luni, 17 august 2009

Florin Bogardo: Tablouri



Marin Sorescu

Tablouri

Toate muzeele se tem de mine,
Fiindcă de câte ori stau o zi-ntreagă
În faţa unui tablou,
A doua zi se anunţă
Dispariţia tabloului.

În fiecare noapte sunt prins furând
Într-o altă parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasă
De gloanţele ce-mi şuieră pe la ureche,
Şi de câinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decât îndrăgostiţii
Parfumul iubitei.

Vorbesc tare cu pânzele ce-mi primejduiesc viaţa,
Le-agăţ de nori şi de copaci
Şi mă dau înapoi să am perspectivă.
Cu maeştrii “italieni” poţi să legi uşor o conversaţie.
Ce gălăgie de culori !
Şi din cauza asta
Cu ei sunt foarte repede prins,
Văzut şi auzit de la distanţă,
Parcă aş duce-n braţe papagali.

Cel mai greu se fură Rembrandt:
Întinzi mâna şi dai de-ntuneric –
Te-apucă groaza, oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închişi în beciuri întunecoase.

Pânzele lui Van Gogh sunt nebune,
Se-nvârtesc şi se dau peste cap,
Şi trebuie să ţii bine de ele
Cu amândouă mâinile,
Că sunt supte de-o forţă din lună.

Nu ştiu de ce Bruegel mă face să plâng,
El nu era mai bătrân decât mine,
Dar i s-a spus bătrânul,
Fiindcă pe toate le ştia când a murit.

Şi eu caut să-nvăţ de la el,
Dar nu pot să-mi ţin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Când fug cu anotimpurile la subsuoară.

Cum vă spuneam, în fiecare noapte
Fur câte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat,
Drumul fiind însă foarte lung.

Sunt prins până la urmă,
Şi ajung acasă noaptea târziu,
Obosit şi sfâşiat de câini,
Ţinând în mână o reproducere ieftină.

3 comentarii:

scasika spunea...

Draga Luminita, in chip misterios, sau pur si simplu, acest clip nu merge, nici aici, nici pe youtube.

Luminita Şorega spunea...

La mine merge si aici, si pe youtube, inclusiv un prieten l-a vazut si comentat azi (el fiind tot din Romania). Presupun ca poate fi o defectiune temporara sau o problema cu browser-ul folosit de tine. Keep trying! :)

scasika spunea...

Am reincercat acum si merge :) Poezia lui Sorescu e superba, la fel si tablourile alese.