luni, 29 martie 2010

Ana Blandiana : Visez uneori trupul meu



Visez uneori trupul meu
Prins în năvoade, riduri,
Şi tîrît prin zăpadă
Pe plaja îngheţată, lucioasă
A unei limpezi mări,
Nu văd nicicînd pescarul,
Dar ştiu că ţi-e tată,
Văd numai plasa de riduri
Şi trupul meu, pradă
Bogată.
Tandru visez dimineaţa aceea de moarte,
Cu linişte necunoscută, curată,
În care nici tu nu mai vii,
Nici eu nu te mai chem
Şi totul adoarme cu ochii deschişi,
Şi doar, lumină-n lumină, ecou,
Se mişcă un firav blestem
Să se deşire năvodul,
Să lunec din nou
În apa fără timp şi fără pată.

_______________________

duminică, 28 martie 2010

Jucării



Noi, care sîntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheaţă
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greşeală am alunecat vreodată,
Ne-am şi fracturat un an,
Unul din anii noştri importanţi şi ţepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simţim cîteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpuşilor
Şi de corabia noastră
Cu trei rînduri de pînze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca şi pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Şi calul să necheze o dată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: „Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viaţă
Noi avem de gînd să facem
Nişte fapte grozave.

O, cît ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim trişti
Din cauza asta
Şi să plîngem din tot sufletul,
Ţinîndu-ne cu mîna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem nişte oameni foarte mari
Şi nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mîngîie.

Marin Sorescu
______________________

sâmbătă, 20 martie 2010

Raymonde Han : Fată de primăvară

Te prinde primăvară ca o rochie subţire
Îmbrăcată la o despărţire.

Primul fluture tresaltă-n soare;
Ca să te asemui, caut o floare,
Caut o floare-n vînt și-n minte.
Fată mare, adu-ţi aminte
Cum treceai încununată de-albăstrele
Şi-n gînd nevinovată de tot,
Aşa cum trec căpriţele în turma de oi,
Cu fire de iarbă în bot.

Azi mersul ţi-e catifelat.
Şi farmecul din tine creşte pe-nserat;
Atunci toate tainele se-nchid în gînd
Ca mîinile pruncului plăpînd.



marți, 16 martie 2010

Tudor Gheorghe : "Viaţa lumii" (1973)

"Viaţa lumii"

Format: Vinyl, LP, Album, Mono
Casa de discuri: Electrecord
Catalog #: EDE 0836
Data lansării albumului: 1973
Chitară, voce: Tudor Gheorghe
Note: Romulus Vulcanescu
Coperti: Emil Chendea


Lista pieselor

01 - A1 - Reîntoarcerea, rondelul trecutului (Alexandru Macedonski) [5:30]
02 - A2 - La groapa lui Lae (Octavian Goga) [3:37]
03 - A3 - Cîntec (George Coşbuc) [3:00]
04 - A4 - Albatrosul ucis (Nicolae Labiş) [3:14]
05 - A5 - Într-o grădină (Ienăchiţă Văcărescu) [2:01]
06 - A6 - Călătorul (Vasile Alecsandri) [4:08]

07 - B1 - Lucsandra (Alecu Văcărescu) [2:24]
08 - B2 - De-abia plecaseşi (Tudor Arghezi) [3:07]
09 - B3 - Mi-e dor (Ion Bănuţă) [2:47]
10 - B4 - Risipei se deda florarul (Lucian Blaga) [2:39]
11 - B5 - Vine vremea... (Romulus Vulpescu) [3:13]
12 - B6 - Zbor curat (Ioan Alexandru) [2:40]
13 - B7 - Amintirea paradisului (Cezar Ivănescu)[3:06]
14 - B8 - Viaţa lumii (Miron Costin) [2:18]




O menţiune specială: am ascultat prima oară acest album în casa unor prieteni foarte dragi, cărora le aduc mulţumirile mele peste timp.

miercuri, 10 martie 2010

Eugen Jebeleanu : Cartoful în nori

Să ai mereu tot mai puţin
e lucrul cel mai bun.
Tot mai puţine zile şi
tot mai puţin tutun.

