Era un timp când mă simţeam
În trupul meu acasă,
Ştiam locul fiecărui lucru -
Fereastra în care răsare soarele
Şi peretele dinspre nord,
Nu-mi era niciodată urât,
Îmi găseam de dimineaţă
Până seara de lucru,
Iar dacă plecam undeva
Abia aşteptam să mă-ntorc.
Acum de-atâta ordine mi-e silă
Şi de stiutulpederost mi-e somn,
Nu mai ţin minte când am fost adusă
În încăperea prea frumoasă pentru mine.
Căutam pe cineva şi i-am ramas în loc?
Sau poate-a fost o cursă
În care-s prinsă încă?
Aştept de mult şi am uitat pe cine…
Oh, mi-e atât de frig în casa asta!
Dac-aş pleca acum, ar fi de tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu