. Vesel de tot. Pentru că uit de mine. Mă pierd pe undeva, în vreun loc depărtat, cum ai uita o carte pe fereastră".

"Mi se pare mie sau e tîrziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie tîrziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mîna dreaptă şi-n salcîmul din faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lîngă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, pînă dincolo de stele, n-are niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană".

"Un sfert de viaţă îl pierdem făcînd legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drum vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă".

"Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dîndu-i oarecare nebunie; vîntul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din cînd în cînd. Şi să zică aşa, gîndindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decît această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gîndit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă. Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mîini în mijlocul sufletului".

"Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie".

"Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul".

vineri, 4 decembrie 2009

Mos Crăciun, te aşteptăm !

Post-electorală (Andrei PLEŞU)

Andrei PLEŞU despre prima întîlnire televizată a prezidenţiabililor:

Cred că pot asuma, în mod legitim, postura obiectivităţii. Am devenit „obiectiv“ nu pentru că m-am străduit să gîndesc la rece, nu pentru că nu am simpatii de partid şi nici pentru că îmi contemplu ţara de la distanţă, cu un ochi clinic. Am devenit obiectiv pe bază de oboseală şi melancolie. Sînt un conglomerat de dezamăgiri. După douăzeci de ani de libertate şi democraţie, nu mi-a rămas întreagă nici o speranţă, nici o iluzie. N-am reţinut, în acest interval, nici un personaj politic de anvergură. Nu ştiu să explic acest marasm crepuscular. Să fie consecinţa „zbuciumatei noastre istorii“ care ne-a lăsat fără oase, să fie vreun defect etno-genetic ireparabil, vreo combinaţie de inerţie fanariotă şi sminteală comunistă, sau e vorba numai de stricta mea, pre-senilă, acreală? Fapt e că nu mai am porniri constructive, entuziasme, pasiuni contingente. Sînt demobilizat. Şi, ca atare, „obiectiv“.
Din perspectiva acestei triste obiectivităţi, am contemplat fără nici un frison partizan dezbaterea de vinerea trecută a celor trei prezidenţiabili. Textul pe care îl citiţi a fost scris a doua zi, în sîmbăta dinaintea alegerilor. Nu ştiu ce-o să iasă şi nu ştiu eu însumi cum am să votez. Voi merge la vot pentru că am pledat pentru votul obligatoriu şi trebuie să fiu consecvent. O idee ar fi să dau un vot nul, alta – să votez cu Crin Antonescu în primul tur şi, în al doilea, cu Băsescu, ţinîndu-mă de nas – cum spusese Adam Michnik că va vota pentru un al doilea mandat al lui Lech Walesa. Ceea ce am văzut vineri seara n-a fost însă de natură să-mi limpezească opţiunile(...).

Întregul articol îl găsiţi AICI.

joi, 3 decembrie 2009

George Coşbuc : Iarna pe uliţă


A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe rîu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii,
Vrând-nevrând.


Poezia integral o puteţi citi aici.

__________________________________________________________________

Zvon de clopoţei se aude...




O-ho-hoo

miercuri, 2 decembrie 2009

DINU LIPATTI (1917-1950)

Pe 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viaţă în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimile sale cuvinte au fost: "Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu". La vestea morţii sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: "Nouă ne rămâne amintirea frumuseţilor pe care ni le-a dăruit şi o profundă întristare".
Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecţiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretări pline de căldură umană şi înaltă desăvârşire stilistică, de fineţe şi nobleţe spirituală, de poezie şi graţie. Multe din aceste imprimări au fost incluse de casa de discuri EMI în colecţia "Unvergänglich - Unvergessen" (Nepieritoare - De neuitat). "Un artist de o spiritualitate divină", cum l-a numit Francis Poulenc, Dinu Lipatti prefera pentru înregistrări - înaintea lui Glenn Gould - singurătatea studioului în care se putea concentra pentru a duce arta sa la perfecţiune. În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Béla Bartók, dar şi Robert Schumann, Edvard Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti. Era modest şi exigent cu sine însuşi - „Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu" (pianista Clara Haskil).
Compoziţiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară şi violoncel Op. 1 (1933), Şătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.
(Sursa:Wikipedia)

NICOLAE LABIŞ (1935 - 1956)

Dor

Pentru ce-am plecat,
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n piept,
Dar o flacără
Mă cheamă acolo
Sub straturi de nea
Şi vreau să treacă
Liniştea mea.
____________________________________________

Nicolae Labiş (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, judeţul Suceava - d. 22 decembrie 1956, Bucureşti)

marți, 1 decembrie 2009

1 Decembrie : Ziua Naţională a ROMÂNIEI



Eu sărbătoresc această zi în sensul de a simţi aşa cum simt şi americanii în 4 iulie, francezii în 14 iulie, că este Ziua Naţională a ţării mele. Pe care o iubesc, cu bune şi cu rele, cu oamenii ei buni şi răi, fiindcă nu se pot alege doar cei buni, o iubesc fiindcă limba română mi se pare, subiectiv desigur, cea mai plină de nuanţe, lucru perfect adevărat câtă vreme ea este limba în care visez.
Patrioţi sau nu, veţi fi români mereu dacă aici s-a întâmplat să vă naşteţi. Nu ne putem alege ţara în care să ne naştem aşa cum nu ne putem alege părinţii. Dacă părinţii noştri nu sunt aşa cum ne-am fi dorit noi, acest lucru nu ne poate împiedica să-i iubim, necondiţionat, fiindcă aşa este firesc. La fel de firesc este să ne iubim şi ţara care ne-a fost dată de întâmplarea de a fi.

La mulţi ani ROMÂNIA!
La mulţi ani români, oriunde v-aţi afla!

________________________________________