Postarea autorului o găsiţi aici: Foaia virtuală a folkului românesc
"Din frunze ce se-nchid în amănunte
De prin păduri ce-şi stivuiesc tăcerea
O vietate dintr-un vârf de munte
Începe-n lume-a şti ce e durerea…
Departe de tumultul casei unde
Mijise ochi şi-şi începuse rostul
Domesticit nicicând n-a fost să fie
Deşi în lume rătăcea ca prostul…
Trecând peste iluzia de-o clipă
Tribut plătit încrâncenării sale
A retrăit un anotimp cu zâne
În burguri falnice, medievale…
Un soi de anamneză nelăsată
În voia sorţii de mulţimea caldă
Îi face pe-amândoi să mai revadă
Un vultur, ce-n lumină blând se scaldă…
Un negrăbit urcuş al luminării
Îşi face loc, tot mai adânc, sub pleoape
Spre peştera tăcerii şi-a durerii
Ce e, mereu, cu câte-un pas aproape…
Iar drumul, din triunghi către spirală
Îşi cere propriul drept către răbdare
E toamnă, bucuraţi-vă prieteni,
Vine o iarnă pentru toţi, cu Soare!…"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu