marți, 31 martie 2009

Salvatore Adamo la el acasă...

Nichita Stănescu : Cîntec de iarnă (Winter Song)

Eşti atît de frumoasă, iarna!
Cîmpul întins pe spate, lîngă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului…
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sînt mîinile tale, iarna!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gîndul creşte-n cercuri
sonorizînd copacii
cîte doi,
cîte patru.
________________________________________________________________________________

Winter song

You are so beautiful in winter!
The field stretched on its back, near the horizon,
and the trees stopped running from the winter wind ...
My nostrils tremble
and no scent
and no breeze
only the distant, icy smell
of the suns.
How transparent your hands are in winter!
And no one passes -
only the white suns revolve in quiet worship.
and the thought spreads in circles
ringing the trees
in twos
in fours.

("Bas-Relief with Heroes")
Traducerea in limba engleza: Thomas Carlson and Vasile Poenaru.

Nichita Stănescu : Să-i iubim pe visători

"Adeseori poetul, prin firea sa visătoare, când vorbeşte poate să pară un exagerat dacă nu cumva un mincinos. Fireşte că este numai o aparenţă, căci gândirea în mituri proliferează în jurul ei o dulce mitomanie, cum magnetul în jurul său invizibilele linii de forţă ce atrag pilitura de fier pe orbita sa. Vorba domnului Shakespeare care zicea undeva că poetul, contemplând un măr, vede în el un leopard iar când scrie cuvântul măr, îl scrie mirându-se că ceilalţi nu văd măreţia leopardului.
De altfel blânda mitomanie descinsă de-a dreptul din mit este întrucâtva ceea ce am putea numi psihologia mitului. Fantezia ce altceva este dânsa, decât o încredinţare, o totală lipsă de suspiciune, o absolută lipsă de sentiment al concurenţei, deci al invidiei. În cazul poeziei, lipsa de invidie, absenţa instinctului de concurenţă are o adevărată natură creativă. De ce? Pentru că firea genuină a gândirii poetice naşte lucruri, naşte obiecte, naşte ouă siderale şi albe. Aici, sub această boltă stelară, se ciocneşte, în cinstea învierii cuvântului, cu ouă albe, nefierte. Gălbenuşul şi albuşul se scurg în cuvânt până când el ia făptura lui Făt-Frumos.
Să-i iubim pe visători! Mi-aduc aminte că derbedeul sacru de Panait Istrati, într-una dintre cărţile lui lăbărţate şi de nobil suflet, prin gura personajului său autobiografic Adrian Zografi, într-o tânjire a acestuia sub caniculă şi lenea izbăvitoare a unui Nil tinzând spre Alexandria, gândea sau visa cam aşa: "Ei, şi, ce dacă mi s-a dus viaţa pe apa sâmbetei şi n-am apucat să compun măcar un şir de versuri. N-am decât să mă gândesc la Iliada şi să visez că am scris-o eu. Ce linişte, ce fericire, ce echilibru!" (Citez din memorie).
Dacă mintea mea n-ar fi edificat piramidele din Egipt, dacă ochii mei n-ar fi pictat pânzele lui Van Gogh şi dacă cea mai bună şi misterioasă elegie a lui Rilke n-ar fi fost scrisă de mine într-o noapte de sâmbătă, cu tâmpla sub pernă şi secret, şi apoi atribuită lui, ce credeţi domniile voastre, că aceste minunăţii ar exista într-adevăr?
Nu, nu se poate să vezi zâne, dacă nu eşti zânatic!"

(din vol. Nichita Stănescu, "Respirări", Ed.Sport-Turism, Buc.1982, pp.379-380)

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 dec.1983)

1933: Nichita Stãnescu se naşte pe 31 martie, în Ploieşti. El va urma scoala primarã aici.
Între 1944-1952 este elev la liceul "Sf. Petru şi Pavel" şi mai târziu, la liceul "I.L. Caragiale".
1952: Este student la filologie al Universitãtii din Bucuresti.
1956: Stãnescu îi viziteazã pe Ion Agârbiceanu şi Lucian Blaga în Cluj cu un grup de prieteni.
1957: Absolvã secţia de filologie a Universitãtii din Bucureşti. 1982 Este laureat al premiului Coroana de aur al Festivalului international "Serile poetice de la Strunga" din Macedonia.
1957-1960: este corector şi pe urmã redactor la Gazeta literarã. Îi are ca prieteni pe Grigore Hagiu, Fãnus Neagu, N. Breban, N. Velea, Aurel Covaci, şi alţii.
1960: Nichita Stãnescu debuteazã cu "Sensul iubirii".
1969: Viziteazã mai multe ţãri, printre care: Finlanda, Italia, Franţa.
1975: Nichita Stãnescu primeste premiul Herder.
1975: În Suedia apare traducerea Kampen Mellan Inalvor och Verklighet.
1979: Stavros Deligiorgis publicã o amplã traducere din Nichita Stãnescu întitulatã "Unfinished Works"
1980: Împreunã cu Gheorghe Tomozei publicã volumul pentru copii: "Carte de citire, carte de iubire".
1983: În data de 13 decembrie, Nichita Stãnescu se stinge subit din viaţă.

Nichita Stănescu : Ce noroc să dormi şi să nu visezi

"Ce justificare este oboseala de după muncă!
Cazi, mă, direct în somn şi nu tu înger peste creier fîlfîindu-şi aripa ca să ţi-l ocrotească, nu tu cer cu stele, nimic, mă!
A dormi dus e ca sudoarea. Îţi asudă moartea peste timp cu împlinire. Să-l fi văzut pe taică-miu dormind! Nici de sforăit n-avea treabă. S-o fi văzut pe maică-mea veghindu-l! Respirarea ei lângă el, doamne, ce muzică de Johann Sebastian Bach! Şi pe mine, copilul lor, născut din dragostea lor, ce singuratec, ce derbedeu, ce alungat!
S-au iubit ai mei, bineînţeles că s-au iubit ai mei. Din această pricină, acuma la patruzeci şi patru de ani, şchioapăt puţin.
Am găsit o toantă care ţine la mine. Şi ştiţi de unde ştiu că ţine la mine? Mi-a spălat cămaşa.
Ei, despre mine nu prea este vorba.
Dar despre cuvânt, ce scriitură!"

(din vol. Nichita Stănescu, "Respirări", Ed.Sport-Turism, Buc.1982, pp.364-365)

31 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

1890: S-a născut I.M.Raşcu, poet simbolist.
1891: S-a născut poetul Ion Pillat, nepotul lui I.C. Brătianu, îşi evocă bunicii în poezia „Aici sosi pe vremuri” (ciclul Florica).
1914: S-a născut Octavio Paz, scriitor mexican.
1933: S-a născut Nichita Stănescu („Un pământ numit România”, „12 elegii”, „Necuvintele”).

Vorba scriitorului: „Nu mor caii când vor câinii” (Nichita Stănescu).

luni, 30 martie 2009

Stream

30 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

1884: S-a născut dramaturgul, poetul şi prozatorul irlandez Sean O'Casey.
1946: A încetat din viaţă Victor Ion Popa, dramaturg ("Ciuta", "Take, Ianke şi Cadîr") şi romancier ("Velerim şi Veler Doamne").

Vorba scriitorului: "De o alungă o fiară, ciuta fuge şi se suie până în cel din urmă stei de stâncă... DE acolo ciuta, când s-a stins şi ultima licărire de nădejde, închide ochii... şi se prăbuşeşte în prăpastie" (Victor Ion Popa).

duminică, 29 martie 2009

Lucian Blaga : Gorunul

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi ma dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

O, cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tau sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.

29 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

1878: S-a născut poeta Elena Farago, a cultivat o poezie eclectică, între tradiţionalism şi simbolism.
1908: S-a născut Virgil Carianopol, poet.
1989: A murit Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia, scriitor ("Jurnalul fericirii").

Vorba scriitorului: "Nici sprijin, nici povară - aşa te vreau şi-acum,/ De vrei să mergi cu mine, găteşte-te de drum" (Elena Farago).

sâmbătă, 28 martie 2009

W.D. Snodgrass : La despărţire



Deoarece privirea lui ageră te-a învăţat
Să-ţi gândeşti propriile gânduri şi să vezi
Ce zări înguste braţele mele ţi-au durat
Te du dar cu paşi repezi

Nesfârşiţi, pe veci
A ta să fii. Pornirile să-ţi fie
Înspre folosul tău; ai trecut deci
Peste pragul nevoii de tiranie.

Fie ca părerile sale limpezi să te ferească
De acele puteri ascunse, viclene
Care strâns te-au încins să te robească
În lanţul dragostei mele.

Fie ca noua iubire să-ţi lase
Fiinţa neatinsă; fie ca renaşterea ta strălucită
Să se arate amăgitoare, apoi să se schimbe şi să te înşele
Pe acest pământ niciodată.

Acum că ai văzut ce lipsite de noimă
Au fost legămintele noastre, mă rog să nu găseşti
Niciodată, cât vei trăi, o asemenea viaţă
Ca aceea pe care noi am trăit-o orbeşte.

Lucrătura mea necurată a văzut lumina
De când limba lui ţi-a deschis pleoapele;
Fie ca buzele nimănui să nu le închidă
Cu iscusinţa dovedită a gurii mele.

Definiţia unui prieten

...în sanscrită este: "Cineva în legătură cu care despărţirea este insuportabilă." (Maitreyi Devi în "Dragostea nu moare")

Virginia Woolf (1895 - 1941)

Virginia Woolf este una din cele mai mari romanciere ale secolului al XX-lea şi importantă reprezentantă a modernismului în literatură. În scrierile sale abandonează concepţia tradiţională a romanului, personajul obiectiv pulverizându-se, iar naraţiunea clasică dizolvându-se într-un interminabil monolog interior, într-o descriere detailată a trăirilor subiective ale eroilor. Pe alte căi decât James Joyce, Virginia Wooolf a căutat să comunice impresia de incoerenţă şi de perpetuă fluenţă pe care o oferă viaţa şi care devine sursa unei filozofii sceptice.
S-a născut la Londra, a crescut şi şi-a făcut educaţia într-o familie victoriană clasică. În 1895, în urma morţii mamei, a făcut primul episod de depresiune afectivă dintr-o lungă serie ce i-a urmat. După moartea tatălui său (Sir Leslie Stephen, redactor şi critic literar) în 1904, s-a mutat împreună cu sora sa Vanessa într-o casă din Bloomsbury, unde s-a format cercul de intelectuali cunoscut sub numele de Bloomsbury Group. Şi-a început cariera de scriitoare în 1905, publicând în suplimentul literar al ziarului The Times. În 1912 se căsătoreşte cu Leonard Woolf, funcţionar şi teoretician politic. Primul ei roman, The Voyage Out, este publicat în anul 1915. Urmează o serie de romane şi de eseuri care îi asigură succesul, atât la marele public cât şi la critică. În 1941, se sinucide, aruncându-se în râul Ouse din apropierea casei sale din Rodmell(sursa: Wikipedia).
Romane şi povestiri
* The Voyage Out (Călătorie în larg), 1915
* Night and Day (Noapte şi zi), 1919
* Monday or Tuesday (Luni sau marţi),1921
* Jacob's Room (Camera lui Iacob), 1922
* Mrs. Dalloway (Doamna Dalloway), 1925
* To the Lighthouse (Spre far),1927
* Orlando: A Biography (Orlando), 1928
* Flush: A Biography, 1933
* The Waves (Valurile) 1931
* The Years (Anii), 1937
* Between the Acts (Între acte)1941
* A Haunted House and Other Stories (O casă bântuită şi alte povestiri), 1943 - postum)
Jurnal
* The Diary of Virginia Woolf (five volumes) (Jurnalul unei scriitoare), ţinut cu intermitenţă între 1915 şi 1941.
Eseuri
* The Common Reader (1925)
* A Room of One's Own (O cameră separată),1929
* Three Guineas (Trei guinee),1938
* The Death of the Moth and Other Essays, 1942 - postum
* The Moment and Other Essays, 1948 - postum

28 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

1936: Se naşte Mario Vargas Llosa, prozator peruan.
1941: Moare, aruncându-se în Tamisa, Virginia Woolf, prozatoare, eseistă engleză.
1997: A murit poetul Gheorghe Tomozei.

Vorba scriitorului: "În cea mai mare parte a istoriei, anonimul a fost o femeie" (Virginia Woolf).

vineri, 27 martie 2009

PHOENIX : Sirena (albumul Cantafabule)

Cine ţi-a auzit o dată,
Cine ţi-a auzit o dată,
Galeşă doamnă înnodată, vai!
Glasul cel de alean şi miere,
Glasul cel de alean şi miere,
El nu va mai iubi muiere, vai!
Fiinţă de acelaşi sânge,
Fiinţă de acelaşi sânge,
Braţele lui nu vor mai strânge, vai!

Ce să fac cu tine goală, doamnă din adânc,
Ce mă laşi să zac de boală de băiat nătâng?
Ce să fac cu tine, pântec care nu legi rod,
Că-ntre noi nu este punte şi nu este pod.
Şi nu este pod.

Doamne, n-ar mai fi fost să fie,
Sămânţă de neam de stafie,
Sămânţă de neam de stafie, vai!
N-ar mai fi fost, Doamne, rusalcă,
Verde la păr precum o algă,
Verde la păr precum o algă, vai!
Cu glasu-i de-alean şi miere,
Cine-l aude-o dată piere,
Cine-l aude-o dată piere, vai!

Ce să fac cu tine goală, doamnă din adânc,
Ce mă laşi să zac de boală de băiat nătâng?
Ce să fac cu tine, pântec care nu legi rod,
Că-ntre noi nu este punte şi nu este pod.
Şi nu este pod.




Compozitor:Josef Kappl, Text: Şerban Foarţă

Alexandru Macedonski: Rondelul meu

Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârşire
Sunt mare, ca mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Eşti mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ţi-este inima iubire,
Când ţi-este sufletul iertare.

Ştiu: toate sunt o-ndurare,
Prin viaţă trecem în neştire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriştea cât de mare,
Şi înălţarea e-n iertare.
__________________________________________________________________

Tudor Gheorghe: Rondelul meu (din albumul dedicat în întregime poeziei lui Al.Macedonski "Veniţi, privighetoarea cântă!")

Salvatore ADAMO : Si jamais (1963)

Una din cele mai dragi mie...

27 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

1891: S-a născut Ion Al. George, poet parnasian, evocă trecutul daco-român.
1939: Moare Gh. Nădejde, scriitor.
1952: A murit într-un accident Ioan Al. Bassarabescu, nuvelist.
2006: Încetează din viaţă prozatorul polonez Stanislav Lem.

Vorba scriitorului: Ce zăduf e-n zilele de vară/ Nevastă-mea uşor printre perdele/ Dă zor să scoată muştele afară./ Ah! Ce n-aş da să plec şi eu cu ele. (I.A. Bassarabescu)

joi, 26 martie 2009

Tudor Gheorghe - Grecesc (versuri de I.L. Caragiale)

Mircea Ivănescu : Frunze

aş vrea să mă aşez pe marginea trotuarului,
să aştept să se facă noapte la capătul străzii – singurătatea
mea de acuma mai are
ceva la fel cu cea din copilărie,
când nu ştiam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămâne
adevărat niciun gest, chiar aşezat
pe stradă cu capul în mâini?
şi lumină, care se spulberă pe obiecte,
şi obiectele se fac frunze,
şi se fac frunze.

26 martie în viaţa literară de-a lungul vremii...

1891: S-a născut Felix Aderca, prozator.
1913: Moare poetul Panait Cerna, născut în satul Cerna, nume după tată Stanciov.
1914: Se naşte dramaturgul american Tennessee Williams.
1931: Se naşte Mircea Ivănescu, poet, traducător.
1954: A murit Emil Isac, poet şi autor de proză poematică.

Vorba scriitorului: "Prefer un adversar inteligent unui partizan idiot." (Felix Aderca)

miercuri, 25 martie 2009

Ana Blandiana : Dacă vrei să nu te mai întorci

Daca vrei să nu te mai întorci
Fereşte-te de mătrăgună
Ea-mi fură seara glasul
Şi plânge cu el
Din urmele tălpilor tale;
Dacă vrei să mă uiţi
Ascunde-te de lună
Iţi va aminti
Cum am mers prin lumina ei
Cu picioarele goale;
Dacă vrei să pleci
Ascunde-te de ploaie,
Fereşte-te de ninsoare,
Dacă vrei să mă uiţi
Nu te apropia de mare,
Înconjură marea,
Nu te-arăta sub zborul păsărilor,
Fugi
De sălciile cu pletele prelungi,
Până vei gasi locul unde te
Aşteaptă uitarea
De tot ce-i viu ascunde-te.
O, dar dacă vrei să pleci

Daca vrei să mă uiţi,
Nu încerca să mori,
Mai ales nu încerca să mori
Ştiu să cobor ca într-o fântână
Prin flori...

Doamnei Ana Blandiana: "La mulţi ani!"

Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timişoara)



Pentru mine poeta Ana Blandiana este mai mult decat o poetă, mai mult decât poezia ei, ea este o dimensiune importantă a fiinţei mele, ca şi I.L.Caragiale, M. Sorescu, Paul Georgescu...
Ma regăsesc în fiecare poem al Anei Blandiana şi acest lucru mă linişteşte şi îmi dă confortul psihic necesar pentru a înghiţi mai departe pastilele amare ale acestei vieţi, pentru că atâta vreme cât rezonezi adânc cu cineva aşa cum simt eu în raport cu poeta Ana Blandiana, nu e pierdută orice speranţă.
Se întâmplă în mod fericit în acest caz ca poeta Ana Blandiana să fie dublată şi de un om vertical, un om implicat în viata cetăţii, cu numeroase iniţiative salutare în domeniul vieţii publice româneşti.
Pentru toate acestea, şi pentru multe altele nespuse din egoismul de a le păstra pentru mine, azi, la zi aniversară o urare simplă ca întotdeauna dar plină de respect faţă de om şi iubire faţă de poetă:
"La multi ani" fericiţi, mereu neliniştiţi şi plini de har Doamnei poeziei româneşti, Ana Blandiana!

Adrian Păunescu : Aceeaşi floare

25 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

1616: Shakespeare îşi scrie testamentul.
1813: S-a născut poetul Cezar Bolliac.
1942: Se naşte poeta Ana Blandiana, pseudonim pentru numele real Otilia Valeria Coman.
1999: A încetat din viaţă Valentin Lipatti, eseist, traducator.

Vorba scriitorului: "Din urzica primejdiei culegem floarea pacii." (Shakespeare)

marți, 24 martie 2009

Alexandru Andries: Cea mai frumoasa zi

24 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

1849: S-a născut D.Ollănescu-Ascanio, scriitor clasicizant român.
1884: A murit poetul romantic american Henry Longfellow.
1905: A murit scriitorul francez Jules Verne.
1920: A încetat din viaţă Alexandru Macedonski.

Vorba scriitorului: Naivitatea e sublimă, atât timp cât nu cade în capcana propriei ignoranţe. (Romulus Rusan)

luni, 23 martie 2009

Ana Blandiana - Rugăciune

Să stau culcată-n zăpadă
Cu braţele larg desfăcute,
Închipuind o nespus de frumoasă
Cruce cuprinsă de somn
Dinadins,
Pe care doar îngerii ar merita
Să se răstignească
Pentru păcate făcute
În paradis.
Alb fără margini
Şi linişte neîncepută,
Nori destrămaţi în flori
Troienindu-mă lin,
În timp ce lacrimi fierbinţi
Se nasc sub pleoapele-nchise
Şi-ngheaţă nainte de-a curge
Din vise.
Amin.

22 - 23 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

22 martie
1868: S-a născut criticul literar Mihail Dragomirescu, a conceput teoria capodoperelor.
1898: Anton Bacalbaşa publică "Moş Teacă", jurnal civil şi cazon.
1905: S-a născut prozatorul Romulus Dianu, a scris romanul "Nopţi la Adakaleh".

23 martie
1828: S-a născut dramaturgul norvegian Henrik Ibsen. A scris "Nora", "Raţa sălbatică".
1881: S-a născut prozatorul francez, laureat cu premiul Nobel în 1937, Roger Martin du Gard.
1905: S-a născut Virgil Gheorghiu, a cultivat o poezie gen Bacovia.

Vorba scriitorului: Ceea ce este mai important nu se învaţă în şcoli: adică să ai caracter. (Roger Martin du Gard)

Salvatore Adamo : Mon cinéma (1968)

Ana Blandiana : Învaţă-mă să ard întunecat

Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Si-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte,
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,
Ci doar singuri,
Şi, nemaitrebuind să privim,
Închizând ochii, am putea vedea.

(din vol. "Octombrie, noiembrie, decembrie", 1972)

sâmbătă, 21 martie 2009

Ana Blandiana : Carantină

20 - 21 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

20 martie

1886: Se naşte poetul George Topîrceanu, ne-a lăsat "Parodii originale", "Balade vesele şi triste".

1906: Moare Vasile Pogor, scriitor junimist, traducător.

21 martie

2000: Moare Mircea Zaciu, critic, istoric literar şi prozator român (n. 1928)

joi, 19 martie 2009

Ion Barbu : Uvedenrode

Uvedenrode

La râpa Uvedenrode
Ce multe gasteropode!
Suprasexuale
Supramuzicale;

Gasteropozi!
Mult limpezi rapsozi,
Moduri de ode
Ceruri eşarfă
Antene în harfă;

Uvedenrode
Peste mode şi timp
Olimp!

Ceas în cristalin
Lângă fecioara Geraldine!

Dantelele sale
Ca floarea de zale,

Prin braţele ei
Gheţari în idei,

La soarele sfânt,
Egal - acest cânt:

Ordonată spiră,
Sunet
Fruct de liră,
Capăt paralogic,
Leagăn mitologic,
Din şetrele mari
Apari:
O cal de val
Peste cavală
Cu varul deasupra-n spirală!

Încorporată poftă,
Uite o fată,
Lunecă o dată,
Lunecă de două
Ori până la nouă,
Până o-nfăşori
În fiori uşori,
Până-o torci în zale
Gasteropodale;

Până când, în lente
Antene atente
O cobori:

Pendular de-ncet,
Inutil pachet,
Sub timp,
Sub mode
În Uvedenrode.

19 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

1841: S-a născut Iosif Vulcan, a publicat în revista "Familia" primele şase poezii de debut ale lui Eminescu.

1865: A murit prozatorul Nicolae Filimon, autorul romanului "Ciocoii vechi şi noi".

1895: Se naşte poetul Ion Barbu.

1950: Moare Edgar Rice Borroughs, romancier, creatorul lui Tarzan.

miercuri, 18 martie 2009

Lucian Blaga: Vei plânge mult ori vei zâmbi?

16-18 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

16 martie
1888 : S-a născut Alexei Mateevici, poet basarabean. A scris poezia "Limba noastră".
1907 : S-a născut George Potra, istoric al Bucureştilor.
1936 : S-a născut prozatorul Bujor Nedelcovici.

17 martie
1680 : S-a născut François de la Rochefoucault.
1819 : S-a născut Alecu Russo, scriitor romantic.
1883 : S-a născut Demetru Demetrescu-Buzău, cunoscut sub pseudonimul Urmuz, precursor al prozei absurdului, care parodiază clişeele literaturii curente.

18 martie
1926 : S-a născut Romul Munteanu, critic, istoric literar.
1932 : S-a născut scriitorul american John Updike.

luni, 16 martie 2009

Audrey Hepburn & Peter O'Toole

Cum sa furi un milion

Marin Sorescu : Am zărit lumină...

Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.

Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă mai am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul ...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi servi, totuşi
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.
________________________________________________________

Nicu Alifantis: Nu te deranja

duminică, 15 martie 2009

15 martie in viaţa literară de-a lungul vremii...

1831 : S-a născut Pantazi Ghica, nuvelist, incriminat de Eminescu în Scrisoarea a III-a, "Urâciunea fără suflet".

1871 : S-a născut Constantin Argetoianu, cel mai de seamă memorialist al vieţii politice interbelice.

1876 : Apare Ziarul Timpul, la care vor lucra Slavici, Eminescu, Caragiale.

1949 : Moare Gh. Brăescu, autor de schiţe din viaţa militară.

Vorba scriitorului :

"Nici artă pentru artă, nici artă cu tendinţă, ci artă cu talent. (I.L.Caragiale)

sâmbătă, 14 martie 2009

Andrei Pleşu : Jurnalul de la Tescani (fragmente)

„nu eşti în apele tale“ — îmi spune un prieten. „Ai mereu ceva de obiectat.“ E adevărat. Cînd eşti prost dispus devii, brusc, „obiectiv“. Vezi lucrurile şi oamenii în lumina lor „adevărată“, adică insuficientă: vezi penumbrele lumii, stîrnit de propria ta penumbră. Dimpotrivă, cînd eşti bine dispus, totul ţi se pare tolerabil. Ierţi. Iertarea e un chip al bunei dispoziţii. Trebuie să nu uităm asta cînd vorbim de iertare în perimetrul creştinătăţii. A obţine starea interioară din care să emane, fără efort schimonositor, iertarea, e a obţine o egală şi iradiantă bună dispoziţie. Creştinul adevărat e bine dispus. Credinţa însăşi e o formă de bună dispoziţie. Numai buna dispoziţie salvează iertarea de la mereu posibila ei alunecare în strictă condescendenţă, în bonomie ipocrită, în ilustrare mieroasă a unei simple ideologii.
Dar cînd eşti bine dispus? Cînd eşti îndrăgostit. Sau cînd tocmai ai răspuns unei întrebări grele. A fi tot timpul ca unul care e îndrăgostit şi care a înţeles… Aceasta ar putea fi cheia bunei dispoziţii. Şi a credinţei.

muzica: o imensă cheltuială de precizie pentru a obţine vagul.

în regnul vegetal, moartea pare scutită de mizeria descompunerii putride. Miresmele nu devin miasme. Moartea nu cade niciodată în pestilenţial. Pălire, uscare, dezagregare, toate păstrează ceva curat şi firesc, fără duhoare şi fără înnoroire. Se trece doar dintr o gamă cromatică într alta, dintr un registru de parfumuri într altul. Ceea ce se percepe nu e putrefacţie, ci stingere şi deshidratare. Organicul vegetal tinde, murind, spre sec, în contrast cu organicul animal care bălteşte, ca într o implozie de zemuri. Tandreţea cadavrului vegetal în contrast cu răcoarea noptatecă a cadavrului animal; fînul faţă de piatră; floarea uscată faţă de hoit.
la cîţiva metri de mine, pe cîmp, un iepure ţîşneşte speriat dintr o tufă şi se îndepărtează vertiginos. Ca, zilele trecute, căprioara gonită de cîini. Am senzaţia că sîntem în centrul unui univers în regim de expansiune: e destul să apari pentru ca sălbăticiunile din preajmă să gonească centrifugal, lăsîndu te singur, într o situaţie de prestigiu vid. Omul — ca centru — resimte dublul tăiş al centralităţii sale: el e important şi solitar. Marginalizează tot ce nu e umanitate şi rămîne părăsit în pustiul excepţiei pe care o întruchipează.

cîteva secvenţe cu Michael Jackson. O marionetă perfectă. Ce risipă de virtuozitate îi trebuie omului pentru a părea mai puţin decît este!

nu poate gusta „pitorescul“ unui loc decît cineva care nu trăieşte în locul acela. Localnicul resimte peisajul ca destin, ca stihie bărbătească, de obicei tragică, în orice caz străină de decorativism. Numai străinul e degustător. Căci el nu leagă ceea ce vede de nici o experienţă, de nici o necesitate, de nici un trecut. Sînt suspecţi, prin urmare, românii care vorbesc de „România pitorească“. România pitorească e o ficţiune turistică: produsul unei mentalităţi de român sezonier, care îşi petrece timpul în străinătate, sau în înstrăinarea citadină şi plonjează, din cînd în cînd, semiadormit, în „sînul naturii“, pentru a şi măguli patriotismul. A vorbi, ca străin, de pitorescul românesc e legitim, după cum e legitim a vorbi, ca român, de pitorescul pădurilor bavareze. Dar a vorbi, ca român, de „România pitorească“ e semn de inaderenţă la tragicul românesc, la patosul ţării şi al oamenilor.

Ana Blandiana : Dorinţă

vineri, 13 martie 2009

Andrei PLEŞU : Sensul vieţii - punctaj pregătitor -

"1. O viaţă în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieţii nu survine niciodată e o viaţă fără sens autonom. Viaţa tinde să aibă sens, deîndată ce îţi pui problema sensului ei. Sau: a reflecta asupra sensului vieţii poate fi, în sine, un sens de viaţă.

2. Întrebarea cu privire la sensul vieţii nu trebuie să se substituie faptului de a trăi. Ea trebuie să însoţească existenţa, nu să o suspende. Cu alte cuvinte, întrebarea cu privire la sensul vieţii nu trebuie să devină singurul conţinut de viaţă al celui care şi-o pune. Fără întrebarea cu privire la sensul vieţii, viaţa devine un fapt statistic. Dacă însă întrebarea devine inflaţionară, viaţa devine o subspecie a stuporii.

3. Dacă, prin absurd, un geniu, un sfînt sau un zeu ar face o afirmaţie generală cu privire la sensul vieţii (o propoziţie asertotică, univocă, de tipul „Sensul vieţii este X“), ceea ce ar urma ar fi moartea termică a sufletelor. S-ar ajunge la reţetar şi directivă. Nu ne-ar rămîne decît execuţia mecanică, stahanovismul etic, înregimentarea. Toţi am porni în turmă către un sens comun, fără mister şi fără chip. Nu există sens de viaţă colectiv.

