Un glas, o voce care vine de atât de departe
Că nu mai face să ne vibreze urechile,
Un glas ca o tobă, voalat,
Parvine, totuşi limpede, până la noi.
Deşi pare să iasă dintr-un mormânt
Nu pomeneşte decât despre vară şi primăvară.
Ne umple trupul de bucurie,
Aprinde pe buze surâsul.
Îl ascult. Nu e o voce omenească
Ce străbate zgomotele vieţii şi ale bătăliilor,
Prăbuşirea trăznetului şi murmurul trăncănelilor.
Dar voi? Nu o auziţi?
Spune “Durerea va fi de scurtă durată”
Spune “Anotimpul cel frumos este aproape.”
Nu o auziţi?
(În româneşte de Mihai Rădulescu, din antologia: “Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de traducător)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu