miercuri, 30 septembrie 2009

Shigeru Umebayashi (2046)

Everything is dust in the wind...

I close my eyes
only for a moment
and the moment's gone
all my dreams
pass before my eyes in curiosity
dust in the wind,
all they are is dust in the wind

Same old song,
just a drop of water
in an endless sea
all we do,
crumbles to the ground
though we refuse to see
dust in the wind,
all we are is dust in the wind

Don't hang on
nothing lasts forever
but the earth and sky
it slips away
and all your money,
won't another minute buy

Dust in the wind
all we are is dust in the wind
dust in the wind
everithing is dust in the wind
dust in the wind...

Robert Desnos : A fost odat’ ca niciodat’-o frunză

A fost odat’ ca niciodat’-o frunză
A fost ca niciodată-o frunză cu liniile ei.
Linia vieţii
Linia norocului
Linia inimii.

A fost ca niciodat’-un ram la capătul frunzei,
Linie bifurcată, semn al vieţii
Semnul norocului
Semnul inimii.

A fost ca niciodat’ la capătul ramului un copac.
Un copac vrednic de viaţă
Vrednic de noroc
Vrednic de inimă.

Inimă gravată, împunsă, străpunsă.
Un arbore pe care nimeni nu l-a văzut vreodat’.

Au fost ca niciodată rădăcini la capătul arborelui.
Rădăcină, semn al vieţii
Viu semn al norocului
Viu al inimii.

La capătul acestor rădăcini se afla Pământul.
Pământul, pe scurt.
Pământul cât se poate de rotund.
Pământul singur pe întreaga întindere a cerului.
Pământul.
______________________________________
(in româneşte de Mihai Rădulescu)

luni, 28 septembrie 2009

Johann Sebastian Bach

Romulus Vulpescu: Duminica de ieri

Aprind ţigara şi te-aştept să vii
Pe-o bancă de pe stradă, la amiază:
Secundele acestea argintii
Se scutură ca verbele-ntr-o frază.

Foşnesc şoptit - vecini cu vîntul - plopii
Şi degetele-mi vîntul le resfiră...
E-o linişte de umbră cînd te-apropii,
Şi mîna mea vibrează, şi e liră.

Ni-s paşii mici şi rari, porniţi spre gară
Peronul despărţirii să-l refuze:
În părul tău mai e un rest de vară,
Dar - vineţie - toamna-ţi stă pe buze.

Se-mbracă-n demnitate regiunea:
Duminica de ieri şi-a scos coroana.
Săruturile tac. Zi tristă lunea.
Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, tîrg. Rămîne rana.
______________________________________________

miercuri, 23 septembrie 2009

marți, 22 septembrie 2009

Andrei PLEŞU : Jurnalul de la Tescani (fragmente)

"nimic nu ilustrează mai bine atributul splendorii decît un deal împădurit, toamna, cînd totul intră în marea derivă a brunurilor. Primăvara e a jubilaţiei, vara, a unei omogene deplinătăţi, iarna — a ascezei cathare. Dar splendoarea, splendoarea adevărată nu e de întîlnit decît toamna, în octombrie, pe o zi însorită. Moartea vegetală debutează cu o cutremurătoare sărbătoare. Şi e de înţeles că anul bisericesc începe tocmai cu anotimpul acesta, în care sfîrşitul şi slava se întrepătrund. Întregul mister al credinţei îmi pare a porni de aici: de la intuiţia morţii ca glorie. Şi ca prag al unei nesfîrşite diferenţieri. Toamna, fiecare specie încheie altfel şi fiecare individ vegetal se singularizează într o culoare proprie. În această diversificare extatică a particularului stă splendoarea spectacolului autumnal şi, poate, a destinelor noastre postume… („Ştiu, vom muri, dar cîtă splendoare!“)"

"soarele de toamnă e o metaforă mai adecvată a cunoaşterii decît soarele estival, care poate duce căldura pînă la fierbinţeală şi disoluţie. „Căldura“ spiritului nu trebuie nici să topească, nici să exalte lucrurile: trebuie să le mîngîie."
___________________________________________________________________________

vineri, 18 septembrie 2009

La multi ani, Codruta Vlaic!



Prietenei mele din lumea reala o felicitare virtuala, cu toata dragostea!
Sa fii mereu fericita!

Tudor Arghezi : Niciodata toamna

Toamna...

A venit toamna, o toamnă fastuoasă de data asta, în culori bogate înmuindu-mi sufletul in lumină. E o toamnă îndragostită, mai mult vară decât toamnă... şi nostalgii calde mă cutreieră. E amintirea unei balade, amintirea unei emoţii ce m-a învelit în abur tremurat o iarnă întreagă. Să fie toamnă, sa fie şi ploaie, să fie să trăim intens aceste clipe dăruite cu care nu ne vom mai întâlni niciodată.

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul de mătasă
...
Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul ne'nţeles...

joi, 17 septembrie 2009

George Bacovia : Vals de toamnă



La geamuri, toamna cântă funerar
Un vals îndoliat, şi monoton...
prin salon,
Dupa al toamnei bocet mortuar.

Auzi, cum muzica răsună clar
În parcul falnic, antic şi solemn,-
Din instrumente jalnice, de lemn,
La geamuri, toamna cântă funerar.

Acum, suspină valsul, şi mai rar,
O, lasă-mă acum să te cuprind...
- Hai, să valsăm, iubito, hohotind,
După al toamnei bocet mortuar.
____________________________________

miercuri, 16 septembrie 2009

vineri, 11 septembrie 2009

miercuri, 9 septembrie 2009

Ion Pillat : Cişmigiu de toamnă

Verde nou al primăverii, roş al florilor de vară,
Toamnă, galbenul din frunza ta târzie mi-e mai drag,
Fie că-n velinţi tăcute inimi de-aur le presară,
Fie că foşneşte-n taina mătăsosului tău steag.
Zi senină, zi rodită ca o poamă de lumină,
Câtă floare prea devreme scuturată te-a dorit,
Să te pot culege astăzi — cer, şi suflet, şi grădină —
Cişmigiule de toamnă, de-amintire biruit.
De pe podul ce oglindă arcu-ntins al pietrei sale
Peste apa unde lebezi dorm pe teiul tremurat,
Cine m-a chemat pe nume, cine m-a oprit in cale?
Umbra ta de altădată şi un ram îngândurat.

Verde dor al primăverii, foc al dragostei din vară,
Toamna, părul de-aur moale al iubirii mi-e mai drag
Când strivesc şi ani, şi zile ce covorul tau presară
Şi-mi foşneşti a moarte-n suflet, mătăsos şi galben steag.

marți, 8 septembrie 2009

René Char : Pe înălţimi

Aşteaptă-mă încă puţin
Curând va trebui să vin
Să spintec frigul care ne reţine.

Nor, în primejdie de moarte ca şi mine.

(În casa noastră era o prăpastie.
De aceea am plecat şi ne-am stabilit aici.)

Din plin

Când oasele ne-atinseră pământul
Şi-n prăbuşire ne-au străpuns obrazul,
Iubirea mea, nimic nu se sfârşi.
O nouă dragoste veni-ntr-un ţipăt
Să ne învie, să ne prindă iar.
Şi chiar de-ar fi tăcut căldura
Lucrul acela care se continua
Opus vieţii muribunde,
La nesfârşit s-ar fi elaborat.
Ceea ce noi văzuserăm plutind
Alături de durere
Era acolo, ca-ntr-un cuib,
Şi cei doi ochi ai lui ne cuprindeau
Unindu-ne într-un consimţământ abia născut.
Moartea nu mai crescuse
În ciuda unor lânuri ude leoarca,
Iar fericirea la auzul
Prezenţei noastre, nu-ncepuse încă;
Şi iarba era goală, călcată în picioare.

(în româneşte de Gellu Naum)

duminică, 6 septembrie 2009

Andrei PLEŞU : Jurnalul de la Tescani (fragmente)

"să mergi printr-o livadă. Să-ţi apară dinainte un pom plin de fructe roşii. Să culegi unul şi să muşti. Să simţi gustul splendorii: carne vegetală, sucuri şi miresme. Să regăseşti în tine bucuria preistorică a celui dintîi culegător: stupoarea şi apoi desfătarea lui fără margini. În definitiv, aflîndu-se faţă-n faţă cu o femeie care ţinea în mînă un fruct, Adam a poftit fructul…"

"toate obstacolele ne par ca ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi, sau ferestre: să ne răsfrîngem, analitic, în ele, sau să vedem prin ele zarea care le transcende. Dar nu numai obstacolele sînt ziduri. Totul poate deveni zid, dacă funcţionează ca blocaj: şansa cea bună, reuşitele, fericirea însăşi. Binele şi răul sînt, nediferenţiat, ziduri latente. Trebuie să le şlefuieşti pînă la reflex şi transparenţă."

("Jurnalul de la Tescani", 1993)

vineri, 4 septembrie 2009

Édouard Lalo : Simfonia spaniola, op.21

Daniela Crăsnaru : Melancolie de amurg

Aceleaşi străzi pe care am trecut,
Oraşul stins într-un amurg tăcut,
Imagini care-mi umplu mintea, neîncetat,
De-atâta timp...

Pe caldarâm sunt paşii mei de ieri,
În aer, seva altei primăveri...
Un abur şters îmbracă lumea în argint curat
Şi sufletul palpită iar, ca raza unui tainic far stelar.

Ai venit precum valul cald, melancolie de amurg,
Şi străzile acestui burg, sub ploaia florii ard...
Ai venit ca un val stingher, melancolie fără leac,
Pe străzi înguste care tac, şi care duc spre nicăieri...

Să mă întorc, dar unde şi de ce?
Mă mai aştepţi, mai eşti sau nici n-ai fost?
Poate chiar strada unde-ai stat s-a spulberat încet
Şi n-o mai pot găsi nicicum, azi către tine nu e niciun drum...

______________________________________________________


♫ Angela SIMILEA: Melancolie de amurg (versuri Daniela Crasnaru)

joi, 3 septembrie 2009

Simona Popescu : Exuvii

"Ce speri, ţesând la nesfîrşit capcane reticulare, de cuvinte, ca un păianjen nebun care-şi întinde pînza numai pentru ca s-o lase să strălucească o clipă în soare şi apoi s-o părăsească? În plasă se agaţă doar fantome, imagini vechi, voci, zgomote, rumori, parfumuri, invizibile forme, presimţite. Ele te paralizează dulce, te sug, vampiri vechi care nu vor să moară. Nu ştiu cum ţi-a intrat în cap că viaţa ta depinde de toate lucrurile astea care ar trebui să orbiteze în alt spaţiu, în altă dimensiune, care ar trebui să te lase în pace. Din viscerele creierului produci fagurele gol, alveole în care să disciplinezi nedesluşitul tăcut care eşti, să geometrizezi vidul sălbatic, ceaţa flotantă a fiinţei tale multiple. Îi întrebi pe alţii despre tine, despre cum erai pe vremea cînd nu ştiai ce eşti, asculţi aceleaşi poveşti despre cineva de care-ţi aminteşti prea puţin. Ce cauţi? Ce vrei?
Ce vrei tu să găseşti răsfoind a nu ştiu cîta oară aceleaşi caiete vechi, desene uitate, fotografii puse în ordine cronologică într-un album la care te holbezi cu pasiunea şi răbdarea de altădată pentru insectarele cu fluturi şi coropişniţe, cu libelule şi gîndaci cu corn?
Acum un an bunica Ana a murit, povestitorul tău cel mai fidel, care nu-ţi citea basme sau (ce plictiseală !) poezii, ca mătuşa Augustina, ci îţi vorbea despre tine, despre cum erai, despre boacănele tale, despre cuminţenia ta ciudată (din ce-mi explica ea, trebuie să fi fost un soi de autism) şi nu te mai săturai şi tot trăgeai de ea: « Mai spune-mi-o pe-aia cînd ai crezut că m-ai pierdut, pe-aia cînd am fost la tîrg, pe-aia cînd m-am ascuns de toţi, pe-aia cînd am intrat în noroi, pe-aia cînd m-ai găsit cu toate lucrurile din dulap făcute grămadă în mijlocul camerei şi eu în vîrful lor plîngînd, pe-aia cînd a venit mama şi nu vroiam să mă mai duc cu ea acasă ». Bunica Ana a luat cu ea toate poveştile despre un copil ce nu mai e nici el de mult, un copil pe care ea l-a cunoscut şi tu nu, un copil pe care, in imaginaţia ta, îl vezi întotdeauana stînd foarte departe. De ce te învîrţi oare în jurul a ceea ce ai fost, ca un bătrîn care-şi îngrijeşte mormîntul viitor şi crucea pe care stă, în medalion, o poză de-a lui din tinereţe ? Ce vrei să găseşti de nu-ţi afli liniştea ?
Păstrez cu sfinţenie un autoportret de pe la patru ani, o figură totemică, un fel de hibrid cu cap mare, rotund, cu picioare subţiri, crăcănate, două urechi ca de ursuleţ, linii în loc de ochi (pentru că ochii erau închişi), fără gură, cu mîini cît un fir, terminate cu gheare, picioare de cocostîrc, corp pătrăţos pe care e desenat un soare, o coroană trilobată pe cap. Deasupra un curcubeu din culori ţipătoare, roşu verde, albastru şi de două ori portocaliu. O arătare.
Nu timpul trecut, timpul pierdut îl cauţi tu – că nu-i nimic trecut, nimic pierdut -, ci un sens în încîlceala asta din care te hrăneşti şi care te destramă, unitatea unei fiinţe – veche şi nouă, un soi de coral uman înmugurit, tot mai tînăr şi tot mai bătrîn. Nu, nu timpul pierdut, ci timpul paralel, neliniştitor ca un vis care nu e cu totul al tău, care e şi nu e adevărat. Şi care-şi continuă lucrarea."

(Simona Popescu, Exuvii, roman, ediţie revăzută, Ed. Polirom, 2007, pag.7-8)
___________________________________________________

Million roses for you

miercuri, 2 septembrie 2009

Tudor Arghezi : Toamna

Străbatem iarăşi parcul, la pas, ca mai 'nainte.
Carările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaşi bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâni.

Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.

Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii...
Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetu-i uşure să-l iau să i-l dezmierd...
Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
Apusul îşi întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut -
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată
S-aplec la sărutare o frunte vinovată
Să-nvingem iarăşi vremea dintr-o-ntărire nouă
Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă.

Şi cum scoboară noaptea, al'dată aşteptată,
Îmi pare veche luna - şi steaua ce se-arată ,
Ca un părete de-arme, cu care-aş fi vânat.

Şi fără glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.

________________________________________________________