4. Nimeni nu se poate pronunţa pertinent asupra sensului vieţii altuia. Căutarea şi împlinirea unui sens de viaţă e o întreprindere strict personală. Fiecare viaţă are sensul ei particular, datele ei irepetabile, orizontul ei unic de realizare.

5. Nu poţi primi un sens de viaţă din afara ta. Nimeni nu poate da altuia un sens de viaţă şi nu se poate impune ca sens de viaţă al altuia. În general, sensul unei vieţi nu e ceva care „se dă“ sau pe care ţi-l dai (Noica: „Spui că viaţa n-are sens? Cu atît mai bine: dă-i tu unul!“). A-ţi „da“ un sens înseamnă a evacua episodul esenţial al constituirii sensului: căutarea. Sensul trebuie găsit, nu confecţionat, propus experimental, definit pedagogic.

6. Confuzia curentă care afectează dezbaterea despre sensul vieţii este confuzia dintre „sens“ şi „program“. Majoritatea oamenilor înclină să creadă că un onorabil program de viaţă (întemeierea unei familii, realizarea profesională, datoria faţă de comunitate etc.) are substanţa necesară pentru a se constitui în sens de viaţă. În realitate, e vorba de simple „obiective“, rezonabile, a căror împlinire lasă nerezolvată problema sensului, dacă nu cumva o amplifică în mod dramatic. Întrebarea cu privire la sensul vieţii apare, în toată spectrala ei nuditate, deîndată ce (şi tocmai pentru că) ţi-ai îndeplinit toate obiectivele.

7. Întrebarea cu privire la sensul vieţii nu are decît de cîştigat de pe urma întîrzierii răspunsului. E preferabil să trăieşti îndelung, sub febrilitatea întrebării, decît sub geometria plată a unui răspuns pripit. Cînd răspunsul apare prompt în imediata vecinătate a întrebării, înţelepciunea se retrage, ironic, îndărătul unei ideologii.

(articol preluat din revista "Dilema veche", Anul VI, nr.264 - 06 martie 2009)

Lorena McKennitt : Marco Polo (scene din film)

Adrian Păunescu: Aceeaşi floare

Iubito, pe prispă ţi-am pus
O floare din lumea de sus,
O floare din insula Marte,
O floare a căilor moarte.

Ea are petalele lungi,
Suflînd ai să poţi să le smulgi,
Iubito, eu flori nu prea ştiu,
Sînt un grădinar damblagiu.

Nu ştiu - trandafir, liliac
Pe toate ca tine le fac,
Pe toate le-aduc la un fel
Lalea, trandafir, ghiocel.

O floare a vieţii vecine
Şi care miroase a tine.
Iubito, pe prispă tu ai
O floare din insula Rai.

ABBA : The Piper

joi, 12 martie 2009

O atenţionare salutară

Pe blogul "Muzica & Film" veti gasi acest articol scurt dar extrem de pertinent:"Români, treziţi-vă!"
Va recomand cu căldură să îl citiţi, poate dacă vom conştientiza cât mai mulţi acest lucru cine ştie, vom încerca să schimbăm ceva...
Mulţumesc, Geo !

miercuri, 11 martie 2009

Dragostea într-o poezie oximoron

Explicatia oximoronului : alăturarea a două concepte contradictorii, ca de exemplu, în lirica eminesciană - "dulce durere".

Un scriitor din sec. XVII, G.B. Marino, italian, prezintă iubirea în mai multe octave, folosind maniera oximoronului. Iată două octave, în traducere liberă, în care contradicţiile se înlănţuie într-un adevărat manifest erotic.

Râs fără vedere, Argus legat,
moşneag, sugar şi copil bătrân,
ignorant cultivat, despuiat înzăuat,
orator mut, cerşetor bogat,
greşeală binefăcătoare, durere căutată,
rană teribilă a unui prieten milos
pace războinică şi linişte furtunoasă;
o simte inima, iar sufletul n-o înţelege.

Rătăcire voluntară, rău, plăcut,
odihnă obosită, folos stricător,
speranţă deznădăjduită, moarte vie,
spaimă temerară, râs chinuit,
sticlă indestructibilă, gheaţă încinsă;
veşnic abis de discordie concordantă
Paradis infernal, iad ceresc.

sâmbătă, 7 martie 2009

Nichita Stănescu : Din nou, noi

Bun, dar cu noi cum rămâne ?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.
Dar noi, dar cu noi ?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.
Noi traim, cu noi cum rămâne ?
S-a hotarât ceva ?
S-a hotarât ?
Când anume şi ce anume ?
Suntem, dar ne este urât !



Autor: Nichita Stanescu
Poezia Din nou, noi de Nichita Stanescu

miercuri, 4 martie 2009

4 martie 1977

56 secunde care au zguduit România

Pe 4 martie 1977, la ora 21:21, un cutremur puternic a zguduit România. Seismul cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter a durat 56 de secunde, iar efectele sale au fost devastatoare. Bilanţul oficial a fost de 1.570 de morţi şi peste 11.000 de răniţi, majoritatea în Capitală. Lipsa de informaţii din partea autorităţilor i-a făcut pe oameni să creadă că numărul celor morţi sub dărâmături a fost mai mare.