Să nu fii întristat deloc
şi să te simţi uşor
să ai o păpădie doar
şi tu să fii un nor

şi să priveşti mai sus decît
un domnitor semeţ
şi-n jos cu milă să priveşti
zîmbind : «Sărmane vieţi!»

Să nu gîndeşti, să nu mai spui
nici «au», nici «vai», nici «of»
şi dintre norii mari s-alegi
un nor mic de cartof.

marți, 9 martie 2010

Copacul din fereastră...

Acum 4 ore mi-au lăsat fereastra goală de suflet...
Au tăiat copacul care înflorea în fiecare vară, copacul meu... şi tristeţea sfîşietoare după ce a fost şi niciodată nu va mai fi, dupa florile mici, albe, ca de iasomie, ce nu vor mai înflori niciodată, îmi seacă sufletul...

Nu ştiu daca noi, oamenii putem fi prieteni/iubiţi cu înţelegerea şi acceptarea deplină a celuilalt. Din experienţa mea de o viaţă, aş zice că nu putem. Avem aşteptări de la prieteni, precum şi ei aşteaptă ceva de la noi. Sîntem dezamăgiţi şi dezamăgim la rîndul nostru. Posesivi, din instinct, vrem să fim unici, noi în viaţa lor, precum vor şi ei să fie unici în viaţa noastră.
Copacul nu aştepta nimic de la mine. Eu nu aşteptam nimic de la el.
Tăceam împreună. Deschideam fereastra în dimineţile de vară şi soarele venea filtrat prin frunzele lui. Îmi dăruia blînd o altfel de lumină, o dimineaţă cum numai el ştia să-mi dăruiască. Eu îmi beam cafeaua şi fumam liniştită, apărată de crengile lui în faţa invazei solare. Ploua uneori şi ploaia era colorată în verde, privită printre frunzele lui înrourate. Era iarnă şi el era gol, cenuşiu, trist. Ca şi mine iarna...
Nu mi-a cerut niciodată să nu mă uit la alţi copaci. Nu i-am pretins niciodată să filtreze soarele doar pentru mine.
De aceea relaţia noastră a fost perfectă. Pentru că nu ceream nimic unul de la altul. Ne bucuram doar, pur şi simplu, în tăcere. Fiecare închis în bucuria lui şi fiecare bucurîndu-se de prezenţa tăcută a celuilalt.
De am putea învăţa, noi, oamenii, cum să ne bucurăm de celălalt, fără să-i cerem nimic. Să fim bucuroşi doar fiindcă există. Atît.
De-aş putea învăţa asta măcar acum...

sâmbătă, 6 martie 2010

Nichita Stănescu : Cu o uşoară nostalgie

Cu cît se-nsera peste arborii rari,
cu atît începeau să lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
căutătorii pietrei filozofale.

Totul trebuia să se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.

Clipele erau mari ca nişte lacuri
de cîmpie,
şi noi nu mai conteneam traversîndu-le.
Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie.
Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gîndule ?

luni, 1 martie 2010

Tudor Gheorghe : Idilă (versuri Virgil Carianopol)

Adrian Păunescu : Antiprimăvara

Ce dacă vine primăvara
Atîta iarnă e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.

Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuiburi şi-au făcut la streşini
Şi lîngă mine nu eşti tu
Ninsori mai grave decît moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.

Şi ninge pînă la prăsele
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrăţişarea n-o mai pot
În noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toti cocorii emigranţi.


E primăvară, iarăşi primăvară!



Primăvara

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite pînă jos

E primăvară, iarăşi primăvară!
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară,
De ghiocei, de crini, de toporaşi

Se simte iarăşi mirosul cîmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cîntecul înalt al ciocîrliei
Ies roadele cu capetele-afar'

Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gîtul păsările-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit.

(Virgil Carianopol)