Seismul a provocat pagube de 2 miliarde de dolari în toată ţara, iar 70% din pierderi s-au înregistrat în Bucureşti. Centrul oraşului a fost cel mai afectat. S-au prăbuşit cele mai importante clădiri din zonă: blocurile Casata, Nestor, Scala, Dunărea şi Continental, dar şi blocuri noi - unul pe Stefan cel Mare, celălalt în Militari. De sub rămăşiţele blocului aflat pe strada Colonadelor n-au mai apucat să vadă lumina zilei actorul Toma Caragiu, poeta Veronica Porumbacu şi soţul ei, criticul Mihai Petroveanu, la care se aflau în vizită, cu soţiile, poetul A. E. Baconsky şi istoricul Mihai Gafiţa, regizorul Alexandru Bocăneţ, scenograful Liviu Popa, pianistul Tudor Dumitrescu. În cutremurul din 4 martie 1997 a murit şi cântăreaţa Doina Badea, alături de soţul şi cei doi copii ai săi, Andrei şi Bogdan. Tot atunci a pierit şi scriitorul Alexandru Ivasiuc.

Oraşul Zimnicea a fost distrus în proporţie de 90%.



Au murit la cutremur scriitorii:

Al. Ivasiuc
A.E. Baconski
Veronica Porumbacu
Mihail Petroveanu
Mihai Gafiţa
Virgil Gheorghiu
Savin Bratu


Au murit oameni din lumea spectacolului:

Toma Caragiu
Alexandru Bocăneţ
Doina Badea


Au murit oameni...

Frédéric Chopin - Fantasie Impromptu, Op. 66, nr.4

Robert Desnos : Glasul

Un glas, o voce care vine de atât de departe
Că nu mai face să ne vibreze urechile,
Un glas ca o tobă, voalat,
Parvine, totuşi limpede, până la noi.

Deşi pare să iasă dintr-un mormânt
Nu pomeneşte decât despre vară şi primăvară.
Ne umple trupul de bucurie,
Aprinde pe buze surâsul.

Îl ascult. Nu e o voce omenească
Ce străbate zgomotele vieţii şi ale bătăliilor,
Prăbuşirea trăznetului şi murmurul trăncănelilor.

Dar voi? Nu o auziţi?
Spune “Durerea va fi de scurtă durată”
Spune “Anotimpul cel frumos este aproape.”

Nu o auziţi?



(În româneşte de Mihai Rădulescu, din antologia: “Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de traducător)

marți, 3 martie 2009

Rose de Noel

Multe mulţumiri, Melissa!

Nichita Stănescu : Cântec (nou) de lună nouă

Încet, sub paşii ceasului venit,
se şterge sur, noptire-albastră
...şi tot mai e ceva neîmplinit
şi singur, în iubirea noastră...

Poate că doina asta veche
tăcerile le cerne rând pe rând,
dar îţi răsună în ureche
pe după ceţuri, luna lunecând

Nelinişti vechi şi glasul lor hoinar
spre neştiut încet ne mână.
Ne-oprim o clipă ... apoi mergem iar
prin ceaţa udă, mână-n mână...



♫ Musical Gift

Ultima noapte de dragoste (regia Sergiu Nicolaescu, 1979)

L-am văzut de mai multe ori nu fiindcă ar fi foarte bun, deşi e indiscutabil bine realizat, ca majoritatea filmelor lui Nicolaescu, ci fiindcă muzica m-a fascinat...

Adrian Păunescu : Antiprimăvara

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi.

În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.

Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuiburi au murit sub streşini
Şi lânga mine nu eşti tu.

Schimbări mai grave decât moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă ski.

Şi ninge până la plăsăle
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot
E-un dans de oameni de zăpadă
Ce-mbrăţişarea n-o mai pot.

În noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toţi cocorii emigranţi.

____________________________________________________________

Tudor Gheorghe : Antiprimăvara (albumul "Primăvara simfonic")

Vom îngheţa sub ultim ger...



Tudor Gheorghe : Antiprimăvara (înregistrare din anii 1970)

luni, 2 martie 2009

Ana Blandiana : Întâlnire

Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.

duminică, 1 martie 2009

De 1 martie, mărţişoare pentru toată lumea !



Adrian Păunescu : De dragoste, de primăvară

Vine primăvara iarăşi peste noi
Vine de departe, vine de aproape
Oameni de zăpadă pleacă înapoi
Înapoi în lacrimi, înapoi în ape.

Trec peste câmpie carele de flori
Urcă înspre munte verguri de lumină
Ne simţim deodată iar nemuritori
Poate orice boală peste noi să vină.

Se aude plânsul mamelor din veac
Se aude braţul bărbătesc de tată
Care dă cu barda iarăşi pe arac
Ca să fie viţa lumii lumintaă.

Primăvara cade peste noi adânc
N-o vom duce-n braţe, o vom duce-n sânge
Mugurii pe ramuri au născut şi plâng
Un cocor deasupra revenirii plânge.

Frédéric Chopin (1 mart. 1810 - 17 oct. 1849)

Poloneza nr.6, Eroica (Op.53)



Vals nr.2 (Op.64)